Nu ştiu, n-am de unde să ştiu pe cine „interesau” filmele acelea, dar faptul că şi-au avut efectul şi celor din afara aparatcikului e vizibil cu ochiul liber. Dacă nu şi-ar fi avut efectul, nimeni nu l-ar numi pe Mihai Viteazul „unificatorul ţărilor româneşti” şi niciun post de televiziune n-ar difuza filmele despre el, care, să ne înţelegem, nu sunt bune. Dacă filmele acelea groaznice n-ar fi avut efect, nimeni nu ar crede că dacii sunt mierea sau smîntîna pămîntului. Dacă n-ar fi avut efectul scontat, n-ar fi mulţi români atît de naţionalişti şi n-ar crede că maghiarii sunt duşmanii neamului şi că ei au apărat Europa de turci. Chiar şi lexicul multora dintre concetăţenii noştri ar fi cu totul altul, dacă n-ar fi fost filmele din perioada de dinainte de 1989.

Că în filmele astea au jucat actori foarte mari, de la Amza Pellea la Victor Rebengiuc şi de la George Constantin la Gheorghe Dinică, nu schimbă datele problemei în bine. Talentul lor şi respectul pe care îl purtăm faţă de performanţa lor i-au făcut pe mulţi dintre mamele şi taţii noştri să creadă toate balivernele, dintre care cea mai balivernă este că adevărul e unul singur şi nu poate fi pus la îndoială. Actorii aceştia au trebuit să joace, nu mă leg de ei, nici nu mă simt pe vreun vîrf al moralităţii, dar faptul fapt rămîne: filmele de propagandă, pline de o ideologie bolnavă, au făcut victime, şi victimele acelea şi-au făcut propriile lor victime.

Am crezut că va cădea tavanul peste mine cînd Dorel Vişan a spus într-o emisiune, acum mulţi ani, că „partidul să-l pună pe Virgil (Ogăşanu) director” la nu ştiu care teatru. Un alt mare actor nu-şi dă seama ce vorbeşte! Şi nu s-a schimbat nimic.

Înţeleg foarte bine că dacă eşti actor, şi încă unul bun, vrei să joci, să fii pe ecran, şi aproape că nu-ţi pasă în ce piesă sau film. Înţeleg şi că nimeni nu credea că regimul se va sfîrşi vreodată. Înţeleg aproape tot.

Dar au trecut totuşi 26 de ani. Pe deasupra, Mircea Diaconu scrie şi proză, a intrat şi în politică, deci ar trebui să aibă o viziune mai analitică, mai reflexivă asupra a ceea ce s-a întîmplat în perioada ceauşistă. În faţa unei moderatoare leşinată de simplul fapt că eşti ceea ce eşti, adică un mare actor, sigur că poţi susţine orice vrei. Dar asta nu e o scuză.