De ieri, de azi: José Ferrer şi Geraint Wyn Davies

José Ferrer şi Geraint Wyn Davies au jucat rolul lui Cyrano, în „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand

Actor şi regizor de origine portoricană, José Ferrer şi-a început cariera ca pianist, a studiat arhitectura la Princeton şi a debutat ca actor pe Broadway  în 1935. La doar zece ani după debut, criticul de la „New York Times" avea să spună despre el că este „cel mai abil, mai versatil şi mai influent actor al generaţiei sale".  Rolul care l-a făcut celebru a fost Iago, în spectacolul „Othello", de W. Shakespeare, regizat de Margaret Webster, una dintre cele mai longevive producţii realizate vreodată pe Broadway.

Este primul actor de origine hispanică care a primit un premiu Oscar în 1950 pentru Cyrano, rol pe care l-a interpretat şi pe Broadway, şi pentru care a fost recompensat cu  Premiul Tony.  Ferrer a regizat şi câteva filme, cel mai cunoscut fiind „I Accuse!" (1958) despre „afacerea Dreyfuss". „Perioada de dinainte de 1950 a fost una extraordinară. Atunci am făcut cele mai bune roluri,  după 1950 au fost multe roluri mediocre şi trebuie să recunosc că am făcut-o pentru bani de cele mai multe ori", spunea Ferrer într-un interviu. 

Actor de origine galeză, Geraint Wyn Davies este astăzi unul dintre cei mai importanţi actori din teatrul canadian. În 2004, la sfârşitul unui spectacol în care juca rolul lui Edmund în „Lear", regizorul Michael Kahan i-a propus să interpreteze rolul lui Cyrano.  „Eram în cabina mea când colegii mei din spectacol, Christopher Plummer, Kevin Kline şi Len Cariou, m-au încercuit şi aproape că m-au forţat să accept", spunea Davies într-un interviu.

„Cyrano e un personaj extrem de complex, dar odată ce ţi se pune nasul acela  pe faţă, începi să ai mai multă încredere în tine şi ştii că eşti  în direcţia cea bună." Davies e de părere că toate rolurile de băieţi răi pe care le-a făcut de-a lungul carierei aveau să fie o doar  pregătire pentru Richard al III-lea, „cel mai rău dintre toţi": „Dintre toate personajele lui Shakespeare, Richard al III-lea are cea mai strânsă relaţie cu publicul. Întreaga piesă e de fapt un dialog cu publicul, un dialog întrerupt din când de alte personaje, care nu există decât ca simple unelte în jocul manipulator al lui Richard."