Cei pentru care recrutam eu îi ştiau bine pe directorii generali ai celorlalte firme ca a lor şi nu au vrut să-i luăm în calcul, din diverse motive, nu contează care. Aşa că a rămas să-i contactăm pe cei de pe nivelul următor, CEO – 1, sau pe alţi directori generali, dar din alte domenii.

Aici au început divergenţele cu angajatorul. Din experienţa mea, şansele de reuşită cele mai mari ar fi fost cu cei din industrie, de pe nivelul imediat inferior, chiar dacă nu au avut experienţa de director general. Dar părerea lor era opusă, preferau pe cei care au mai fost CEO, chiar dacă în altă industrie.

M-am întâlnit şi cu unii şi cu alţii. Am găsit oameni buni în industria lor. Tineri, entuziaşti, avizi să facă marele pas în carieră, către postul de director general, country manager, chiar, fiindcă sunt o companie internaţională. Nici cea mai mare, nici cea mai cunoscută publicului, însă respectată în lumea lor.

Au luat până la urmă pe cineva cu mare experienţă de director general, dar care nu avusese vreodată legătură cu domeniul lor de activitate. E foarte bun şi cel ales, în felul lui. Desigur, el zice că „un director general e un director general, indiferent unde şi ce face“, adică aşa cum sunt aproape toţi directorii generali convinşi. Eu nu aş fi ales astfel în locul lor. Dar e afacerea lor, sunt banii lor, pe mine m-au plătit la fel, oricum...

Întrebarea aceasta apare în permanenţă, la orice recrutare de director general: să iei pe cineva din domeniu, chiar dacă nu a mai fost director general, sau pe unul care a mai fost, dar nu în domeniul lor de activitate?

Părerile sunt împărţite, cam jumătate-jumătate, în mare. Unii au convingeri foarte ferme, de o parte sau de alta a dilemei, alţii au doar preferinţe.

Iată şi poziţia mea de-a lungul celor aproape 30 de ani de recrutare: în primii zece ani nu am avut nicio părere, după care am început să înclin, dar nu prea mult, către varianta cu „CEO-ul de meserie“. Însă după criză, părerea şi preferinţele au început să mi se schimbe în favoarea celor din domeniu şi în defavoarea directorilor generali „buni la toate“, până a devenit o convingere fermă. Mai ales după 2012, când am început să fac recrutările de directori generali şi membri în CA-uri la marile companii de stat.

Acum sunt convins că mai uşor, mai repede şi cu şanse mai mari de reuşită învaţă cineva să fie director general în domeniul lui de activitate decât învaţă un CEO din altă industrie ce e de făcut pe acolo. Sigur, vorbesc aici de o medie pur statistică, fiindcă sunt diferenţe mari de la o industrie la alta, în funcţie de specificul şi complexitatea lor, dar şi de la o mărime la alta: cu cât compania e mai mare, cu atât are mai multă valoare o experienţă de director general într-o altă companie foarte mare – asta e o evidenţă.

Deci, ca să rezum: pentru un post de director general, în majoritatea cazurilor voi recomanda oameni de pe nivelul imediat inferior, dar cu experienţă în domeniul lor de activitate, şi rareori pe cei cu experienţă anterioară de director general, însă în alte domenii, dacă e să aleg doar între aceste două categorii.