Un acţionar de bancă îşi va pierde foarte curând dreptul de vot. Cine să fie?
0Şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, care are atribuţii de control asupra calităţii acţionarilor şi deţinătorilor de bănci comerciale, a anunţat că un astfel de acţionar „nu prea“ mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege. Cinteză a refuzat, însă, să-l nominalizeze pe respectivul acţionar.
„Un acţionar nu prea mai îndeplineşte cerinţele de lege şi probabil îşi va pierde dreptul de vot într-o bancă“, a spus şeful Supravegherii din BNR.
Până în prezent, au existat astfel de suspiciuni doar asupra acţionarului de la Carpatica, Ilie Carabulea, dar oficialul BNR a precizat că nu vrea să dezvăluie numele celui vizat de ridicarea dreptului de vot.
„Vom lua această măsură în două-trei săptămâni, acum nu vă spun despre cine este vorba, veţi afla oficial la acel moment“, a spus Nicolae Cinteză în cadrul seminarului „Un weekend cu presa economică“ organizat, la Sinaia, de Finmedia şi revista „Piaţa Financiară“.