Nu ai curaj să conversezi cu un vorbitor nativ de limba engleză? Uite ce ar trebui să faci

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Pexels.com
Sursa foto: Pexels.com

Conform unui articol publicat de Harvard Business Review, o piedică în evoluţia unei companii poate fi faptul că membrii echipei nu cunosc mai multe limbi străine.

Acest aspect reprezintă un avantaj pentru obţinerea finanţărilor dacă eşti antreprenor sau pentru creşterea calităţii serviciilor în cazul unei companii mai mari. În aceste contexte multe persoane au tendinţa de a se feri să discute cu vorbitori nativi pentru că au impresia că nu ştiu limba la fel de bine. Acest lucru este o barieră reală în calea dezvoltării unor proiecte de succes. Astfel, m-am gândit să ofer o serie de soluţii pentru a depăşi o astfel de situaţie.

Exersează cu voce tare. Exersează în fiecare zi

Să te afirmi în faţa unui public format din oameni noi poate fi la început intimidant. O doză de încredere în forţele proprii este binevenită, iar conştientizarea faptului că deja deţii abilităţile necesare pentru a-ţi îmbunătăţi vocabularul creşte rata de succes. Continuă să exersezi pronunţia cuvintelor. Forbes îţi recomandă să încerci să practici cu voce tare discursul pe care urmează să-l susţii. Continuând cu această metodă pentru o perioadă de timp, vei putea identifica mai uşor cuvintele potrivite şi, de asemenea, te vei sincroniza mai bine cu ceilalţi participanţi la conversaţie. Singurul mod de a progresa este să exersezi în fiecare zi. Trebuie să îţi testezi capacităţile, chiar dacă asta înseamnă să faci greşeli la început.

Gramatica te ajută să ieşi în evidenţă printre vorbitorii nativi

Un lucru pozitiv care trebuie menţionat despre beneficiile pe care le are un non-nativ este faptul că acesta cunoaşte gramatica limbii în cauză mai bine decât un vorbitor nativ. Conform unui studiu Medium.com, oamenii asimilează gramatica limbii materne aşa cum o aud în jurul lor, în familie sau în grupul de prieteni, adică „după ureche”. Astfel, vorbitorii nativi nu cunosc gramatica atât de amănunţit precum cei care acum învaţă o limbă străină. Pentru a te familiariza cu noua limbă te-ar ajuta să înveţi o serie de expresii folosite în mod uzual. În acest sens este util să citeşti cărţi sau reviste pentru a identifica modul corect de formare a propoziţiilor şi pentru a-ţi îmbunătăţi vocabularul.

Vorbeşte cu nativi pentru a te provoca te tine însuţi

Nu trebuie să îţi faci griji în privinţa accentului deoarece o cercetare  condusă de  Universitatea din Washington, prezentată în revista Smithsonian, arată faptul că accentul se formează în primele luni de viaţă şi ulterior ne urmăreşte toată viaţa. Tocmai de aceea poţi încerca să vorbeşti cu vorbitorii nativi pentru a te familiariza cu noile accente şi poate în viitor vei prelua puţin din accent. Această practică te va provoca să înveţi cât mai multe lucruri şi te va ajuta să depăşeşti barierele lingvistice pe viitor.

Cum să înveţi mai uşor o limbă străină

O tendinţă ce te poate ajuta să evoluezi şi să nu-ţi mai fie teamă de afirmare în public doar pentru că nu eşti un vorbitor nativ este „agile learning”.  Acest concept are scopul principal de a uşura procesul de învăţare cu ajutorul tehnologiei. Un articol publicat de School News Australia spune că „agile learning” este conceput pentru a încuraja cursanţii să genereze idei. Mai mult, în cadrul acestui concept este sprijinită colaborarea şi experimentarea. Acest tip de învăţare îţi permite să îţi vezi evoluţia, fiind un hibrid între învăţarea online şi cea asistată de un trainer.

Şi dacă te gândeşti că programul tău este deja mult prea aglomerat pentru a integra activităţi noi, iată câteva idei care pe mine m-au ajutat atunci când am vrut să învăţ o limbă nouă:

Fă lucrurile pe rând. Atunci când faci mai multe lucruri în acelaşi timp eşti mai puţin productiv decât atunci când te concentrezi pe o singură sarcină la un moment dat. Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că persoanele care sunt bombardate în mod regulat de mai multe fluxuri de informaţii electronice nu pot să acorde atenţie, să-şi amintească informaţii sau să treacă de la o sarcină la alta, cum e cazul celor care fac un singur lucru la un moment dat.

Ia pauze. Este esenţial să îţi odihneşti creierul după un proces de învăţare. Dacă observi că nu ai progresat prea mult lucrând la un exerciţiu mai dificil pentru un timp îndelungat, atunci poate ai nevoie de o pauză. Fă ceva ce te relaxează sau vorbeşte cu un prieten şi poate îţi vor veni idei noi pentru abordarea acelui exerciţiu.

Cursurile online, la fel ca cele clasice te pot pune în faţa unor provocări nemaiîntâlnite, dar dacă dezvolţi abilităţi pentru o învăţare online eficientă, vei vedea că acestea sunt o alternativă excelentă modalităţile tradiţionale de studiu. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite