Sînt puţin aşa, nu ştiu cum, mi-e greu să dau stării o definiţie prea exactă şi conformă.
Tocmai am schimbat cîteva cuvinte cu cineva, nu multe. Are o fetiţă, prin clasa a şasea, la o şcoală cu bazon, mda, blazon şi diplome multe pe pereţii de la intrarea principală. A profesorilor, adică.

Şi mi-a zis aşa, aproape textual:

Azi la română, deşi se ştie a cui zi de naştere este, să nu mai spun şi despre Ziua Culturii Naţionale, să vezi ce le spune doamna profesoară copiilor: „Este ziua lui Eminescu azi, dar nu vom vorbi despre el acum şi nu vom spune  nici poezii. Nu. Facem lecţia care este planificată. Avem de predat Ana Blandiana.” Şi nu au vorbit nimic mai mult decît că azi s-a născut cel aniversat. Şi punct. Apoi s-a ţinut de cuvînt, adică s-a predat la literatură lecţia curentă. Conform programei analitice sau a planificării, poate.

Eu, chiar aşa cum mă ştiţi, uşor ciudat, scriu tablete proaste prin publicaţii bune, postmodernist fără bazon, cu chestii în plus ori lipsă în cap, aici specialiştii nu s-au pus încă complet de acord, dar tot am rămas tablou şi, mda, uşor cam mult neplăcut surprins. Am apucat să mai aud doar că „...e o profă foarte bună, absolventă de peda.”

Apoi cred că s-a repetat, ca un ecou. Sau doar mi s-a părut „Nu a marcat Ziua Culturii Naţionale. Şi n-a mai pomenit nimic despre Eminescu.”

Deja nu mai eram acolo, mintea mi-a săpat din chingi, gonea pe cîmpuri lăsate în paragină şi doar am gîndit, nu mai ştiu dacă am şi zis poate, că Eminescu a început ca pentru unii să devină ceva retrograd, ori chiar să le fie ruşine să-i citeze, cu diferite ocazii, două, trei versuri. Dar totuşi, privind situaţia cu un dram de înţelegere am spus doar că Ziua Culturii era totuşi un motiv în plus ca să facă orice altceva din largul cuprins al literaturii, de sub umbrela ei adică, orice în afara lecţiei de zi. Puteau să mă cheme la clasă pe mine, de exemplu. Să le vorbesc copiilor. Parcă şi văd cum aş fi fost prezentat. „Aveţi în faţa voastră, dragi copii, un scriitor în carne şi oase; puteţi pune mîna pe el. Ei încă mai există...”  Nu le-aş fi vorbit mai mult de douăzeci de minute. Punctual, clar, concis.  Iar restul timpului aş fi răspuns întrebărilor venite din clasă. Cred că ar fi aflat lucruri noi, captivante, cunoştinţe care încă nu-şi au loc prin manuale. După cîteva secunde cred că m-am trezit şi-am auzit în continuare că. „A predat Ana Blandiana - O stradă cu sentimente. Cunoasterea textului. Şi apoi veşnicul comentariu. De fapt acum s-a schimbat. Se numeste argumentare”. 

Şi mi-a mai spus ceva. Că fetiţa ei învăţase o poezie, Misterele nopţii. Şi că… „Mă întrebă acum de ce a învăţat-o? La şcoală nu a fost nimeni interesat de această zi. I-am mai povestit eu.”

           Să fiu iertat dar… n-am ştiut ce să-i mai spun…

Nedumerit, m-am consultat prin stînga şi prin dreapta, desigur nu a eşicherului politic, mirarea şi părerile nu au fost sensibil diferite de cele ale mele, oamenii au mai întîlnit profi pe care i-a apucat scîrba de poet fix de ziua lui, pe care au trecut-o sub tăcere, ca nu cumva să facă parte din turma celor care ar defila cu... „să vezi că se umple ziua de azi numai cu poezii de Eminescu”. Am mai aflat şi că programa-i al naibii de aglomerată, dar că pe bună dreptate sînt zile pe care n-ai voie să le ignori, iar aceasta era una dintre ele, iar 20 de minute se puteau găsi măcar azi, pentru o reîntîlnire cu Eminescu. Nu ştiu dacă ar trebui învăţat în familie, însă poate că dacă s-ar introduce „subiectul” în programă, ca obligativitate, nu consider că ar fi răul cel mai mare. Iar dragostea pentru „această” poezie, poate fi sădită încă din preşcolar, Somnoroase păsărele ori Ce te legeni codrule îmi sînt chiar şi acum două lecturi dragi.

Bine, bine, dar cu acel copil care s-a chinuit, nu e tocmai gratuit cuvîntul, să înveţe Misterele..., ce se poate întîmpla? Nimic mai mult, nimic altceva decît dezamăgit, îndepărtat de limba română ca preocupare şi ca obiect de studiu, aproape sigur şi de acea profesoară. Nu ştiu ce să-ţi spun, dragă Andreea, dar n-a fost degeaba. Şi nu te îndepărta de literatură...

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Cezar Pârlog

Pe Cezar Pârlog îl găsiţi şi AICI