Grigore Procopiu, politician în timpul Primului Război Mondial, ajuns pe teritoriu moscovit:„Nu era însă, propriu-zis, o fobie, ci mai mult o repulsiune”

FOTO: historia.ro

Marţi seară, la Librăria Humanitas Cişmigiu, a avut loc lansarea volumului „Parlamentul în pribegie. 1916-1918. Amintiri, note şi impresii” de Grigore Procopiu, avocat şi senator, membru în parlamentul care vota, în vara anului 1917, pentru reformă agrară şi vot universal. Daniel Cain, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, este cel care a adus în atenţia publicului scrierea lui Procopiu.

Daniel Cain a fost atras de volumul lui Procopiu din ce în ce mai mult, pe măsură ce înainta în cercetare. Odată cu acest jurnal, a găsit pretextul de a discuta despre absenţa rolului unei instituţii fundamentale pentru funcţionarea statului român în perioada primului război mondial, despre cine poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat. 

„...mă refer aici la lipsa unui plan B, a unei variante de rezervă, a lipsei de posibilităţi să meargă aşa cum ne-am imagina noi că o să meargă, în sensul că am intrat în război fascinaţi de ideea că alţii vor lupta pentru noi pe alte fronturi...”, a spus Cain, punctând că , din nefericire, multe dintre lucrurile care se regăsesc în volum sunt actuale. 

Generaţia eroică

În vara lui 1917, într-un moment extrem de critic, Take Ionescu (foto: dreapta) ţinea un discurs în parlamentul României în care vorbea despre generaţia eroică şi despre faptul că faptele lor individuale vor fi uitate de istorie. Descrierea pe care o face Ionescu, a explicat Cain, i se potriveşte perfect şi lui Grigore Procopiu.

„Nu suntem o generaţie eroică, declară în plenul Adunării Deputaţilor conservator-democratul Take Ionescu, dar aşa a vrut soarte, ca pe umerii noştri să cadă sarcina cea mai grea din toată istoria neamului nostru. << Generaţia noastră a făcut o primă faptă mare: a declarat războiul. Astăzi face a doua faptă mare, când, pe cale legală, îndeplineşte cea mai largă, cea mai îndrăzneaţă şi, nădăjduiesc, cea mai fecundă dintre evoluţiile pe care le cunosc în istoria revoluţiilor legale. Răsplata noastră, domnilor? Răsplata individuală? Nici una. Istoria va uita numele fiecăruia dintre noi. Dar istoria nu va uita că pe un colţ de pământ, strânşi de nevoie, amărâţi de chinuri, am avut nu numai bărbăţia de a crede în victorie şi de a spune vom peri, dar nu vom dezarma, dar am avut şi bărbăţia să ne decapităm singuri pentru generaţiile viitoare.>> Prin votul celor două camere legiuitoare s-a obţinut transformarea împroprietăriii ţăranilor şi a votului universal în principii constituţionale. Detaliile concrete ale aplicării acestor prevederi urmau a fi stabilite, după război, prin legi organice”. 

 Descrierea i se potriveşte lui Procopiu pentru că nu a ştiut nimeni despre acest personaj, deşi era unul dintre oamenii politici cei mai bine pregătiţi, „un tip cu o anumită conduită morală. Tot timpul a făcut parte din acelaşi partid... înţelege cea ce este aceea disciplină de partid, dar lucrul acesta nu îl împiedică să îşi expună punctul de vedere atunci când consideră că nişte lucruri trebuie spuse”.

Radiografia unei societăţi zbuciumate

Daniel Cain a încercat să realizeze o radiografie a societăţii româneşti în perioada 1916-1918, iar notele sale şi studiul introductiv pe care le-a realizat erau necesare pentru că volumul a fost redactat de un individ care a trăit experienţa războiului pentru alţi indivizi care au trăit aceeaşi experienţă. 

„Pentru cineva care citeşte acest volum după o sută de ani, mă refer strict la ediţia apărută imediat după război, este oarecum dificil de înţeles dacă nu eşti de specialitate pentru că sunt foarte multe personaje menţionate, sunt foarte multe situaţii menţionate pe care a trebuit să încerc să le contextualizez şi să dau această imagine a societăţii româneşti tocmai din dorinţa de a face lectura accesibilă şi uşor de urmărit”, a mai spus Cain. 

Ceea ce speră editorul volumului este şi că lectura cărţii lui Procopiu va ridica şi nişte semne de întrebare asupra unor evenimente pe care, „din păcate, am fost obişnuiţi să le privim de la foarte mare distanţă şi în diagonală”. 

„Toată experienţa participării României la primul război mondial... este rezumată doar la câteva episoade şi acelea sunt insuficiente pentru a înţelege de fapt tragedia unei naţiuni. Au fost practic momente în care statalitatea românească efectiv atârna de un fir de aţă. Noi am intrat în război să ne dublăm teritoriul şi practic, în câteva luni de zile, nu mai ştiam dacă vom mai reuşi să ne păstrăm un colţişor de ţară sau nu”, a mai spus editorul. 

Problema, consideră Cain, este mai ales că există o uşurinţă de a aborda experienţa primului război dintr-o perspectivă strict locală, ca şi cum românii ar fi fost singurii care purtau război, ca şi cum nu mai exista nimeni în jurul nostru care lupta. Ioan Stanomir şi Daniel Cain, la evenimentul de lansare al cărţii 

„Noi suntem o generaţie care a fost crescută într-un cult a unor momente într-adevăr remarcabile, dar existenţa acestor momente nu şterge ce s-a întâmplat în istoria noastră şi care nu concordă cu o imagine oficializată”, a mai spus Daniel Cain. 

Rusofobia lui Procopiu  

  -Fragment din „Parlamentul în pribegie. 1916-1918. Amintiri, note şi impresii”-

„La 22 ianuarie 1917, cu cel de-al doilea, îmi pare, din aceste trenuri, am plecat în Rusia. Era, de altfel, un tren foarte confortabil, luxos chiar, având un mare vagon cu paturi.

Plecasem sub impresia deprimantă ce, în mod firesc, trebuia să mi-o facă comunicarea ce primisem chiar de la consulatul rus din Iaşi, că nu îmi este permis, decât cu anumite şi anevoioase formalităţi, să iau cu mine manuscrise în Rusia. Cu un fel de involuntară strângere de inimă, cu un fel de jenă sufletească, primesc anunţul că am ajuns la graniţă şi că intrăm pe teritoriul moscovit.

Era în sufletul meu, de cetăţean liber al unui stat cu regim democratic, aproape o teamă explicabilă, dar nejustificată. Nu era numai îngândurarea pribegiei, dar şi o anume stare de spirit nedefinită, une espece de malaise. Ceva asemănător cu senzaţia morbidă pe care psichiatrii o numesc fobie şi pe care aş risca la  rândul meu s-o numesc ruso-fobie. Nu era însă, propriu-zis, o fobie, ci mai mult o repulsiune. O senzaţie analogă cu aceea ce dă unor persoane mai sensibile atingerea de pielea rece şi alunecoasă a unei reptile aquatice”. (Copyright: Editura Humanitas) 

Grigore Procopiu se naşte la 2 decembrie 1859 în familia numeroasă a unui institutor din Câmpulung Muscel. După ce absolvă cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, optează pentru o scurtă carieră în magistratură. Ajuns la Râmnicu Vâlcea, decide să intre în avocatură. Se căsătoreşte, în 1887, cu Elena Cristescu, cu care va avea şase copii (trei băieţi şi trei fete). 

Treptat, devine o importantă figură a oraşului, ajungând nu doar decan al Baroului Vâlcea, ci şi primar al localităţii (între martie şi decembrie 1907). Intrat în viaţa politică, rămâne fidel ideilor liberale. Câştigă câteva mandate de deputat şi de senator din partea PNL. În timpul Marelui Război, decide să-şi urmeze colegii parlamentari nu doar în refugiul de la Iaşi, ci şi în cel de la Odessa şi Herson. Impresiile despre această perioadă au fost adunate în volumul Parlamentul în pribegie, publicat în ediţie princeps imediat după război. 

În ultimii ani ai vieţii va renunţa la cariera politică, fiind numit în componenţa nou-creatului Consiliu Legislativ, organism instituit prin Constituţia din 1923 şi care a contribuit la unificarea legislaţiei pe teritoriul României Mari. Se stinge din viaţă la 13 octombrie 1930, la Bucureşti; este înmormântat în cimitirul Sf. Ioan din Râmnicu Vâlcea.

Daniel Cain este cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. A studiat la Bucureşti şi la Sofia; este doctor în istorie cu o teză despre relaţiile diplomatice româno–bulgare la începutul secolului XX. Cadru didactic asociat la Universitatea din Bucureşti, unde ţine un curs de istorie a Balcanilor (secolele XIX–XXI); secretar al părţii române în Comisia Mixtă de Istorie româno-bulgară. Autor şi editor al unor volume şi studii despre realităţile din spaţiul sud-est european de la începutul secolului trecut.