Putin: Consumatorii germani ar trebui să-i mulţumească lui Schroeder pentru preţurile favorabile ale gazului din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE
Foto: EPA-EFE

Potrivit preşedintelui Rusiei, germanii primesc gaze naturale la un preţ de cinci ori mai mic decât cel al preţurilor spot.

Consumatorii din Germania ar trebui să-i mulţumească fostului cancelar german Gerhard Schroeder pentru că au primit gaz din Rusia la preţul de cinci ori mai mici decât preţul spot, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin în urma discuţiilor purtate marţi cu cancelarul german Olaf Scholz.

Putin a reamintit că la începutul anilor 2000, Rusia, Germania şi Ucraina au semnat un acord privind crearea unui consorţiu internaţional care să gestioneze sistemul ucrainean de transport al gazelor (GTS), menţinându-l în acelaşi timp sub proprietatea Ucrainei, în vederea dezvoltării GTS. Cu toate acestea, ulterior, noua conducere a Ucrainei, reprezentată de Viktor Iuşcenko, a refuzat să pună în aplicare acordul. După aceea, au apărut întrebări cu privire la furnizarea de provizii sigure către Germania şi Europa în ansamblu.

„Şi domnul Schroeder a sprijinit apoi construcţia Nord Stream 1. Şi astăzi Germania primeşte 55 de miliarde de metri cubi de gaz prin această rută. Şi acest gaz este furnizat în baza unor contracte pe termen lung, preţurile pentru care sunt de 3-4-5 ori mai mici faţă de vârful preţurilor spot în Europa, din acest moment.

Consumatorul german - atât industrial, cât şi casnic (gospodăriile) - primeşte gaz din Rusia de cinci ori mai ieftin. Întrebarea este dacă este gata să plătească de trei până la cinci ori mai mult pentru electricitate, pentru furnizarea de gaz şi căldură. Şi dacă nu vrea să facă acest lucru, lăsaţi-i să-i spună „mulţumesc” domnului Schroeder, pentru că acesta este rezultatul lui, rezultatul muncii sale”, a spus Putin.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite