După mărturisirea autoarei, cartea a fost scrisă „poate în cel mai greu, mai provocator moment al vieţii mele. Într-un moment în care am înţeles până la capăt că a fi jurnalist în România nu poate însemna vreodată să faci vreun compromis. Nici unul. Nici măcar să închizi ochii. Să te faci că nu vezi, că n-auzi... Am scris această într-un moment în care, după nişte ani şi zeci, sute de mii de cuvinte, spuse şi scrise, cu toată credinţa de care poate fi un om în stare, împotriva unei mafii politico-administrative care a pus stăpânire pe ţară, am înţeles până la capăt că pentru adevăr, pentru dreptate, nu există monedă de schimb, Şi nici nu trebuie să existe. Am înţeles că libertatea de gândire şi cea de expresie nu pot fi negociate. Şi nici nu trebuie să fie. Am înţeles că a găsi adevărul, oricare ar fi el, este un dar. Iar a-l spune este o obligaţie. Într-o Românie subjugată de baroni locali, de o grupare de personaje sinistre, măcinate doar de gândul puterii şi al banilor, într-o Românie în care nişte indivizi care intră şi ies de pe uşile tribunalelor, ale puşcăriilor sunt ridicaţi la rang de miniştri, de parlamentari, de primari, de şefi de judeţe, într-o Românie în care se cumpără şi se vând conştiinţe, cu bani furaţi de la stat, într-o Românie în care trusturile de presă, în cea mai mare parte, sunt controlate de aghiotanţi ai aceleiaşi mafii, a fi jurnalist nu poate însemna să faci vreun compromis”.

În cele aproximativ 270 de pagini ale cărţii, ziarista Ramona Ursu reface istoria unor evenimente fierbinţi consumate în România pe parcursul a vreo trei luni de iarnă. Începând cu data de 13 ianuarie, când noua putere, noua guvernare PSD-ALDE, instalată la Palatul Victoria după covârşitoarea victorie de la alegerile din 11 decembrie 2016 a arătat care îi este principala prioritate. Nu respectarea unui program de guvernare mustind de minciuni, de fabulaţii şi de iluzii, program despre care şi preşedintele PSD, dl. Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu, scos din jobenul baronului de Teleorman, şi noii miniştri, şi primăriţa generală a Capitalei, d-na Gabriela Firea, ne tot spuneau că ar fi „sfânt”.

Nu creşterea nivelului de trai al populaţiei care, atenţie!, nici nu se confundă, nici nu se limitează la creşteri de salarii fără acoperire ori generatoare de inflaţie a fost prima preocupare a noii guvernări. Ci asaltul împotriva justiţiei. Un asalt care s-a calmat doar aparent în luna martie, ca urmare a marilor manifestaţii populare despre care scrie în cartea ei Ramona Ursu. S-au calmat, acordându-şi, de fapt, răgazul necesar de respiraţie spre a fi oricând reluate. Iar acest oricând, iată, că se petrece chiar în primele zile ale lunii iulie 2017, atunci când aştern eu pe ecranul computerului aceste consideraţii.

Ramona Ursu nu este istoric. Este gazetar. În consecinţă, nu are obligaţia să prezinte fără implicare, să evalueze rece, cu detaşare, ceea ce s-a întâmplat într-o anumită unitate de timp. În plus, Ramona Ursu nu este un gazetar oarecare. Nu s-a dovedit niciodată adepta stilului american de a face presă, a scrisului neimplicat, care să dea iluzii raţionalităţii, a detaşării. Cei ce i-au citit şi îi citesc comentariile au remarcat, fără doar şi poate, avântul, patetismul, emoţia necenzurată. Ele se regăsesc la cote maxime în această carte.

Nici nu avea cum să fie altfel de vreme ce Ramona Ursu s-a dus seară de seară la mitingurile din Piaţa Universităţii şi din Piaţa Victoriei, şi-a consemnat în timp real impresiile pe facebook (le găsim transcrise în consecinţă în carte), a fost în permanentă legătură cu cei ce au demonstrat în alte localităţi din ţară.

Prima parte a volumului reface, aşadar, dramatic istoricul a vreo 70 de zile cu nedisimulată, necenzurată implicare emoţională . Cea de-a doua parte a cărţii Noaptea ca hoţii  este o succesiune de interviuri cu personalităţi ale vieţii publice din România (Gabriel Liiceanu, Alexandru Călinescu) ori aflate astăzi în străinătate (Dragoş Paul Aligică), cu gazetari (Grigore Cartianu, Sabin Gherman, Petre Iancu), cu procurorul general al României, dl. Augustin Lazăr, cu alţi oameni din justiţie, precum magistratul Cristi Danileţ, cu europarlamentarul Monica Macovei. Dar şi cu Andrei Roşu, Tiberiu Pfiszter, Amy Craus (angajaţi la mult hulitele multinaţionale care, după spusele megafoanelor puterii pesedisto-aldiste, ar fi stimulat, chiar sponsorizat protestele), cu Ramona, Loredana, Roxana, Sorina, tinere care s-au aflat în Piaţă.

S-ar mai putea spune şi scrie multe despre cartea Ramonei Ursu. Eu mă limitez să mai fac doar o observaţie. Am citit Noaptea ca hoţii urmărind cum apare consemnată în carte prezenţa de acum fostului premier Sorin Grindeanu. Despre care destule organe de presă şi surprinzător de mulţi analişti politici au inventat recent tot felul de scenarii, dedicându-i omagii ditirambice. Despre care o seamă de formatori de opinie nu s-au ferit să spună că ar fi un mare om politic format sau în devenire. Au făcut-o în zilele în care dl. Grindeanu i s-a opus lui Liviu Dragnea. Nu. Adevăratul Sorin Grindeanu nu este personajul zilelor de nebunească şi, oricum, inutilă rezistenţă. Ci omul care a îndeplinit întocmai, supus, fără să crâcnească ordinele lui Liviu Dragnea. Exact în zilele despre care dă seama cartea Ramonei Ursu.

Ramona Ursu - NOAPTEA CA HOŢII, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017