Programul e program însă şi, răspunzând invitaţiei centrului cultural multinaţional de la Bozar, artiştii români, printre care şi un grup de la Comedie, sunt gata să întâmpine publicul.

Festivalul Eurofest Cultura, în cadrul căruia are loc reprezentaţia Rencontres, a devenit o tradiţie, iar pentru români o şansă unică de a se etala în capitala europeană în cele 5 zile de program, fiindcă, după cum ne spune Dna Mihaela Ganea, managerul de proiect, nicio altă ţară nu beneficiază de un asemenea spaţiu extins. Se obţine greu, costă, dar face, mai zic organizatorii. Ca europarlamentar, Mircea Diaconu e la originea acestei idei ambiţioase care funcţionează cu sprijinul ICR, al Ministerului Culturii, al Ambasadei României şi al reprezentanţei UE.

În fine, celebru prin natura lui de monument de patrimoniu, Bozar, construit după planurile arhitectului belgian Victor Horta, maestru al art nouveau, e un imens spaţiu multifuncţional pe care dacă nu-l ştii bine păţesti, ca unii dintre noi care erau să nimerească la un film nemţesc în loc de Sala Studio unde a avut loc un nou episod al celebrelor de acum Rencontres, pe care doi merituoşi foşti membri ai companiei Passe-Partout - Dan Puric le plimbă pe glob, fericindu-i realmente pe alţii fiindcă, sinceră să fiu, în Bucureşti acest adorabil spectacol nu e atât de popular.


Dragoş Huluba şi Violeta Huluba

M-am bucurat, aşadar, de ocazie ca să savurez întâlnirea cu doi actori de frunte ai Teatrului de Comedie, Dragoş Huluba şi Violeta Huluba, care, preţ de o oră şi ceva, au imaginat gestual şi dansat situaţii dintre cele mai diferite cu putinţă, între un el şi o ea care n-au altă grijă decât de a se simţi bine împreună. Se întâlnesc, se despart, reîntâlnesc şi se resping de dragul amuzamentului, se tachinează când vor să facă pe deştepţii (mai ales el) şi, mai ales, se prind de mână ori de câte ori distanţa e prea mare pentru sentimentele lor. Dragoş şi Violeta fac toate astea nu doar din priviri, pentru că sunt actori expresivi, ci şi mai ales din mişcările studiate în anii de practică ai pantomimei, la şcoala înaltă a companiei de care aparţin. Scenariul alcătuit de ei are toate virtuţile unei canavale inspirate, cu de toate, alternări de ritm şi culoare prin schimbarea muzicii şi a costumelor, gaguri versuri melancolie, truvaiuri clasice şi inovaţii inspirate din folclorul cotidian al străzii, interacţionări decente cu publicul. Sunt ingrediente aparent banale, dar cât de greu se ajunge în artă la simplitate şi emoţie ştiu doar cei care au înţeles că e bine ca experimentul sofisticat să preceadă ieşirea la public. Cei doi au înţeles, de aceea arta lor e aplaudată şi rechemată la rampă cu zâmbetul pe buze de publicul care se bucură realmente de întâlnire. Cât de bine bat ei stepul sau ce perfect imită Dragoş mersul lui Chaplin sunt doar o parte din reuşitele acestui spectacol cu umor de bună calitate şi o tandreţe infinită bună de luat acasă când, păşind agale prin oraşul adormit, te gândeşti sau nu te mai gândeşti că mâine te vor năpădi din nou claxoanele. Valabil la Bruxelles (s-a verificat!), fiindcă la Bucureşti, cum ştiţi, Teatrul de Comedie e în centrul vechi, unde la sfârşit de spectacol pe străzile pline de terase zgomotoase din împrejurimi te năpădesc tot felul de chestii dezagreabile. Poţi păstra Rencontres în suflet însă, dacă ai un suflet atât de mare.

P.S. În zilele lui Euroart 2018, la Bozar s-a aflat şi Teatrul Ţăndărică, jucând Omul de zăpadă de Matei Vişniec într-o sală plină cu copii bucuroşi să vadă că mai există plăcerea jocului şi dincolo de tabletă.