Ping pong cu teatrul la TVR

Sediul TVR FOTO Adevărul

Dl. Elwis Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al SRTV, a profitat de prezenţa pe scena Galei UNITER, gală desfăşurată în luna mai în superba sală a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, spre a anunţa că începând din această toamnă teatrul tv va reveni în forţă în programele instituţiei pe care o conduce.

Între timp, am reuşit să aflu că, pour une fois, domnul Săftoiu nu a minţit, că se află în diverse stadii de producţie 14 premiere. Unele reprezentând producţii proprii, originale, altele preluări, adaptări ale unor spectacole jucate iniţial în felurite teatre din ţară.

Vestea nu a putut decât să mă bucure. În primul rând pentru că eu, personal, îi datorez enorm teatrului de televiziune. Născut fiind într-un mic oraş de provincie, cunoscut mai cu seamă graţie bancului ce vorbea despre neaşteptata metamorfozare a maşinilor de spălat ori de cusut în puşti, oraş în care nu exista teatru profesionist şi în care turneele erau destul de rare, m-am format ca spectator graţie acestui gen special de teatru.

Îmi sunt şi acum vii în memorie spectacolele pe care le-am văzut îndeosebi la sfârşitul anilor ’60 şi în anii ’70, spectacole semnate regizoral nu doar de angajaţii Televiziunii, aşa cum au fost Petre Sava Băleanu, Ion Barna, Nicolae Motric, Letiţia Popa, Cornel Popa, Cornel Todea şi lista ar putea continua, sau de foarte tinerii pe atunci Andrei Şerban sau Lucian Pintilie care şi-au început cariera pe platourile TVR, de Cătălina Buzoianu sau de Alexandru Tocilescu şi ei aflaţi la vârsta începutului, ci şi de regizori de la marile teatre din Bucureşti sau din ţară. Puţini mai ştiu azi că o regizoare precum Sorana Coroamă Stanca, reabilitată după ce fratele ei, inginerul Gheorghe Plăcinţeanu, a fost el însuşi reabilitat post mortem, a revenit puternic în viaţa teatrală naţională graţie spectacolului cu Viaţa ce ţi-am dat de Luigi Pirandello din 1969, spectacol ce a prefaţat producţia de mari dimensiuni cu Muşatinii din 1972.  Tot graţie Televiziunii a reintrat în atenţie scenografa Elena Pătrăşcanu, nimeni alta decât fosta soţie a fostului lider comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, şi el reabilitat în 1968.

Teatrul tv a reprezentat o şansă imensă pentru actorii aflaţi la început de carieră. Un spectacol cu Ciuta de Victor Ion Popa, montat în 1970 de Geo Saizescu, i-a adus o neaşteptată celebritate Marianei Mihuţ, în vreme ce un alt spectacol, cel cu Idioata de Achard, l-a făcut pe Lucian Pintilie să o distribuie pe aceeaşi actriţă în Revizorul de la “Bulandra”, modificându-i astfel destinul artistic . Dar şi pentru actorii ajunşi la maturitate, indiferent că s-au numit Dina Cocea sau Fory Etterle, Carmen Stănescu ori Coca Andronescu, Toma Caragiu, Florian Pittiş,Octavian Cotescu sau Vasile Niţulescu (sper că se mai păstrează înregistrarea cu Îngrijitorul), Gina Patrichi ori Clody Bertola, Rodica Tapalagă, Silvia Ghelan, Silvia Popovici, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Ion Marinescu, Ilinca Tomoroveanu, George Mărutză, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Ludovic Antal, Adela Mărculescu. Şi alţii, şi alţii.

Cine are azi curiozitatea de a parcurge cartea Exploratori la polul visului 1957-2001 –Teatrul Naţional de Televiziune prezintă..., carte scrisă de reputatul critic de teatru Constantin Paraschivescu, al doilea redactor de specialitate, după Manase Radnev, pe care l-a avut Televiziunea Română, rămâne impresionat de cât de multe spectacole a montat instituţia situată mai întâi pe strada Molière nr. 111, iar apoi în Calea Dorobanţi nr. 191.

Iată, de exemplu, în stagiunea 1972- 1973, au fost difuzate nu mai puţin de 25 de spectacole în premieră ori în reluare. În 1972 se difuzau câteva bune spectacole cu piese din marele repertoriu, spectacole dintre care amintesc Micul Eyolf şi John Gabriel Borkman de Ibsen, ambele în regia lui Petre Sava Băleanu, Apollon de Bellac  de Giraudoux şi Pădurea de Ostrovski, amîndouă semnate regizoral de Sanda Manu, Torquato Tasso de Goethe, înscenat de Yannis Veakis sau Robespierre de Romain Rolland, regizat de Letiţia Popa.

În martie 1974, Petre Sava Băleanu aducea pe micile ecrane antologicul Pescăruş cu o distribuţie de zile mari. Îi citez pe Gina Patrichi, Octavian Cotescu, Victor Rebengiuc, Cornel Coman, Dan Nuţu.

Iar în 1988, atunci când nimeni nu se aştepta, în cele două sau trei ore de program pe care le avea zilnic TVR, a intrat ca prin minune pe post, serializată, piesa Stâlpii societăţii de Ibsen, spectacol pe genericul căruia regizorul Dan Necşulea izbutise să îi reunească pe actorii Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Marcel Iureş, Irina Petrescu, Mariana Buruiană, Traian Stănescu, Virgil Ogăşanu.

“Nu, nu cred în televiziune, - scria cândva Mihail Sebastian. Un spectacol nu se poate transmite, după cum un tablou nu se poate fotografia”. Din fericire, autorul Stelei fără nume nu a avut dreptate, titlurile amintite mai sus, dar şi multe, multe altele infirmându-i prejudecata.

Din păcate, după 1989, soarta teatrului la Televiziunea Română a fost tot mai nefericită. “Se sparie gândul”- vorba cronicarului - când îţi aminteşti că certificatul de deces al acestuia a fost semnat în vremea când şef al TVR a fost nimeni altul decât respectatul regizor de film Stere Gulea, prost sfătuit de atât de voluntara Alina Mungiu Pippidi, ea însăşi autoare a cătorva piese de teatru.

Dl. Săftoiu a promis că în timpul mandatului său teatrul va avea parte de un regim special în programele Televiziunii publice. Promisiune a fost reafirmată sâmbătă, cu ocazia ineptului spectacol maraton de lansare a noii grile de toamnă. Luni seara urma să se petreacă minunea. La o oră de maximă audienţă, puţin după ceasurile opt ale serii, pe TVR 2 ar fi trebuit să se difuzeze spectacolul cu piesa Regina Mamă de Manlio Santanelli, după un cuvânt introductiv rostit de maestrul Radu Beligan.

Regina Mamă, preluare a unui spectacol din 1997 al Teatrului Naţional din Bucureşti, jucat acolo de mai bine de 250 de ori, nu e, poate, un mare spectacol. Dar e un spectacol bun, un spectacol-document. În regia lui Gelu Colceag evoluează Olga Tudorache. La premiera din 1997, celălalt rol era jucat de regretatul Valentin Popescu. Mai apoi a intrat în spectacol Marius Bodochi, cel care a jucat Regina Mamă în premiera pe ţară a piesei, alături de Silvia Ghelan, premieră datorată regretatei regizoare Mona Marian şi Naţionalului clujean. Olga Tudorache şi Marius Bodochi ar fi trebuit să umple ecranele luni seara, puţin după ora 20.

Numai că deşi iminenţa difuzării a fost reconfirmată cu doar câteva ore înainte în emisiunea România frumoasă, la momentul aşteptat nu s-a transmis teatru, ci sport. Nu fotbal, nu volei, nu baschet, ci ping pong.

Nu ştiu cine a luat această decizie nefericită. De-a dreptul ineptă. Descalificantă pentru instituţie. Dl. Elwis Claudiu Săftoiu însuşi? Improvizata directoare de programe Irina Radu?  Fosta activistă utecistă Liana Săndulescu, travestită în director al TVR 2? Aşa de puternic să fie oare Emil Hossu Longin, directorul interimar de la Sport, numai şi numai pentru că e fiul mamei sale, nimeni alta decât Lucia Hossu Longin, care îi arată când îi convine pisica neagră şefului TVR şi o face cu beneficii personale binecunoscute?

Orişicine ar fi vinovatul, el şi-a mai bătut o dată joc de telespectatori. A mai arătat o dată că SRTV  este o instituţie neserioasă, necredibilă, condusă de nişte indivizi de strânsură.

Primul pas, primul eşec. Să vedem ce va fi săptămâna viitoare. Ne putem aştepta ca un meci de oină, “sportul nostru naţional”, să uzurpe iarăşi teatrul din programul TVR. Căci pentru Elwis Săftoiu şi comilitonii lui “şi minciuna-i vorbă”.