Capitalismul privat nu se mai ţine nici cu bani de la stat. Un grup german a renunţat la o investiţie în România, deşi statul acoperea jumătate din sumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorul de cabluri auto EKR-Elektrokontakt România, parte a grupului german Nexans, a renunţat la realizarea unei fabrici în oraşul Târgu Jiu, din judeţul Gorj, proiect de 80 de milioane de lei şi care ar fi creat 800 de noi locuri de muncă, deşi statul a promis că îi oferă jumătate din investiţie, scrie Zf.ro. Cauza? Nu au găsit angajaţi bine pregătiţi şi ieftini.

EKR-Elektrokontakt a fost selectată anul trecut pentru un ajutor de stat de aproape 40 de milioane de lei de către Ministerul Finanţelor, alături de alte companii precum Bosch, Dacia, Airbus Helicopters sau Timken.

„Proiectul investiţional a fost sistat ca urmare a dificultăţilor întâmpinate de companie în procesul de recrutare a personalului salariat corespunzător nevoilor procesului tehnologic, precum şi din cauza dinamicii cheltuielilor de personal, în mod deosebit în partea de vest a ţării. Având în vedere sistarea proiectului investiţional, utilizarea - în sensul tragerii – ajutorului de stat nu s-a mai realizat“, au afirmat reprezentanţii companiei germane, citaţi de ZF.

Anterior, grupul german a recrutat din judeţul Gorj angajaţi pentru unităţile de producţie deţinute în judeţul Arad.

EKR-Elektrokontakt România mai deţine trei fabrici la Sântana, Pâncota şi Chişineu-Criş, toate în judeţul Arad, şi având aproximativ 2.400 de salariaţi în total. Societatea a bifat anul trecut o cifră de afaceri de 130 de milioane de lei, realizând un profit net de 2,9 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite