ANALIZĂ: Ce măsuri să NU iei pentru a ajusta şi relansa cu adevărat economia
0În aprilie anul curent, actualul premier al României, Victor Ponta, a făcut publică lista cu principalele sale obiective economice. Ca în cazul oricărei sugestii de utilizare a unor măsuri de politică economică, importante nu sunt sursele acesteia ci efectele pe care le-ar avea asupra economiei naționale. Şi din acest punct de vedere, nu sunt foarte multe motive de optimism.
Victor Ponta a făcut publică lista cu principalele sale obiective economice. Printre acestea se numără și reducerea CAS-ului la angajator, creșterea salariului minim pe economie la 850 lei, creșterea veniturilor la buget prin taxarea marilor averi și a tranzacțiilor financiare și reducerea TVA-ului la produsele agricole.
Indiferent de orientarea politică a fiecăruia, un cititor obiectiv poate ușor observa că lista de măsuri este relativ contradictorie. Pe de o parte este propusă reducerea CAS-ului pentru crearea unor noi locuri de muncă și pe de altă parte se susține mărirea salariului minim pe economie care are un efect contrar, respectiv creșterea șomajului.
Află de pe Forbes.ro de ce economia românească nu-şi va reveni în 2012
Pe de o parte se propune reducerea TVA-ului la anumite categorii de produse (scăderea fiscalității), pe de altă parte se sugerează aplicarea unui sistem de taxare progresivă și introducerea unor noi taxe pe „tranzacțiile speculative neperformante” (creșterea fiscalității).
Majorarea salariului minim inhibă relansarea pieţei
Deși toate măsurile propuse ar merita o analiză amănunțită din punct de vedere economic, două dintre acestea o merită o atenţie cu totul deosebită: creșterea salariului minim pe economie la 850 lei și introducerea unui sistem de taxare progresivă.
Chiar dacă mărirea salariului minim pe economie este o măsură foarte populară și, cel puțin în teorie, ar trebui să crească standardele de viață ale cetățenilor, aceasta are efecte relativ perverse asupra economiei unei țări. Şi iată de ce!
Piața muncii este caracterizată de o anumită ofertă de locuri de muncă (puse la dispoziție de angajatori) și de o anumită cerere de muncă (determinată de indivizii care doresc să se angajeze la un moment dat); putem spune prin urmare că acțiunile actorilor pe această piață vor conduce la atingerea unui anumit preț de echilibru.
Impunerea unui salariu minim pe economie la un nivel mai ridicat decât prețul format pe piața muncii are exact aceleași efecte ca fixarea unui preț maxim la un anumit bun.
Mai precis, oferta de locuri de muncă ar scădea, deoarece angajatorii ar trebui să plătească mai mult pentru salarii, iar cererea de muncă ar crește pentru că locurile de muncă ar fi acum mai bine remunerate. Practic, se poate clar deduce că s-a creat în mod artificial o „penurie” a locurilor de muncă deoarece oferta este în acest caz mai redusă decât cererea pe piața muncii.
Citeşte pe Forbes.ro de ce sistemul de sănătate publică din România trebuie neapărat reformat
De la teoria seacă la pragmatismul cifrelor
În anul 2012 valoarea salariului minim pe economie în România a fost de 700 lei. O creștere până la nivelul de 850 de lei ar duce, în mod previzibil, la creșterea șomajului – toți oamenii care ar fi dispuși să lucreze pentru un salariu mai mic de 850 lei nu își vor găsi un loc de muncă.
Prin urmare, deși această măsură este destinată în special oamenilor relativ săraci și cu un nivel de educație sau experiență redus, tocmai aceștia sunt cei care sunt cel mai tare afectați.
Mulți dintre ei probabil fie ar căuta să își găsească slujbe part-time, fie ar începe să lucreze la negru sau ar trăi, pe cât se poate, din ajutorul de șomaj (caz în care ar crește povara asupra bugetului de stat).
Mulți economiști consideră că pentru a evita acest efect negativ al salariului minim pe economie angajatorii ar putea să compenseze costurile crescute cu forța de muncă prin a le cere salariaților să-și îmbunătățească productivitatea în concordanță. Acest lucru nu rezultă în mod necesar din raționament. Antreprenorii, în momentul în care își calculează costurile afacerii, iau în calcul posibilitatea de substituire a forței de muncă prin intermediul bunurilor de capital și vice versa.
Spre exemplu, ca urmare a creșterii salariului minim pe economie, un industriaș poate să decidă ca în loc să angajeze 20 de muncitorii în fabrică să investească mai degrabă în utilaje mai eficiente care prestează exact aceleași servicii.
Pe lângă acest lucru, pentru companiile mici și relativ mai puțin eficiente costurile generate de creșterea salariilor cu 150 lei pe angajat ar putea duce la falimentul acestora.
Unde ne duce taxa pe marile averi?
Pe de altă parte, taxarea marilor averi și impozitarea tranzacțiilor financiare ar avea de asemenea consecințe neplăcute pentru economie. Practic, taxarea averilor poate fi ușor inclusă în subiectul taxelor progresive (dacă ai venituri peste un anumit nivel te încadrezi într-o altă categorie de impozitare).
Principala problemă a acestei măsuri economice este că sunt eliminate stimulentele individului de a-și crește productivitatea. Cel puţin teoretic, faptul că cineva are avere, într-o economie de piață, arată că serviciile prestate de către respectiva persoană sunt dorite de consumatori. Dacă în schimb sunt conștient că voi fi nevoit să plătesc o taxă mai mare în cazul în care îmi va crește venitul, ce motiv aș mai avea, eu ca antreprenor, să-mi îmbunătățesc productivitatea?
Pe lângă acest aspect mai apare, evident, și problema atragerii investitorilor străini. Este clar că orice investiții venite în țara noastră din străinătate nu pot decât să îmbunătățească nivelul de trai. Cu toate acestea, dacă marile averi vor fi taxate suplimentar în România și tranzacțiile financiare vor fi impozitate, de ce ar alege investitorii țara noastră ca destinație finală pentru plasamentele lor financiare? La nivel internațional există o concurență fiscală iar investitorii preferă, toate celelalte condiții fiind egale, țările cu nivelul cel mai redus de fiscalitate.
În loc de concluzii
Din punct de vedere al teoriei economice un lucru este cert. De fiecare dată când avem de-a face cu o criză economică, inevitabil își fac apariția șomajul și falimentele. Pentru ca economia unei țări să-și poată reveni după o asemenea perioadă, aceasta are nevoie de o piață flexibilă a muncii și de o creșterea investiților. Atât majorarea salariului minim pe economie cât și impunerea unor noi taxe (sau creșterea nivelului taxării) nu fac decât să îngreuneze și să prelungească fenomenul de reajustare economică.
Alexandru Pătruți este doctorand în economie şi cercetător asociat în cadrul Institutului Ludwig von Mises România
Se încarcă comentariile...
