Oficial câştigăm mai bine: Salariul mediu net pe economie a fost în decembrie de 2.114 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigul salarial mediu brut, în decembrie 2015, a fost de 2.930 de lei, cu 10,2% mai mult ca în luna noiembrie. Tot în decembrie, salariul mediu net s-a ridicat la 2.114 lei, în creştere cu 196 de lei faţă de luna precedentă.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), cel mai mare salariu mediu net s-a înregistrat în cocserii şi rafinării, 5.633 de lei, iar cel mai mic salariu mediu s-a încasat în industria de hoteluri şi restaurante, 1.165 de lei.

Faţă de decembrie 2014, în decembrie 2015 , salariul mediu net a fost mai mare cu 13,3%, în timp ce indicele câştigului salarial real a fost de 114,4%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 110,1% pentru luna decembrie 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2015, mai  informează INS.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), arată datele de la Statistică.

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră , inclusiv pescuit şi acvacultură (cu 43,9%), în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare (între 35,5% şi 40,0%).

Datele INS mai arată creşteri salariale şi în  transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport (între 21,5% şi 29,5%), în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive (între 15,0% şi 19,0%).

Scăderi ale câştigului salarial mediu net, de 6,1%, s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, de 2,3%, mai arată INS.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+10,7%), învăţământ (+9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+4,0%) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite