Destinul tragic al unei Regine: Elena de România

Destinul tragic al unei Regine: Elena de România

FOTO urban.ro

Pentru prinţesa Elena a Greciei, intrarea în familia regală a României prin căsătoria cu principele moştenitor Carol nu a fost aducătoare de noroc. Ţara a fost, pentru ea, şirul unor nesfârşite dureri, estompate de o singură mare bucurie: fiul ei, Mihai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şi-a făcut însă datoria faţă de ţara adoptivă, pe care a iubit-o, dar care acum ştie prea puţine despre ea. Regina Mamă Elena, o femeie de o discreţie aproape ieşită din comun, este astăzi unul dintre cele mai puţin cunoscute personaje din istoria familiei regale. Vineri, sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară, iar sâmbătă va avea loc ceremonia de reînhumare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Regina va trăi eternitatea alături de fiul său, Regele Mihai. 

Prinţesa Elena s-a născut la Atena în ziua de 2 mai 1896. Provenea dintr-o ramură dinastică ce avea legături strânse cu familiile regale europene. Tatăl ei, Constantin I, rege al Greciei între 1913-1917, respectiv 1920-1922, era moştenitorul caselor regale din Danemarca şi Rusia, în timp ce mama ei, Sofia de Prusia, reprezenta latura occidentală a monarhiei europene prin alianţa cu familiile regale din Marea Britanie şi Germania.  

Grecia: un tărâm de vis, plin de suferinţe 

Un moment tragic în viaţa familiei regale elene s-a înregistrat în iulie 1916, când Palatul de Vară de la Tatoi a fost incendiat. Un grup de atentatori a profitat de starea precară de sănătate a lui Constantin I, afectat de o cumplită boală de plămâni. Atunci, prinţesa Elena a privit neputincioasă cum amintirile copilăriei ei au ars fără ca nimeni să le poată salva. Tatăl, deşi grav bolnav, a reuşit să scape de văpăile mistuitoare care au cuprins palatul din lemn. 

În luna decembrie a anului 1916, cu acordul tacit al Angliei şi al Franţei, Atena a fost asediată. Elena s-a maturizat brusc în zilele blocadei, fiind martora atrocităţilor pe care le comiteau trupele de ocupaţie ale Aliaţilor. Fratele Elenei, Alexandru, a fost pus în postura ingrată de a-l da la o parte pe tatăl său şi de a-i lua locul. Restul familiei a fost nevoită să se îmbarce pe vasul „Sphakteria” la 11 iunie 1917 şi să părăsească ţara. În următorii ani, Elena a locuit în exil în Elveţia.

 Dragostea există? 

 

În 1920, Elena a călătorit în România alături de sora sa, Irene, Elisabeta a României şi principele moştenitor Carol. Aici urma să se desfăşoare comuniunea caselor regale din România şi Grecia prin cununia lui George cu Elisabeta. 

La prima lor întâlnire, Elena l-a perceput pe Carol drept distant, deloc galant. A văzut în el o persoană foarte retrasă, remarcând însă că avea aerul unei firi romantice. Contactele dintre cei doi nu au fost numeroase, căci în trenul regal trimis de la Bucureşti, Carol s-a făcut nevăzut şi aşa a rămas timp de zile bune.

Nefericitele ştiri despre moartea Regelui Alexandru al Greciei, respectiv trecerea în nefiinţă a Mariei Alexandrovna, mama Reginei Maria, i-au apropiat pe Carol şi Elena. La plecarea trenului regal din Bucureşti, în care se aflau tinerii logodnici Elisabeta şi George, alături de Elena, Irene şi Regina Maria, s-a alăturat, pe neaşteptate, şi Carol. Atitudinea lui faţă de Elena era, de această dată, cu totul schimbată: prinţul dovedea mai multă atenţie şi îi acorda tinerei o importanţă care a uimit-o pe prinţesă. S-a născut astfel ideea unei căsătorii între cei doi, deşi Elena nu putea spune că îl iubea în adevăratul sens al cuvântului. Ea spera totuşi să înveţe să-l îndrăgească în timp, tocmai datorită comportamentului său romantic.

Constantin I a acceptat cu dragă inimă cererea lui Carol de o lua în căsătorie pe fiica sa, dar Regina Sofia a avertizat-o pe Elena de riscul uniunii, de diferenţele culturale prea mari care îi separau, dar mai ales de comportamentul dual al viitorul conducător al României. Persoana care i-a spulberat Elenei orice urmă de îndoială asupra unui potenţial caracter viciat al principelui moştenitor a fost chiar Regina Maria. În stilul ei caracteristic, persuasiv, Regina a convins-o pe Elena că lucrul cel mai înţelept era să aleagă cu inima. Chiar dacă îi cunoştea defectele lui Carol, Maria a sperat totuşi că frumoasa prinţesă grecoaică a cucerit inima fiului ei pentru totdeauna.

Între timp, drumurile familiei regale a Greciei păreau să reintre pe un făgaş normal. Pe 14 noiembrie 1920, poporul grec s-a pronunţat printr-un referendum pentru întoarcerea Regelui Constantin pe tron. Astfel au putut fi aranjate mai repede cele două nunţi regale: ele au avut loc la 27 februarie, respectiv la 10 martie 1921. Primii căsătoriţi au fost George şi Elisabeta, care au făcut nunta la Bucureşti, în timp ce Carol şi Elena şi-au pus pirostriile la Atena. S-a vorbit atunci despre superstiţiile legate de momentul în care doi membri ai aceleiaşi familii se căsătoresc: în tradiţia ortodoxă, slujba religioasă trebuie să se desfăşoare concomitent sau măcar la aceeaşi oră. Nerespectarea acestui principiu părea a fi, aşadar, un semn rău privind viitorul celor două căsnicii.

O speranţă pentru România 

Noul cuplu princiar nu s-a instalat într-o aripă a Palatului Regal de la Bucureşti, ci a preferat să stea la castelul Foişor din Sinaia. Acest castel, situat pe domeniul Peleş, fusese locuinţa provizorie a Regelui Carol I şi a Reginei Elisabetei în perioada în care s-a construit somptuosul Peleş.

Nimeni nu bănuia atunci că tinerii erau despărţiţi de mai mult decât diferenţa de vârstă, Carol având 28 de ani, iar Elena, 25. Armonia dintre ei era numai aparentă, iar prevestirile Reginei Sofia au început să prindă contur cât de curând. Încă din primele luni ale căsniciei, soţul Elenei părea să renunţe la aparenţe, devenind din ce în ce mai neinteresat de ea. Tânăra se plângea deseori de dezinteresul subit al lui Carol, în timp ce acesta o vedea pe Elena ca pe o persoană cu multe contraste.

Elena a rămas însărcinată chiar în primele săptămâni după nuntă, dar a născut prematur. Soarta a făcut ca pruncul să se nască pe 25 octombrie 1921, exact la un an de la moartea fratelui mamei sale, Alexandru, regele de compromis al Greciei. În contextul îndeplinirii recente a visului României Mari, copilul a fost botezat Mihai, numele său făcând trimitere la domnitorul Mihai Viteazul. După naşterea copilului, cuplul princiar s-a mutat de la Foişor la Bucureşti, acolo unde aveau mai multe facilităţi pentru creşterea micuţului Mihai.

În ciuda mariajului de aparenţă cu prinţul moştenitor Carol, viaţa Elenei decurgea cu suişuri şi coborâşuri. La casa din Kiseleff şi la castelele de pe Domeniul Peleş îi avea alături pe cei dragi, iar mama ei venea de câte ori avea ocazia, oferindu-i astfel dese momente de bucurie.

Anul 1924 a reprezentat o transformare politică decisivă pentru Grecia prin trecerea de la monarhie la republică. Asta a însemnat şi că George al II-lea şi soţia lui, Elisabeta, şi-au pierdut titlul regal şi au fost forţaţi să plece în exil. Cuplul regal grec a preferat să vină la Bucureşti, aşadar Elena a ajuns să aibă în jurul ei întreaga familie. Îi mai lipsea un singur lucru important: afecţiunea lui Carol.

O căsătorie eşuată  

În viaţa Regelui Carol al II-lea au existat două Elene. Prima a fost soţia sa timp de şapte ani şi mama fiului său. Cea de-a doua, Elena Lupescu, i-a fost timp îndelungat amantă şi, spre finalul vieţii lui, soţie.

În perioada mariajului, Carol şi Elena au încercat să întreţină vie relaţia lor, dar de la micile tatonări dintre ei s-a ajuns la o prăpastie de netrecut. La un moment dat, relaţia lor ajunsese să fie ca şi inexistentă. Cum legătura sa extramaritală a devenit cunoscută, Carol s-a temut de repercusiuni şi a sfătuit-o pe amanta lui să părăsească ţara pentru a mai diminua din vâlva publică generată în jurul lor. Acţiunea lui a fost, de fapt, un plan care i-a permis să o urmeze pe Elena Lupescu în străinătate la finele anului 1925, atunci când nimeni nu se mai aştepta la aşa ceva. Astfel, Carol a plecat din ţară şi şi-a anunţat părinţii, printr-o scrisoare, că renunţă la tron. Micul Mihai a devenit, prin urmare, prinţ moştenitor.

Odată ce s-a stabilit în străinătate, unde a trăit sub numele de Carol Caraiman, fostul principe a considerat că nu mai are nicio atribuţie faţă de soţia sa, din moment ce scopul uniunii fusese anulat prin retragerea sa din familia regală. El a cerut, aşadar, divorţul.

Prinţesa Mamă devine Regina Mamă 

O dramă a lovit familia regală la finalul anului 1926, când Regele Ferdinand a fost pus la pat de evoluţia cancerului ce-i măcinase ultimii ani. În săptămânile de debut ale crizei, persoana care i-a stat mai mult alături a fost Elena. Regina Maria se afla în Statele Unite ale Americii, făcând celebrul tur de onoare ca reprezentantă a României, aşa că Ferdinand a fost îngrijit de nora sa.

Regele Ferdinand s-a stins din viaţă, după o lungă suferinţă, în ziua de 27 iulie 1927. Cu toate acestea, drumul monarhiei române nu se încheia. Privirile erau aţintite către Mihai, copilul de 6 ani care trebuia acum să reprezinte o ţară. A fost momentul ca Elena să intre în rolul de Regină Mamă. Noul statut îi oferea o nouă autoritate, fie ea şi limitată, dar îi permitea totuşi să fie privită cu mai mult respect de către români.

Cu Mihai încă minor, a fost instituită o Regenţă din care au făcut parte Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan (urmat, din octombrie 1929, de ministrul de Interne, Constantin Sărăţeanu). Perioada Regenţei avea să fie una controversată politic şi să se încheie, trei ani mai târziu, cu revenirea soţului Elenei.  

În acei ani, Carol Caraiman a văzut o oportunitate să lanseze noi propuneri de divorţ, apelând direct la Elena, pe care o credea mai puţin intransigentă. Elena s-a confruntat atunci nu doar cu presiunile făcute de Carol din exil, ci şi cu un conflict mocnit cu Regina Maria, care se plângea că nu i se permite să se ocupe de educaţia propriului nepot. Această distanţare dintre Maria şi Elena, deşi a fost temporară, a avut consecinţe neplăcute pentru Regina Mamă, fiindcă a îndreptat-o pe Maria spre susţinerea restaurării lui Carol.

Înfrântă în propriul orgoliu şi cu un sentiment puternic de deznădejde, Elena a acceptat în final să-i acorde lui Carol divorţul. Dizolvarea căsătoriei s-a pronunţat în mod oficial la 21 iunie 1928. Decizia a fost luată de Curtea Supremă; motivul invocat – nepotrivirea de caracter.

Totul sau nimic  

În noaptea de 6 iunie 1930, Regina Mamă era anunţată de întoarcerea fostului soţ în ţară şi de condiţiile în care acesta îşi negociase revenirea. Când a auzit pentru prima oară cerinţele, a simţit cum îi fuge pământul de sub picioare: i se impunea să îl primească înapoi pe Carol şi să anuleze divorţul. Demnitatea sa de femeie devenea o simplă monedă de schimb a jocului politic, însă înjosirea Elenei a mers mai departe de acest aspect. I-a fost refuzat de către Carol orice drept, cu excepţia recunoaşterii statutului de mamă a lui Mihai.

La data de 8 iunie 1930, Parlamentul l-a proclamat pe Carol al II-lea Rege al României. Din acel moment, situaţia Elenei a luat o turnură dramatică. Dorinţa de control manifestată de Regele Carol al II-lea a mers până în punctul în care i-au fost interzise Elenei orice evenimente cu caracter public. Timp de doi ani, ea a fost supusă capriciilor şi temerilor generate de camarila regală. A ieşit în public doar de două ori, iar de fiecare dată a fost martora aceleaşi scene emoţionante: românii, admiratorii ei, o îndemnau să reziste şi să lupte pentru Mihai. Degradarea Elenei a mers până acolo încât i-a fost ridicat şi titlul onorific de Colonel al Regimentului 9 Roşiori, toţi ofiţerii fiind obligaţi să distrugă însemnele şi portretele care aminteau de fosta Regină Mamă.

În schimbul plecării din ţară, Elenei i s-a promis că va primi banii necesari pentru nevoile de zi cu zi. Ea nu era însă interesată de acest aspect, fiindcă putea trăi din ajutorul rudelor sale. Voia doar să i se promită că măcar câteva luni pe an îl putea vedea pe Mihai.

Elena a plecat din România în vara anului 1931, dar nu definitiv. După aproape trei luni petrecute la Florenţa, s-a întors în ţară pentru a-i fi alături lui Mihai cu ocazia aniversării sale. Totodată, era hotărâtă să înceapă lupta de la egal la egal cu Regele Carol.

Carol al II-lea a subestimat-o pe fosta lui soţie şi nu a realizat cât de puternic era devotamentul ei faţă de Mihai. În final, el s-a văzut forţat de îndatoririle sale regale, dar şi de obligaţiile etice să emită, la 17 februarie 1932, un acord prin care garanta Elenei o serie de obligaţii şi drepturi. Se părea că Elena a câştigat lupta împotriva lui Carol, căci i s-a permis o şedere de 4 luni pe teritoriul României, respectiv 2 luni alături de Mihai în străinătate.

Un gest extrem: izgonirea din ţară 

La începutul toamnei anului 1932, Elena s-a revăzut cu fiul ei la Londra. Soarta îi pregătise încă o încercare, chiar atunci când...citeşte continuarea pe historia.ro 

Sfârşitul unei regine 

Regina Mamă a trecut în lumea celor drepţi la Lausanne în ziua de 28 noiembrie 1982. I-au fost alături în ultimele clipe Mihai, Ana, nepoatele ei, dar şi alte rude şi membri ai famililor regale europene. Dispariţia ei a lăsat în urmă o moştenire aparte în istoria Casei Regale a României. Elena a fost mai mult decât o Regină Mamă: ea a fost un simbol al puterii, nu în sensul comun al cuvântului, ci prin forţa sa, dovedită de atâtea ori, de a-şi menţine demnitatea în vremuri de restrişte. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: