Limite

Recent încheiata campanie pentru alegerile europene a scos la iveală talentul unora de a murdări orice şi oricum. Fără limite. De pildă, s-a mers până la instrumentalizarea electorală inclusiv a victimelor crimelor comuniste.

A te folosi de moartea altora, cărora le datorezi în fapt libertatea de acum, este mai mult decât un act de nerecunoştinţă. Gestul trădează pur şi simplu lipsa de caracter. Pentru că despre asta poate fi vorba când apelezi la teme care în mod fundamental nu au ce căuta în bătălia politică. Interpretarea în cheie partizană a istoriei recente, încă profund marcată de traume, nu face altceva decât să prelungească ideologic abuzul la care au fost supuşi fizic sute de mii de oameni al căror defect comun a fost de a se fi născut când nu trebuia.

Or, prin simetrie temporală, faptul că trăim alte vremuri, deloc ideale, dar incomparabile cu teroarea în care ne-a scufundat comunismul timp de jumătate de secol, ar trebui să se traducă în respect, sobrietate şi corectitudine. Concret, pe seama deţinuţilor din lagăre şi închisori sau a luptătorilor anticomunişti ucişi în munţi nu este cazul să îţi construieşti cariera politică. Celulele de la Jilava, zidurile de la Râmnicu Sărat, barăcile de la Poartă Albă sau gropile comune de la Sighet şi Aiud nu sunt decoruri ale luptei de azi pentru putere.

Aşa cum obrăznicia nu ţine loc de curaj, tot astfel invocarea frauduloasă a trecutului pentru interese actuale nu ţine locul muncii de cunoaştere în detaliu a ceea ce s-a petrecut în ultimele decenii ale secolului 20. Dacă dorim cu adevărat să ne respectăm eroii, să ne lămurim cum a fost posibil ca o ţară întreagă să fie la cheremul unui partid-stat, să înţelegem mecanismele fricii şi ale cultului personalităţii, să învăţăm practica libertăţii responsabile – acestea nu sunt posibile decât printr-un permanent exerciţiu de depolitizare, de depăşire a fronturilor de orice fel.

Avem nevoie de un consens valoric, bazat pe o memorie asumată, la care să se raporteze actorii vieţii noastre publice. Dar nu numai. Europa ca întreg suferă de lipsa unei strategii care să federeze memoriile concurente. Iată, irlandezii îşi aduc aminte de cu totul altceva decât englezii, în vreme ce ucrainienii au în minte o istorie complet diferită de cea pe care o învaţă copiii ruşi. Cum însă suferinţa este experienţa prin care au trecut, fără excepţie, toate ţările continentului, ea reprezintă liantul cel mai puternic şi limita în calea orgoliului, a naţionalismului sau a discriminării.