Povestea omului care îl înlocuia pe Stalin în apariţiile publice

Povestea omului care îl înlocuia pe Stalin în apariţiile publice

Felix Dadaev (dublura lui Stalin) şi Iosif Stalin                                                                                                FOTO: rarehistoricalphotos.com

Stalin a rămas una dintre figurile istoriei universale, reprezentant de seamă pentru imaginea dictatorului. A creat un cult al personalităţii, a controlat presa şi a omorât milioane de oameni. Astfel, pe bună dreptate, Stalin trăia cu frica de a nu fi omorât în cadrul apariţiilor publice, folosindu-se, din această cauză, de dubluri. Dictatorul a avut în total patru dubluri, iar Felix Dadaev, una dintre ele, şi-a spus, în 2008, povestea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până acum, se cunosc doar identităţile a doi bărbaţi despre care se ştie că au fost folosiţi de Stalin de-a lungul anilor: un bărbat pe nume Rashid, respectiv un fost dansator şi magician, Felix Dadaev.

În  2008, după ce a primit permisiunea din partea guvernului rus, Felix Dadaev şi-a spus povestea în public. Numele real al lui Dadaev, după cum mărturisea chiar el într-un interviu acordat la acea vreme, ziarului rus Pradva, este Gazavat (Gazi) care înseamnă „luptător pentru credinţă”, iar numele de Felix l-a luat în timpul războiului, în memoria unui comandant care i-a murit în braţe.

Iniţial, dansator

Gazi s-a născut în 1926, într-un sat de munte din Daghestan, lucrând de mic ca păstor. Când, împreună cu familia, s-a mutat la Groznîi, a început să ia lecţii de dans cu un coregraf. Mai târziu, când se mutau în Ucraina, a început să danseze în ansamblul „Lezginka” (de la numele unui faimos dans caucazian, după cum se menţionează în interviul din 2008).  Se pare că, în timpul războiului, faima viitoarei dubluri a lui Stalin, de jonglor, dansator, magician şi actor s-a răspândit, ajungând până la generali.

Gazavat a fost dedicat pe câmpul de luptă, participând mai ales în misiuni de recunoaştere. După cum mărturisea în acelaşi interviu, datorită unei informaţii pe care a obţinut-o, trupele ruseşti au reuşit să arunce în aer un pod, să izoleze trupele germane şi să intre în Cerkessk, lucru pentru care a fost decorat.

În 1942, Gazavat a fost rănit grav şi transportat de urgenţă la spital. La scurt timp, era recrutat de NKVD. A fost declarat mort şi dus la Kremlin pentru a-şi intra în pielea singurului personaj pe care avea să îl interpreteze. Între actor şi personajul vieţii sale erau aproximativ 45 de ani diferenţă.

„Şapte cadavre au fost aruncate la morga spitalului, dar s-a descoperit că doi bărbaţi erau încă în viaţă! Unul dintre ei eram eu. Încă păstrez notificarea decesului”, declara în 2008, Felix Gazavat.

Stalin (stânga) şi Dadaev (dreapta) (Foto: din interviul lui Dadaev pentru ziarul „Pravda”- www.911-truth.net)

Zeci de ani diferenţă între el şi Stalin

Deşi diferenţa de vârstă era imensă, cu ajutorul machiajului şi a hainelor lui Stalin, Dadaev a participat în rolul de dictator la întâlniri pe întregul teritoriu rusesc. De asemenea, a trebuit să se îngraşe 11 kilograme.

„Îndurasem atât de multă suferinţă, încât păream mult mai bătrân decât eram de fapt. Am devenit adult prea devreme”, explica Dadaev, în acelaşi interviu.

Una dintre cele mai complicate misiuni ale lui Dadaev a fost să călătorească la Ialta, unde, în 1945, avea loc faimoasa conferinţă unde s-au întâlnit liderii Marii Britanii, ai SUA şi ai Uniunii Sovietice. Dadaev este cel a cărui călătorie a fost anunţată, iar Stalin a călătorit de fapt, în secret.

„Două zboruri au fost aranjate, unul dintre ele vizând distragerea atenţiei tuturor...Eram o momeală pentru a atrage atenţia serviciilor secrete străine. Stalin era deja în Ialta. Dar nu a funcţionat. Două încercări de asasinare a adevăratului Stalin au avut loc la Ialta. Serviciile noastre au dat greş. Eu mă întorsesem deja în Moscova. Şapte ofiţeri de rang înalt şi-au pierdut posturile. Au fost norocoşi că au pierdut doar atât”, mai declara Dadaev în 2008, citat de Daily Mail. 

Singurele diferenţe, urechile şi vocea

Dadaev declara că singura diferenţă dintre el şi dictator erau urechile, acesta din urmă avându-le mai mari. Totuşi, dublura se descurca exemplar, dovada fiind că, uneori, nici apropiaţii lui Stalin nu îşi puteau da seama de diferenţă.

Vocea era de asemenea, diferită. Totuşi, din cauză că presa de atunci nu avea echipamentul de astăzi, nimeni nu a reuşit să observe. Dadaev a păstrat secretul identităţii vieţii sale până la vârsta de 88 de ani, fiind speriat că KGB-ul sau chiar stafia lui Stalin l-ar răni, după cum scrie thevintagenews.com.

Când povestea sosiei a devenit publică, KGB-ul a confirmat-o. Detalii despre viaţa lui Dadaev se regăsesc în câteva interviuri pe care le-a acordat precum şi în autobiografia sa. Conform acestora, Stalin a avut patru sosii angajate. Deşi a fost practic răpit de poliţia secretă, Dadaev a explicat că a fost foarte mândru de asemănarea izbitoare dintre el şi dictator şi de rolul său.                                                                                                                       Felix Dadaev, la bătrâneţe (Foto: dailymail.co.uk)

Lui Dadaev i se spusese adesea că seamănă cu Stalin, unii oameni poreclindu-l „Soso”, după cum era poreclit dictatorul în copilărie.

„În tinereţe, semănam foarte bine cu liderul tuturor timpurilor şi naţiunilor, atât de bine încât muntenii obişnuiau să mă tachineze strigându-mă „Soso”. M-am prefăcut că mă enervează acest lucru, dar în adâncul sufletului eram mândru că îi semănam marelui părinte al naţiunilor!”, mai spunea Dadaev în interviul pentru Pravda.

O altă sosie a lui Stalin a fost Rashid, de asemenea recrutat de NKVD. Se pare că acesta semăna atât de bine cu Stalin încât, atunci când s-a înrolat în armată, a fost imediat respins, după cum informază rarehistoricalphotos.com. Timp de doi ani, Rashid s-a pregătit cu actorul sovietic Aleksei Dikiy care l-a jucat pe dictatorul rus în mai multe filme de propagandă.

Conform aceleiaşi publicaţii, se pare că Rashid şi Stalin aveau chiar şi cicatricile de pe faţă aproape identice. După moartea dictatorului, în 1953, Rashid s-a mutat în provincie, şi-a ras mustaţa şi, pe parcursul anilor, a devenit chel. Dublura a murit în 1991, pe când avea 93 de ani.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările