Un iezuit franciscan

Alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio aduce o avalanşă de noutăţi: primul non-european pe tronul Sfântului Petru, primul iezuit papă şi primul luând numele fondatorului ordinului franciscanilor.

Înainte de toate, o problemă matematică. La cei 76 de ani, papa Francisc este doar cu un deceniu mai tânăr decât înaintaşul său retras pe motiv de vârstă. Altfel spus, nu are mult timp la dispoziţie. Dacă vrea să răspundă chemării lui Benedict XVI la primenire, va trebui să aibă un pontificat intens şi cu schimbări reale, nu doar de imagine. De la administraţia eclezială centrală la disciplina clerului, mai ales după scandalul pedofiliei, şi de la relaţiile inter-confesionale şi inter-religioase la promovarea concomitentă a unei agende sociale actualizate şi a unui set de valori evanghelice neştirbite prin false adaptări la Zeitgeist – şantierul celui de al 266-lea episcop al Romei este imens.

Faptul că vine din America Latină reprezintă în sine un mesaj puternic. Fiu de imigranţi, persoana lui Francisc reflectă biografia multor milioane de oameni din întreaga lume. Înainte de a face sau spune ceva, el însuşi ilustrează catolicitatea în plină epocă a globalizării. Sigur, presa s-a precipitat să reia acuzele care i-au fost aduse, că ar fi colaborat cu dictatura militară din Argentina anilor 70 ai secolului trecut. Să nu uităm că, imediat după alegere, şi Benedict XVI a fost confruntat cu asemenea „dezvăluiri”. În lumina reflectoarele mediatice, albul nu este niciodată suficient de pur.

Formaţia lui Francisc de iezuit este, la rândul ei, un capital preţios. Cum se ştie, ordinul fondat de Ignaţiu de Loyola în prima jumătate a secolului 16 s-a constituit treptat într-o elită legendară. Trecând prin faze mai puţin onorante, servind papalitatea când cu scrisul, când cu sabia, luptând împotriva Reformei şi pentru unirea forţată a ortodocşilor cu Roma, parcurgând toate etapele antimodernismului şi revizuindu-şi apoi în profunzime concepţia teologică, deja înainte de Vatican II, ajungând astfel să joace un important rol înnoitor, iezuiţii sunt nu degeaba pe cât de admiraţi, pe atât de temuţi. Această atitudine explică de ce, în ciuda strânsei legături cu Sfântul Scaun, abia acum a fost ales un papă provenind din rândurile lor.

Surpriza de proporţii făcută de Bergoglio rezidă în luarea numelui fondatorului unui ordin monahal aflat tradiţional la antipodul iezuiţilor. Poate fi sinteza unor virtuţi necesare mărturiei creştine în lumea de azi: argumentaţia teologică solidă şi simţul realităţii. În plină derivă postmodernă a reperelor, când totul pare permis şi nimic nu mai este important cu adevărat, a propovădui Evanghelia lui Hristos presupune tărie de caracter şi pricepere. La fel, cum ne arată criza financiar-economică, prosperitatea unora nu poate fi durabilă dacă este plătită prin sărăcia altora. Iată de ce, trecând de la vorbe la fapte, slujitorul credinţei trebuie să promoveze justiţia socială. Toate acestea, sperăm, urmează să fie ilustrate de noul papă. De primul iezuit franciscan.