VIDEO O piramidă mayaşă din Belize a fost distrusă de un buldozer pentru piatră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piramidă mayaşă din Belize, distrusă de buldozer
Piramidă mayaşă din Belize, distrusă de buldozer

O companie de construcţii a distrus una dintre cele mai mari piramide mayaşe din Belize, după ce a extras cu excavatoarele şi cu buldozerele piatră pentru realizarea unui drum, informează Associated Press.

Distrugerile provocate complexului Nohmul din nordul Belize au fost remarcate la sfârşitul săptămânii trecute, susţine directorul Institutului de Arheologie din Belize, Jaime Awe. Centrul arheologic are o vechime de cel puţin 2300 de ani şi este cel mai important sit din nordul Belize, aflat în apropiere de graniţa cu Mexic.

Nohmul este aşezat în mijlocul unui teren privat pe care este cultivată trestie de zahăr şi nu avea acea faţadă de piatră netedă, specifică piramidelor renovate sau mai bine conservate. Dar Awe spune că muncitorii nu aveau cum să confunde movila piramidală, care are o înălţime de aproximativ 30 de metri, cu un deal natural, pentru că ruinele erau cunoscute în zonă, iar peisajul din zonă este unul plat.

Tipii ăştia ştiau că se află în faţa unei structuri vechi. Ce au făcut ei a fost o lene sângeroasă“, acuză Awe.

Fotografiile de la faţa locului arată cum excavatorul a râcâit laturile înclinate ale piramidei.

Piramidă mayaşă din Belize

Mayaşii au dobândit tot acest material de construcţie pentru a ridica piramida folosind nimic altceva decât unelte din piatră. În prezent avem echipamente moderne, cu care poţi săpa oriune, iar această companie a distrus complet acest monument. De ce nu s-au dus aceşti oameni să sape ceva care nu are semnificaţie culturală? Este uluitor!“, a mai spus Awe. 

Poliţia din Belize a demarat o anchetă în urma căreia cei vinovaţi ar putea suporta consecinţele. Deşi se află pe o proprietate privată, conform legii din Belize, orice ruine pre-hispanice se află sub protecţia guvernului.

Nu este pentru prima dată când o astfel de distrugere are loc în Belize, o ţară cu aproximativ 350.000 de oameni, care este, în mare parte, acoperită de junglă şi presărată cu sute de ruine mayaşe, deşi puţine sunt la fel de mari precum Nohmul.

Din păcate, această distrugere a patrimoniului nostru este ireversibilă, dar mulţi nu o iau în serios. Singura modalitate de a opri  acest lucru este prin a le arăta oamenilor că asta este o infracţiune majoră şi că oamenii pot ajunge la închisoare“, a declarat Francisco Estrada-Belli, un profesor la Departamentul de Antropologie din cadrul Universităţii americane Tulane. 

   

Singurul avantaj, dacă poate fi numit aşa, este că distrugerea piramidelor cu buldozerul este un mod foarte brutal de a dezvălui straturile interioare ale structurilor.

Un avantaj al acestei distrugeri masive este că devine vizibil miezul acestor construcţii“, spune arheologul Robert Rosenswig.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite