Zboruri low-cost, analiză: când devin companiile aeriene în plină ascensiune victimele propriului succes

Zboruri low-cost, analiză: când devin companiile aeriene în plină ascensiune victimele propriului succes

Se spune că „the sky is the limit – cerul este limita“. În aviaţie, parcă mai mult decât oriunde. Dar pot fi scăpate de sub control creşterile accelerate pe o piaţă a transportului aerian în care cuvântul de ordine este expansiunea?

Ştiri pe aceeaşi temă

Chiar în secunda în care citiţi acest început de pro­­poziţie, între 13.000 şi 16.000 de aeronave se află pe culoarele de zbor internaţionale, potrivit platformei online ce monitorizează zborurile comerciale din întreaga lume FlightRadar24.com, citată de publicaţia britanică The Telegraph. Cu alte cu­­vinte, cel puţin două milioane de oameni (dacă se ia în calcul o medie de 150 de locuri ocupate în fie­­ca­­re avion) se află „în aer“ în fiecare clipă a zilei, în drum de la o des­­­ti­naţie la alta. Aşadar, nu e de mirare că orice per­tur­bare sau modificare a programelor de zbor ale linii­lor aeriene declan­­şea­­ză efecte în lanţ.

 
CONSEMNAŢI LA SOL. Iar în Europa, ultimele luni au dat peste cap planurile de călătorie a sute de mii de oameni (inclusiv români). „Pe mine m-a «lovit» cu Palermo, aveam rezervare la începutul lui noiembrie. Până la urmă am cerut banii înapoi şi am cumpărat alte bilete, evident mai scumpe“, măr­­turiseşte pe un forum online un pasager ro­­mân a cărui cursă aeriană Bucureşti–Palermo a fost inclusă pe lunga listă de zboruri anulate recent de operatorul low-cost irlandez Ryanair. Cele peste 20.000 de zboruri care dispar în perioada septembrie 2017-martie 2018 din programul de zbor al irlandezilor sunt însă doar partea mai vizibilă a aisbergului care a pus în cumpănă aviaţia de pe Bătrânul Continent anul acesta.
 
Tot în septembrie, şi compania aeriană low-cost Air Berlin, intrată în insolvenţă în vara acestui an, a anulat fără un anunţ prealabil 100 de zboruri, după ce mai mulţi piloţi s-au „îmbolnăvit“ subit. Iar veştile mai puţin bune au culminat la început de octombrie, când operatorul britanic low-cost Monarch Airlines şi-a suspendat operaţiunile, lăsând 110.000 de pasa­geri blocaţi în străinătate şi anulând peste 300.000 de zboruri deja rezervate de clienţi. Şi, pentru a închide cercul turbulenţelor din lumea aviaţiei europene, să amintim că operatorul italian de linie Alitalia se află la un pas de faliment. Şi se întâmplă pentru a doua oară în ultimul deceniu. În paranteză spus, irlandezii de la Ryanair s-au retras din cursa pentru achiziţia şi revitalizarea companiei din Peninsulă, motivând că vor să se concentreze pe rezolvarea situaţiei zborurilor anulate recent.
 
E drept, fiecare dintre aceşti operatori s-au confruntat cu „dificultăţi de zbor“ din motive diferite. În cazul Ryanair, a fost vorba de o harababură în pla­ni­ficarea zilelor libere ale piloţilor, care i-a determinat pe irlandezi să anuleze zboruri şi să spună că îşi do­resc un business care să „crească mai lent“. În ca­­zul celorlalţi operatori, şi-au spus însă cuvântul con­curenţa acerbă din piaţă şi problemele financiare.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările