Isărescu, despre majorarea cu 40% a pensiilor: Nu sunt bani dacă ai deficite! Cât ne putem împrumuta?

Isărescu, despre majorarea cu 40% a pensiilor: Nu sunt bani dacă ai deficite! Cât ne putem împrumuta?

Mugur Isărescu susţine că nu sunt bani pentru majorarea pensiilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat vineri că „nu sunt bani“ pentru majorarea cu 40% a pensiilor, în contextul în care România are deficite, pentru plata cărora deja se împrumută.

„Eu nu pot de exemplu să răspund la o întrebare sau o dezbatere care porneşte în prezent de la întrebarea dacă sunt sau nu sunt bani. Nu sunt bani, dacă ai deficite! Asta e părerea mea de finanţist. Şi a doua chestiune: cât ne putem împrumuta noi ca ţară?”, a declarat Mugur Isărescu, în cadrul unui briefing pentru prezentarea deciziilor de politică monetară.

Guvernatorul a declarat că „brilianţi“ de la Ministerul de Finanţe şi de la Banca Naţională, pe care i-a mai lăudat în trecut pentru rezultatele bune, „nu sunt nici cel puţin invitaţi la o dezbatere“.

„Apare X sau Y şi îşi dă fiecare cu părerea dacă sunt sau nu sunt bani“, a spus, critic, Mugur Isărescu, precizând că Banca Naţională este gata să înceapă o discuţie serioasă pe subiectul majorării pensiilor, pornind de la o invitaţie sa preşedintelui Klaus Iohannis.

Ulterior, Mugur Isărescu a nuanţat: „Când ai deficit e greu să spui că ai bani. Poţi să spui «Împrumut bani». Întrebarea adevărată, corectă care trebuie pusă e cum facem rost de aceşti bani, de unde îi împrumutăm, cu ce costuri şi aşa mai departe. Nu am spus că nu sunt bani în general”.

El a dat exemplul anului trecut, când s-a ajuns la deficit de 4,6%, dar toate plăţile s-au făcut. „Deci au fost bani din punctul ăsta de vedere. Unii au venit din venituri, alţii din împrumuturi”, a precizat el.

Mugur Isărescu a explicat că BNR şi-a realizat proiecţiile pe baza bugetului care include majorarea cu 40% a pensiilor, însă instituţia susţine gândirea premierului şi a ministrului de Finanţe potrivit căreia poţi face aceste creşteri doar în funcţie de cum merge economia.

„O judecată corectă este: sunt bani numai până la nivelul acesta, acestea sunt veniturile pe care le poate asigura bugetul, restul trebuie împrumutat. Şi ca să împrumuţi, trebuie ca şi ceilalţi să poată să te împrumute. Proiecţiile noastre din acest an sunt făcute pe proiecţia de buget pe care am văzut-o de la Ministerul de Finanţe care cuprinde plata pensiilor, după cum spun premierul şi ministrul de Finanţe. Dar asta nu înseamnă că atunci când se include ceva într-un buget că dânşii nu au dreptate când spun «Stai să vedem cum merge economia, stai să vedem cum sunt condiţiile externe»“, a mai spus Isărescu.

Ministerul Finanţelor a planificat în acest an împrumuturi de 87 miliarde lei. Circa 40,6 miliarde lei din această sumă vor fi împrumutaţi pentru a acoperi deficitul bugetar, de 3,6% din PIB. Restul de 46,3 miliarde lei sunt necesari pentru plata datoriilor ţării ajunse la scadenţă în anul 2020.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: