Interviu „Historia“ cu Neagu Djuvara, la împlinirea vârstei de 100 de ani, la Adevărul Live
0
La împlinirea a 100 de ani, Neagu Djuvara se consideră un optimist pe termen scurt şi un pesimist pe termen lung. Scrie o carte de amintiri din perioada în care era elev de liceu la Nisa.
La împlinirea a 100 de ani, Neagu Djuvara se consideră un optimist pe termen scurt şi un pesimist pe termen lung. Scrie o carte de amintiri din perioada în care era elev de liceu la Nisa. Ar fi vrut sa publice un studiu de mari dimensiuni despre popoarele din Balcani, dar şi-a dat seama ca ar fi fost o încercare prea ambiţioasă pentru un singur om. Locuieşte pe o străduţă în mijlocul Bucureştiului şi este nemulţumit ca „primele semne ale bătrânetii” nu îi mai permit sa iasă singur din casă. Viaţa sa urmareşte destinul istoriei României din ultima sută de ani. S-a născut în luna în care România a intrat în Primul Război Mondial, tatăl sau luptând pe front. La un an, a străbătut, împreuna cu mama şi fratele său mai mare, Rusia aflata în plina revolutie bol‑evica. În traditia familiilor boiereşti, face studiile în Franta.
Lupta în Al Doilea Razboi Mondial în campania pentru eliberarea Basarabiei. Venit de pe front, intra în Ministerul de Externe ‑i se apropie de gruparea care urmarea scoaterea României din razboi. Prime‑te o misiune care îi va schimba viata, este trimis la Stockholm şi părăseşte România cu 24 de ore înaintea actului de la 23 August. Se va întoarce în tara dupa 1989. În exil lucreaza pentru CIA, apoi se mută în Africa, în calitate de consilier pentru Ministerul de Externe al Republicii Niger, fosta colonie franceza care tocmai îşi câştigase independenta. Revenit în România dupa căderea comunismului, devine celebru prin scrierile sale istorice ‑i interventiile pe scena publica. Relanseaza ideea originii cumane a Basarabilor al caror descendent este. Criticile furioase pe care le stârneşte nu îl impresioneaza. Dupa ce a trait două războaie mondiale şi unul rece, nu are cum sa fie impresionat de asemenea gâlcevi. La 100 de ani, este convins ca destinul sau a fost, de la început, de a trăi istoria ca pe propria viata, ceea ce a şi reuşit.
Cum vă simţiţi la 100 de ani?
Foarte bine. Nu văd nicio deosebire cu ce trăiesc de câţiva ani, de când, totuşi, am semne ale bătrâneţii, vedeţi că nu mai pot umbla singur prin casă nici măcar cu un baston, îmi trebuie un ajutor. Asta mă întristează.
V-aţi născut în 1916, în august, când România intra în Primul Război Mondial, teribile vremuri!
Viaţa mea a început cu un fel de miracol. Ştii?
De ce?
M-a iubit Cel de Sus pentru că m-a făcut să trec prin nişte chestii extraordinare şi să ies teafăr. Aveam un an în 1917, când mama mea a decis să ne ia pe mine şi pe fratele meu şi să plece spre Franţa, din România, trecând prin Rusia care era singura cale, noi aflându-ne în război cu Germania.
Am traversat Rusia şi s-a nimerit să avem cu noi o guvernantă elveţiancă. Poliţia rusă, cu toate că era deja în curs revoluţia, poliţia îşi făcea meseria şi numele guvernantei semăna cu numele unei spioane pe care o căutau. Şi închipuie-ţi, dragă: mama cu copiii şi guvernanta respectivă au fost opriţi o lună de zile la Sankt Petersburg, din cauza acestei confuzii de nume.
Îmi povestea mama prin ce dificultăţi a trecut, prin ce spaime, şi, la un moment dat, s-a despărţit de noi, copiii: ea a trebuit să meargă să ia paşapoartele de la minister şi, când s-a întors, bolşevicii luaseră toate podurile de peste Neva şi nu voiau să o lase să treacă.
Se încarcă comentariile...
