Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice.” (Wikipedia)

Am ales acest citat pentru a ne aduce aminte de scopul înfiinţării Academiei şi de misiunea ei istorică. Deşi merită elogiat efortul indiscutabil a mai multor generaţii de cărturari, în ciuda schimbărilor de regim politic şi de orientare, Academia Română nu a putut până în zilele noastre să-şi ducă la bun sfârşit misiunea. Straniu destin! Adevărul este că, după aproape 150 de ani, nu avem la dispoziţie Dicţionarul limbii române, complet şi omogen redactat, ci o lungă serie de fascicule, începând cu cele scoase de Sextil Puşcariu, în 1906, şi publicate nu demult, laolaltă, într-o ediţie anastatică, cu valoarea pur istorică, cât să umplem un raft.

Nu există şi nu ştim când va exista o bază electronică de date lingvistice care să permită revizuirea şi augmentarea strădaniilor de până acum, deşi suntem destul de aproape şi de un asemenea proiect. Cine ar putea crede aşa ceva în 2014?!

Nu avem, ca orice cultură, un corpus reprezentativ al limbii române, pe Web, pentru a putea studia „realitatea” limbii şi pentru a uşura munca lexicografilor din Bucureşti, Iaşi sau Cluj. Ştiu că în sensul acesta sunt planuri, dar nu a apărut niciun sprijin efectiv din partea statului român.

Nu mai avem nicio ediţie actualizată şi modernizată a DEX-ului, pierdut în ceea ce priveşte dreptului de reproducere (copyright) şi, prin urmare, ajuns în domeniul public, fără justeţe însă.

Ne-am mai fi dorit şi un dicţionar online al literaturii române, unde să găsim măcar operele de bază ale literaturii noastre, accesul la ediţiile critice, la ediţiile princeps, la ediţii populare, la manuscrise, fotografii, la întreaga arhivă a scriitorilor, mai ales că hârtia, ca suport, se perimează. Deşi Biblioteca Naţională, precum şi alte biblioteci din ţară, digitalizează materiale scriptice şi iconografice, nu avem încă acea concepţie unică, academică, ca far călăuzitor.

Avem, în schimb, şansa de a folosi fonduri europene, iar această şansă nu se va mai repeta şi, de aceea, cer deschis românilor să sprijine Academia în acest sens. Dincolo de scandalurile de care ne-am săturat până peste cap, dincolo de suspiciuni, în apărarea patrimoniului inalienabil al neamului, haideţi să vedem dacă, vorba cronicarului, NASC ŞI ÎN MOLDOVA OAMENI!