Cum arată bugetul în martie, luna în care criza a lovit economia. Deficit de 18 miliarde lei după numai trei luni din an

Cum arată bugetul în martie, luna în care criza a lovit economia. Deficit de 18 miliarde lei după numai trei luni din an

Florin Cîţu FOTO gov.ro

Luna martie, prima în care criza s-a resimţit puternic în economia românească, a venit cu un deficit bugetar de 18 miliarde lei, după ce încasările bugetare au scăzut cu 25%, iar cheltuielile au crescut cu circa 8%, arată execuţia bugetară publicată luni de Ministerul Finanţelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai precis, execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 18,06 miliarde lei (1,67% din PIB).

Potrivit Finanţelor, creşterea deficitul bugetar aferent primului trimestru al anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în luna martie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (7,7 miliarde lei) şi de restituirile suplimentare de TVA de 3,17 miliarde lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat.

De asemenea, pe partea de cheltuieli, creşterea cheltuielilor de investiţii cu aproximativ 1 miliard lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi avansurile ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic în sumă de aproximativ 1 miliard lei au contribuit la majorarea deficitului.

Venituri

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 72,23 mld lei în primele 3 luni ale anului 2020, în scădere cu 3,3% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, reflectând în principal contracţia încasărilor bugetare în luna martie (-25,1% an/an) ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. Astfel, dacă valoarea totală a obligaţiilor fiscale declarate către ANAF în luna martie 2020 a fost de 24,63 miliarde lei, în creştere cu 8,5% faţă de sumele declarate în perioada similară din anul 2019, veniturile nete colectate au fost de 16,95 miliarde lei.

Încasările din impozitul pe venit au fost de 6 miliarde lei în primul trimestru al anului curent,cu 8,5% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. Această creştere a fost susţinută de creşterea numărului de salariaţi cu 0,7% şi a câştigului mediu brut la nivelul economiei cu 9,2% în perioada decembrie-februarie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent în condiţiile majorării salariului minim brut de la 2.080 lei la 2.230 lei. În ceea ce priveşte încasările din impozitul pe salarii, după avansul pozitiv însemnat din lunile ianuarie-februarie (10% an/an) şi în contextul accelerării dinamicii fondului de salarii (la 9,4% an/an în luna februarie 2020), luna martie prezintă o scădere a acestor încasări (-9% an/an), ca urmare a implementării măsurilor fiscale aferente perioadei de urgenţă.

Contribuţiile de asigurări au fost de 27,31 miliarde lei în primele 3 luni ale anului 2020, cu 2% peste nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Similar evoluţiei veniturilor din impozitul pe venit, dinamica pozitivă a veniturilor din contribuţii sociale a fost influenţată de majorarea salariului minim garantat în plată şi de evoluţia aceloraşi indicatori macroeconomici relevanţi. Totuşi, încasările din contribuţii sociale în luna martie au fost cu 1,7 miliarde lei mai reduse decât obligaţiile fiscale declarate de către contribuabili. De asemenea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, contribuţiile sociale au fost afectatede modificarea bazei de calcul a CAS şi CASS datorată de salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţialşi de prorogarea termenului de plată a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice de la 15 martie 2020 la data de 25 mai 2020 inclusiv

Încasările din impozitul pe profit au însumat 2,86 miliarde lei în primul trimestru al anului curent, în scădere cu 32,0% (-1,35 miliarde lei) faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Această evoluţie negativă este explicată de amânarea achitării unor obligaţii fiscale în luna martie de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit (OUG nr. 29/2020). În structura veniturilor din impozitul pe profit se observăreduceriale încasărilor de la agenţii economici cu 26,9% şi a băncilor comerciale cu 76,2% în trimestrul I 2020.

Încasările din TVA au fost de 12,29 miliarde lei în primele trei luni ale anului 2020, în scădere cu 19,4% faţă cele înregistrate în perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a diminuării semnificative a încasărilor nete în luna martie (-82,5%). Deşi baza macroeconomică relevantă - cifra de afaceri în comerţ, servicii şi industrie a înregistrat o dinamică de 12,2%, încasările nete au fost influenţate de accelerarea rambursărilor de TVA care au atins un nivel record în luna martie (restituiri suplimentare de 3,2 miliarde lei comparativ cu primul trimestrul din 2019) şi de măsurile fiscale adoptate pe durata stării de urgenţă.

Veniturile din accize au însumat 7,42 miliarde lei în primele 3 luni ale anului 2020, şi prezintă un avans de 8,67% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Veniturile din accize pentru produse energetice au accelerat în primul trimestru al anului cu 2,2% an/an, în condiţiile în care nivelul accizei pentru carburanţi a fost diminuat la începutul acestui an cu 13% la benzina fără plumb, respectiv 14,3% la motorină. Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au înregistratun avans de 15,3% (an/an), susţinut de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%. În luna martie, se remarcă o scădere a încasărilor din accize la produse energetice (-10,9% an/an), de altfel aşteptată în contextul instituirii stării de urgenţă. Totodată, încasările din accize la produsele din tutun au cunoscut un avans pozitiv semnificativ de 25,2% an/an.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor au fost de 1,68 miliarde lei, în creştere cu 28,18% comparativ cu primele 3 luni ale anului 2019, în principal ca urmare a încasărilor din taxele pentru prelungirea unor licenţe a frecvenţelor radio (HG nr. 226/2020).

Veniturile nefiscale au fotst de 5,50 miliarde lei în primele 3 luni ale anului 2020, în creştere cu 12,86% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului 2019. Dinamica pozitivă a veniturilor nefiscale a fost atenuată de scăderea încasărilor din luna martie.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 3,9 miliarde lei în primele trei luni ale anului 2020, în creştere cu 2,2% faţă de perioada similară a anului trecut.


Cheltuieli

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 90,30 miliarde lei (8,3% din PIB) au crescut în termeni nominali cu 12,7% faţă de aceeaşi lună a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 0,8 puncte procentuale de la 7,6% din PIB 2019 la 8,3% din PIB în 2020.

Cheltuielile de personal au însumat 26,22 miliarde lei, în creştere cu 9,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 2,4% din PIB.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 12,19 miliarde lei, în creştere cu 17,4% faţă de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările faţă de medie se înregistrează la nivelul administraţiei locale şi al instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, majorări determinate în special de plăţi suplimentare realizate pentru prevenirea şi combaterea pandemiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.

De asemenea, o creştere se reflectă şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 32,77 miliarde lei în creştere cu 17,0% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020. De asemenea, decontările indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale pe primul trimestrul al acestui an sunt de doua ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în luna martie decontându-se în valoare de 401,7 milioane lei.

Cheltuielile cu subvenţiile  au fost de 2,62 miliarde lei, de peste 1,6 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creştere determinată, în principal, de subvenţiile din sectorul agricol acordate în lunile anterioare, respectiv de acordarea în avans a ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic.

Alte cheltuieli reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, precum şi alte despăgubiri civile, acestea au însumat 1,34 miliarde lei.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 4,55 miliarde lei, cu 8,1% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 5,85 miliarde lei, cu 20,4% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat şi la bugetele locale atât din fonduri naţionale, cât şi aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile. De asemenea, în luna martie, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 154,7 milioane lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termicepentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: