Carabulea vrea să schimbe conducerea Băncii Carpatica, managerii urmăresc fuziunea cu altă bancă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea controlează 41,29% din capitalul social al Băncii Comerciale Carpatica FOTO Adevărul
Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea controlează 41,29% din capitalul social al Băncii Comerciale Carpatica FOTO Adevărul

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin împreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Cei doi acţionari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare şi extraordinare) a acţionarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei, potrivit Mediafax.

Ilie Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea în această structură.

Pe lângă solicitările celor doi acţionari, Directoratul a adăugat pe ordinea de zi propunerea de împuternicire a acestuia de a analiza şi identifica "eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune" care va fi supus spre aprobarea AGEA.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deţine 11,2179% din titluri.

Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fosat arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.

Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat în urmă cu două săptămâni că în două - trei săptămâni va apărea o decizie a BNR în legătură cu un acţionar al unei bănci care nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi acţionar şi îşi va pierde probabil dreptul de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Deşi a refuzat să spună despre cine este vorba, oficialul BNR s-a referit, cel mai probabil, la Ilie Carabulea, care deţine direct şi indirect controlul BCC.

Tot atunci, Cinteză spunea că există două instituţii de credit care "se tatonează", după ce au ajuns la concluzia că există compatibilitate atât pe protofolii cât şi pe modelul de afaceri.

„Acţionarul uneia doreşte, iar acţionarul celeilalte şi da şi nu. Una dintre instituţii este din grupul doi de bănci, cu o cotă de piaţă între 1% şi 5%, cealaltă este cu o cotă sub 1%", a detaliat Cinteză.

Întrebat dacă vreuna dintre instituţii este din Grecia, Cinteză a negat.

Astfel, rămân în discuţie, din grupul doi de bănci, Banca Comercială Carpatica, OTP Bank, Credit Europe, Intesa San Paolo şi Italo-Romena. Din categoria băncilor mici, având cote de piaţă de sub 1%, ar putea participa la o fuziune Libra Bank, Bank Leumi, Nextebank şi Banca Feroviară.

Acţiunile BCC au închis miercuri şedinţa de tranzacţionare a BVB la preţul de 0,05 lei/acţiune, în scădere cu 15,11% faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea băncii este 188,77 milioane lei.

Directoratul Băncii Carpatica a propus ca dată de referinţă 1 aprilie 2014, astfel că la AGA vor putea fi prezenţi numai acţionarii cu drept de vot înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central.

Acţionarii instituţiei de credit au ales la începutul lunii octombrie a anului trecut trei membri în Consiliul de Supraveghere, reînoind mandatele preşedintelui băncii, Nicolae Petria, şi pe cel al Doinei Toader, iar pe poziţia vacantă a fost ales fostul director general al reţelei de spitale Regina Maria,Ionuţ Pătrăhău. Celelalte două poziţii sunt ocupate de Ioan Trenca şi Silviu Popa.

Consiliul de Supraveghere al BCC a reconfirmat la finalul lunii februarie conducerea şi componenţa Directoratului băncii, astfel că mandatul lui Johan Gabriels ca director general a fost prelungit pentru o perioadă de 4 ani. Ceilalţi membri ai directoratului sunt Ion Dobrică, Gheorghe Cismaru, Cosmin Bucur şi Elena Bădeanu.

Banca a raportat pentru anul trecut un profit net de 38 milioane lei (8,59 milioane euro), în creştere cu 77,2% faţă de 2012, susţinut de recuperarea creanţelor din impozitul amânat de 11,89 milioane lei, iar activele s-au diminuat cu 14%, la 4,06 miliarde lei.


Stiri pe aceeaşi temă:

Dosarul „Carpatica”. Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac rămân în arest. Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fostul director general al Carpatica Asig Marian Mîrzac vor fi cercetaţi în continuare în arest după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis luni cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de prelungire a măsurii arestului preventiv.

Un acţionar de bancă îşi va pierde foarte curând dreptul de vot. Cine să fie? Şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, care are atribuţii de control asupra calităţii acţionarilor şi deţinătorilor de bănci comerciale, a anunţat că un astfel de acţionar „nu prea“ mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege. Cinteză a refuzat, însă, să-l nominalizeze pe respectivul acţionar.

De la dosarul Carpatica la scandalul salariilor: ce a făcut ASF de la înfiinţare şi până în prezent. Zece luni au trecut de la înfiinţarea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), timp în care instituţia nu a fost ferită de scandaluri sau situaţii dificil de gestionat, cazurile Astra Asigurări şi Carpatica fiind cele mai cunoscute. Care au fost cele mai importante episoade din scurta istorie a instituţiei de supraveghere?

UPDATE Trei membri ai reţelei Carabulea au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie

Cine sunt „greii“ reţelei Carabulea, implicaţi în dosarul de corupţie deschis de DNA

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite