Lansările de vârf de la Gaudeamus din acest weekend

Lansările de vârf de la Gaudeamus din acest weekend

Târgul de Carte Gaudeamus se desfăşoară până duminică la Romexpo

Lansările de vârf ale Târgului de Cate Gaudeamus vor avea loc în acest weekend, la Romexpo, unde autori celebri, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, prezintă cele mai importante noutăţi editoriale ale acestei ediţii.

Cărţile cele mai aşteptate ale autorilor români şi ediţiile în limba română ale celor mai interesante titluri din literatura universală vor fi lansate, în acest weekend, la Târgul de Carte Gaudeamus, care se termină, duminică, după cinci zile, la Romexpo. La evenimentele din Pavilionul Central, în acest weekend îi putem întâlni, la standurile editurilor, pe unii dintre cei mai importanţi scriitori,  Andrei Pleşu, Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Horia-Roman Patapievici, Emil Brumaru, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Vlad Zografi, Radu Paraschivescu, Oana Pellea, Andrei Vieru,  Nora Iuga,  Lucian Boia, Clotilde Armand, Dan C. Mihăilescu.

„Dosarele Securităţii“

Volumul scris de jurnalista Ramona Ursu, „Dosarele Securităţii. Marian Munteanu şi Miron Cozma versus Piaţa Universităţii“ va fi  lansat sâmbătă, de la ora 14.00, la standul de la parter al Editurii Integral.  Alături de autoare, la lansare, vor vorbi jurnalistul Grigore Cartianu şi regizorul Stere Gulea. Pe 16 şi 17 decembrie volumul va fi lansat şi la Timişoara, iar pe 18 decembrie volumul va fi prezentat, de asemenea, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB) de directorul instituţiei Ion Caramitru, care are publicat şi un interviu în volum, şi de generalul  Dan Voinea.


Un capitol important al cărţii Ramonei Ursu, editor coordonator la „Adevărul“,  il reprezintă mărturiile unor personalităţi care au trăit fenomenul Piaţa Universităţii, Mineriada din 13 - 15 iunie 1990, precum şi Revoluţia din 1989. Cei care au retrăit, odată cu această carte, amintirile de acum 27 de ani, când România făcea primii paşi spre libertate, sunt foşti sau actuali jurnalişti, oameni de cultură, scriitori, membri ai Societăţii Timişoara: Petre Mihai Băcanu, Ion Caramitru, Grigore Cartianu, Radu Dumitrescu, Stere Gulea, Gilda Lazăr, Nicolae Manolescu, Viorel Marineasa, Florian Mihalcea, Daniela Raţiu, Marcel Tolcea, Daniel Vighi.
„Din august şi până în octombrie 2016, perioadă în care am scris această carte, având la bază şi o amplă cercetare făcută în arhivele CNSAS, m-am gândit de foarte multe ori la cât de emoţional ne judecăm propria istorie. Istoria e foarte crudă. De multe ori, ne doboară. Ne dă peste cap credinţe, idealuri. Unii aleg, mai bine, să nu o afle. Dar asta nu înseamnă că istoria nu mai există. Există, chiar şi foarte dureroasă, aşa cum pare că este câteodată“, spune autoarea Ramona Ursu.

„Scriitori la poliţie“

Noi titluri Polirom semnate de câţiva dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani – Varujan Vosganian („Copiii războiului“), Bogdan Suceavă („Republica“), Marius Oprea („Turma păstorului mut“), Radu Pavel Gheo („Disco Titanic“), Vasile Ernu („Bandiţii“), Matei Florian („Cexina Catapuxina), Lavinia Branişte („Interior zero“),– vor fi lansate la standul editurii în acest weekend.
Volumul „Scriitori la poliţie“, coordonat de Robert Şerban, cu texte  ale unora dintre cei talentaţi scriitori, printre care Lavinia Bălulescu , Andrei Crăciun, Ioan Groşan, Florin Iaru, Nora Iuga, Florin Lăzărescu , Viorel Marineasa, Ioan T. Morar, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu,  Radu Paraschivescu, Simona Sora, Radu Vancu, va fi lansată sâmbătă, de la ora 18.00, la standul Polirom.
„ Nu ştiu dacă doamnele autoare şi domnii autori din această carte chiar au păţit ceea ce povestesc ori se joacă niţel cu imaginaţia. Domniile lor se jură că totul e întocmai cum scrie aici. Eu, unul, îi cred. Şi, oricum, atât timp cît există poliţie care să stabilească ce este şi ce nu este adevărat, nouă, celorlalţi, nu ne rămâne decât să stăm liniştiţi la locurile noastre. Şi să facem un lucru brav: să citim“, spune coordonatorul Robert Şerban.

De la Bukowski la Pavese

Fie că vorbim de cărţi esenţiale din literatura universală, semnate de autori consacraţi – Javier Marías („Chipul tău mâine. Venin şi umbră şi adio“), Charles Bukowski („Dragoste la 17,50 $“), Cesare Pavese, Eric Maria Remarque, Junikiro Tanizaki („Jurnalul unui bătrân nebun“), Ida Simons  – , fie că vorbim de vocile şi tendinţele noi din literatura universală de astăzi – Jón Kalman Stefánsson, David Duchovny, Irina Teodorescu, Philippe Besson –, dar şi de seriile de autor dedicate unora dintre cei mai reprezentativi autori pentru colecţia de traduceri a editurii (Vladimir Nabokov – „Scrisori către Vera“, Haruki Murakami – „Meseria de romancier“), „Biblioteca Polirom“ îşi întâmpină fanii la această nouă ediţie Gaudeamus cu cei mai îndrăgiţi autori, cele mai râvnite cărţi, toate aflate la reducere (20-30%).
Noi titluri semnate atât de autori români, cât şi străini: Ileana Mălăncioiu („Am reuşit să rămân eu însămi“), Marta Petreu („Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tânără“), Ruxandra Cesereanu („Fugarii. Evadări din închisori şi lagăre în secolul XX“), Mircea Mihăieş („Ulysses, 732. Romanul romanului“).

Cititorii lui Cristian Tudor Popescu vor putea obţine autografe pe cel mai recent volum al  scriitorului şi jurnalistului, „Viaţa şi Opera“, antologie de autor plus texte inedite.
În cadrul programului „China, ţară invitată de onoare“, în acest weekend, are loc lansarea unui nou volum al deţinătorului Premiului Nobel pentru Literatură, Mo Yan, „Femeia cu buchetul de flori şi alte povestiri“, publicat în colecţia „Raftul Denisei“ la Humanitas Fiction, şi lansarea romanului „În viaţă“ în prezenţa scriitorului Yu Hua, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori chinezi contemporani. Toate  titlurile din târg au reduceri de preţ de la 10% la 25%, iar ediţiile de colecţie  pot fi cumpărate la preţuri reduse şi mai mult.

RECOMANDĂRI GAUDEAMUS

Editura Litera vă aşteaptă la standul său din Pavilionul Central Romexpo să luaţi parte la programul de lansări în prezenţa autorilor şi a invitaţilor acestora. 

Vineri, 18 noiembrie, ora 17.30 - lansarea cărţii "15 lucruri la carte trebuie să renunţi pentru a fi fericit" de Luminiţa Saviuc, în prezenţa autoarei şi a invitaţilor săi - Mirela Vaşadi, Mirela Retegan, Liana Stanciu.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 12.00 - lansarea Premiului Man Booker 2015 - "Scurtă istorie a şapte crime", de Marlon James, în prezenţa lui Adrian Despot, Ciprian Şiulea şi a lui Bedros Horasangian.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 13.00 - lansarea seriei de autor Carla Guelfenbein, cu titlurile "Restul e tăcere" şi "Cu tine în depărtare", în prezenţa invitaţilor Tudora Şandru Mehedinţi, Lavinia Similaru, Laura Câlţea, Rodrigo Guzman Barros, Bedros Horasangian.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 14.00 - lansarea cărţii "Vine iarna. De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere." de Garry Kasparov, în colecţia Kronika, împreună cu Teodor Paleologu, Bogdan Lefter şi Bedros Horasangian.

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 16.30 - lansarea cărţii "My dilemma is you" în prezenţa autoarei Cristina Chiperi şi a invitaţilor săi - Andra Gogan, Criss & Vlad de la Happy Channel. 

Lansări RAO

Vineri
1. Spuse cu năduf, de Stan Petrescu, ora 16.00
Un manifest politic puternic şi plin de vervă. Scrisă critic, fără ocolişuri, cartea se poate încadra cu uşurinţă într-un manifest politic în genul J’accuse pe plaiuri mioritice.
Nu rataţi întâlnirea cu autorul!
Invitaţi: Nicolae Rotaru – scriitor, Ion Petrescu – scriitor şi jurnalist, Doru Glăvan – preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti
2. Rebel, Eugen Mihăescu, ora 17.00
Experienţa emigrării sau cum ajunge un membru de onoare al Academiei Române să fie colaborator la The New York Times.
Nu rataţi întâlnirea cu autorul!
Invitat: Sorin Roşca Stănescu
3. Efectul migraţiei asupra securităţii României şi a Europei, de Anghel Andreescu, Dan Andreescu, Dan Bardaş, ora 18.00

Previziune dezastruoasă: în 20 de ani, românii vor fi minoritari în propria ţară.
Nu rataţi întâlnirea cu Anghel Andreescu!
4. Trei femei, de Stelian Ţurlea, ora 19.00
Un roman impresionant. Trei femei, trei generaţii ‒ bunica, mama şi fiica. Ele îşi spun pe rând povestea, lecţia de viaţă, fiecare dintre ele purtând pe umeri povara trecutului celei dinainte. Destinul lor acoperă perioada postbelică şi de instaurare a comunismului, până după revoluţia din 1989 şi anii recenţi.
Nu rataţi întâlnirea cu autorul!
Invitat: Radu F. Constantinescu

Sâmbătă

1. Softul G, Flaviu Predescu, ora 12.00
Iubirea şi puterea nu mai sunt ale noastre. Sunt doar ale lor. O parabolă care te lasă fără cuvinte.
Nu rataţi întâlnirea cu autorul!
Invitat: Daniel Cristea Enache
2. Bijuteriile Kabbalah şi Lumina Lor, de Thea O. Haimovitz, ora 13.00
Despre Kabbalah se spun multe, iar acum aveţi ocazia de a cunoaşte câteva dintre tainele acestei ştiinţe străvechi prin intermediul unei cărţi inedite. Veţi afla poveştile unor personalităţi cu gândire de factură kabbalistă, precum Giordano Bruno şi Pico della Mirandola, dar şi istorii ascunse, unele uitate, altele nescrise până acum.

Lansări Humanitas

Vineri

17.00 Lansarea audiobook-ului
Andrei Pleşu, „Pardon, scuzaţi, bonsoir“

Vor vorbi: Andrei Pleşu, Lidia Bodea

18.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„În viaţă“ de Yu Hua

Vor vorbi: Yu Hua, Mugur Zlotea, Luminiţa Bălan, Denisa Comănescu

18.30 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Povestiri fantastice“ de Ana Blandiana

Vor vorbi: Ana Blandiana, Dan Cristea, Radu Vancu, Lidia Bodea

19.00 Lansare „Neîmpăcat“ de Michel Houellebecq
Vor vorbi: Sebastian Reichmann, Radu Vancu, Angelo Mitchievici, Denisa Comănescu

Sâmbătă
11.30 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Case, trenuri şi andrele“ de Ariana Rosser Macarie
Vor vorbi: Dan C. Mihăilescu, Ariana Rosser Macarie

13.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Am ales România“ de Clotilde Armand
Vor vorbi: Clotilde Armand, Gabriel Liiceanu, Alexandru Tomescu

13.30 Lansare de carte
„Imago“ de Ludmila Uliţkaia
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Denisa Comănescu

14.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Inocenţii“ de Ioana Pârvulescu
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu

15.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Aştept să crăpi (de astăzi, în prime time)“ de Radu Paraschivescu
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Andreea Esca, Dan C.Mihăilescu

15.30 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Efectele secundare ale vieţii“ de Vlad Zografi
Vor vorbi: Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu


18.00 Eveniment Bob Dylan
„Cronica vieţii mele. Volumul întâi“
„Tarantula“
„Suflare în vânt. 100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu“
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Denisa Comănescu

18.30 Lansare de carte şi sesiune de autografe

Duminică

11.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Trântind uşa“ de Tia Şerbănescu şi Cristian Pătrăşconiu
Vor vorbi: Tia Şerbănescu, Cristian Pătrăşconiu, Rodica Culcer

11.30 Lansarea volumelor
„Alteţă regală“ de Thomas Mann
„Povestiri orientale“ de Marguerite Yourcenar
Vor vorbi: Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Denisa Comănescu

12.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Tezaurul României de la Moscova“ de Marian Voicu
Vor vorbi: Marian Voicu, Teodor Baconschi, Cătălin Ştefănescu

12.30 Lansare de carte
„Femeia cu buchetul de flori şi alte povestiri“ de Mo Yan
Vor vorbi: Florentina Vişan, Luminiţa Bălan, Ana-Maria Caia, Denisa Comănescu

13.00 Lansare de carte şi sesiune de autografe
„Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei“ de Lucian Boia
Vor vorbi: Lucian Boia, Gabriel Liiceanu

14.30 Laureaţi Nobel la Humanitas Fiction
Lansare de carte
„Patria mea era un sâmbure de măr“ de Herta Müller
Vor vorbi: Simona Kessler, Alex Sahighian, Denisa Comănescu

15.00 Lansare de carte
„Cinci Colţuri“ de Mario Vargas Llosa
Vor vorbi: Andreea Răsuceanu, Marin Mălaicu-Hondrari, Anca Ionescu, Denisa Comănescu

16.00 Lansare de carte
Horia-Roman Patapievici despre
„Statele Unite şi Noua Ordine Mondială. O dezbatere între Olavo de Carvalho şi Aleksandr Dughin“

Editura Vremea

 Vineri, 18 noiembrie
18.00-19.00, Bursa de contacte
Turnul de veghe. Jurnal de exil. 2008-2010, de Constantin Eretescu
Invitaţi: Constantin Eretescu, Mircea Anghelescu, Silvia Colfescu
Jurnalul roşu. Ansamblul „Doina” al Armatei R.S.R. în China revoluţiei culturale şi în Coreea de Nord, de Gheorghe Ghiulamila, prefaţă de Gelu Diaconu
Invitaţi: Gelu Diaconu, Codruţ Constantinescu, Silvia Colfescu
Flori de sunătoare şi alte fantasme, oglindiri, înscenări, de Theodor Vasilache
Invitaţi: Theodor Vasilache, Silvia Colfescu

▄ Sâmbătă, 19 noiembrie
13.30-14.30, Sala Cupola
Trilogia exilului (Dumnezeu s-a născut în exil, Cavalerul resemnării, Salvarea de ostrogoţi. Prigoniţi-l pe Boetiu!), de Vintilă Horia, traducere de Ileana Cantuniari
Jurnalul unui ţăran de la Dunăre, de Vintilă Horia, traducere de Doina Jela
Întoarcerea lui Vintilă Horia, de Marilena Rotaru
Invitaţi: Adriana Săftoiu, Marilena Rotaru, Ileana Cantuniari, Doina Jela, Silvia Colfescu

15.00-15.30, Bursa de contacte
O viziune modernă a unor mari texte ale creştinismului (Apocalipsa lui Pavel. Visio Sancti Pavli Apostoli, ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă, ilustraţii de Marian Zidaru, traducere de Smaranda Mărculescu Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă)
Invitaţi: Victoria şi Marian Zidaru, Silvia Colfescu

16.00-16.30, Sala Cupola
În jurul „Exilatei”. La Sinaia, Bucureşti, Veneţia, de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României), Pierre Loti, Texte reunite şi prezentate de Alain Quella‑Villéger, Prefaţă de Gabriel Badea-Păun, Poveştile Peleşului, de Carmen Sylva (Regina Elisabeta a României)
Invitaţi: Adrian-Silvan Ionescu, Silvia Colfescu

17.00-18.00, Bursa de contacte
Rănile unui oraş. Bucureşti bombardat. 4 aprilie-26 august 1944, de Alexandru Armă
Invitaţi: Valeriu Avram, Alexandru Armă, Silvia Colfescu
Drumul celor puţini. Amintirile unui pilot de vânătoare ieşit din încercuirea de la Stalingrad, de Tudor Greceanu, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, îngrijită de colonel (r) Dumitru Roman, cuvânt înainte de Martha Greceanu, prefaţă de Neagu Djuvara
Invitaţi: Dumitru Roman, Silvia Colfescu
Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial şi Generalul aviator inginer Gheorghe Negrescu, precursor al politicii aeriene româneşti, de Valeriu Avram
Invitaţi: Valeriu Avram, Silvia Colfescu

18.00-18.30, Ceainăria Bernschutz&Co
Cifre în delir. Casa Poporului/House of the People. When Big is not Beautiful, de Ioana Ieronim
What  Strange  Fate. J. Breckinridge Bayne, an American Doctor on the Romanian Front (1916 – 1919)/Un destin ciudat. J. Breckinridge Bayne, un doctor american pe frontul românesc (1916-1919), de Ernest Latham, traducere Ioana Ieronim
Invitaţi: Gabriela Adameşteanu, Ioana Ieronim, Ernest Latham, Silvia Colfescu

▄ Duminică, 20 noiembrie
13.00-13.30, Bursa de contacte
Mari cărţi ale literaturii cehe în traducere (Momentul prielnic. 1855, de Patrik Ouředník şi Cazul Mariei Navarova, de Arnošt Lustig, ambele în traducerea Hellianei Ianculescu)
Invitaţi: Helliana Ianculescu, Silvia Colfescu

14.00-14.30, Bursa de contacte
Intelectualii din Europa de Est, de Mihai Botez
Invitaţi: Viorica Oancea, Silvia Colfescu, Mircea Anghelescu

16.00-16.30, Bursa de contacte
Baligă de mânz, de Jean Velicy
Invitaţi: Jean Velicy, Silvia Colfescu

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările