Ion Caramitru şi „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dumnezeu se îmbracă de la second-hand”, cea mai recentă montare semnată de Ion Caramitru, va avea premiera pe 12 şi 13 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB). Textul îi aparţine dramaturgului Iulian Margu.

Piesă românească în două acte, satiră învăluită în ritmurile valsului, „Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este o surprinzătoare poveste a unei familii traversând deceniile şi a unui pian de marcă, pe turnanta istoriei, se arată într-un comunicat de presă al TNB.

Ion Caramitru mărturiseşte că se afla în căutarea unui text provocator. „Eu am fost mâna a doua care a atins textul, la second-hand cum s-ar zice, prima dată aflându-se în mâinile lui Horaţiu Mălăele, care ar fi montat-o probabil la Râmnicu Vâlcea”, mărturiseşte directorul TNB.

„Cred că Dumnezeu a vrut să ajungă la mine. O piesă cu o structură de text în puzzle, cel puţin aşa am văzut-o eu. Povestea de bază este desfăcută în mai multe compartimente, reprodusă în mai multe epoci, refăcută abia în final pentru înţelegerea deplină a poveştii. Ca stil, are şi un soi de umor frust şi unul de derivat, are foarte multe trimiteri într-o simbolistică care sparge tiparele timpului şi spaţiului”, mai spune Ion Caramitru.

„Piesa este o scurtă istorie a României moderne povestită cu ajutorul unui pian fermecat”, declară autorul Iulian Margu. „Premiera aceasta este o mare mândrie a mea. Suprema consacrare a unui dramaturg, cum spunea Tudor Popescu, este să fie jucat de Teatrul Naţional, alături de clasicii universali”.

image

Dramaturgul Iulian Margu scrie teatru şi regizează încă din anii '80. În timpul liceului a înfiinţat o trupă de teatru de tineret. Şi-a construit cariera între două pasiuni, balansând cu simţ artistic între teatru şi film. Din 1991 lucrează la televiziunea Etalon. Între primele piese, scrise la încurajarea dramaturgului Tudor Popescu, se numără „Avantajul liftului asupra scărilor”, „Caria dintelui de aur”, „Cântec de leagăn pe muzică rock”, „Lovitura de pedeapsă”, „Statuia căreia îi miroseau picioarele” („Un poet şi 1/2”) pusă în scenă la teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand” (2012), „Despre Satana numai de bine”, „Harta turistică a iadului”, „Un oaspete neaşteptat” şi „Ghidul sinucigaşului”, cea mai recentă realizare – care a văzut luminile rampei în acest an, la Teatrul Ariel din Râmnicu-Vâlcea, în regia autorului.

Din distribuţia spectacolului de la TNB fac parte Dorin Andone, Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Teodora Mareş, Eduard Adam, Armand Calotă, Fulvia Folosea, Ioan Andrei Ionescu şi copiii Emma şi Theodora Calotă, cu participarea extraordinară a Florinei Cercel.

Light-designul este semnat de Chris Jaeger, iar scenografia de Mariei Miu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite