INTERVIU Analistul şi filosoful Mihai Vacariu: „Când te afli în preajma morţii, totul se schimbă“

INTERVIU Analistul şi filosoful Mihai Vacariu: „Când te afli în preajma morţii, totul se schimbă“

Mihai şi Gabriel Vacariu                                            Fotografii: Arhiva personală/ Editura Litera

Scriitorii Mihai şi Gabriel Vacariu vorbesc despre primul roman semnat împreună, puternic influenţat de personajele lui Dostoievski, autorul care-i uneşte şi îi separă deopotrivă pecei doi fraţi, dar şi despre dramatica experienţă care i-a împinscătre o constatare cât se poate de simplă: viaţa esteal naibii de scurtă şi nu trebuie irosită.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cartea „Viaţa lui G.“, debutul în proză al fraţilor gemeni Mihai şi Gabriel Vacariu (53 de ani), elementele autobiografice şi ficţionale se împletesc pentru a-l crea pe G., un personaj care a căzut de la fereastră şi nu a mai reuşit să-şi găsească locul în lume. Experienţa povestită în romanul publicat de Editura Litera îi aparţine chiar lui Gabriel Vacariu, care în 1998, pe vremea când studia, alături de fratele său la Universitatea Oxford, s-a prăbuşit de la nouă metri şi a fost în comă două săptămâni. Deşi medicii nu i-au dat nicio şansă, filosoful şi-a revenit în mod miraculos. Întors în România, a trecut prin tot felul de crize, a avut două căsătorii ratate, şi-a revizitat întreaga viaţă, a căutat să-şi înţeleagă viaţa sexuală, începută într-un canal de la Gara de Nord, a crezut că teoriile lui filosofice sunt plagiate de oameni din toată lumea, a plâns când a descoperit o vulpe rănită pe marginea drumului şi s-a revoltat când l-a întâlnit pe fostul preşedinte Ion Iliescu. Celălalt frate, Mihai, este povestaşul romanului. Îl citeşte mereu pe Dostoievski, iar viaţa i-a fost profund marcată de accidentul geamănului său.

„Weekend Adevărul“: Cum e să ai un frate geamăn? Care ar fi explicaţia psihanalitică care descrie cel mai bine legătura dintre voi?

Mihai Vacariu: Aş spune că este ca şi cum ai fi în permanenţă dedublat. Spre deosebire de alte legături, gemenii au un element în comun: au crescut împreună, în acelaşi mediu, au avut experienţe similare până la o anumită vârstă,  cel puţin în cazul nostru aşa a fost, deci este vorba în mod real
de un alter ego.

Cum aţi copilărit împreună? Aţi fost vreodată geloşi unul pe celălalt, a existat o competiţie între voi?

Am fost cam nedespărţiţi şi nu am fost geloşi unul pe altul. Cu siguranţă, nici nu a fost o competiţie între noi.

Ce interese aţi avut fiecare? De ce aţi ales amândoi filosofia şi cum aţi ajuns bursieri la Oxford?

Am avut ambii acelaşi parcurs în privinţa studiilor: acelaşi liceu, patru ani la  Facultatea de Calculatoare, apoi Filosofia şi masteratul. Am studiat împreună la Oxford şi în Sofia. Abia după ce am plecat eu în Australia, drumurile s-au despărţit puţin. Ulterior, am studiat şi la Sorbona. Gabriel a studiat în SUA cu o bursă Fulbright, dar şi la Sydney şi în alte părţi. Acum se ocupă de filosofia teoretică, de filosofia ştiinţelor cogniţiei şi a fizicii şi a creat şi un sistem filosofic. Eu am început să mă îndrept mai mult spre filosofie nesistematică, filosofia filmului şi literatură.

Te-ai văzut vreodată în oglinda fratelui tău?

Până la momentul accidentului şi al perioadei de comă, nu aş spune că l-am văzut în oglindă, însă, când Gabriel era în comă, aşa cum spun şi în romanul nostru, mă uitam dimineaţa în oglindă şi îl vedem pe el. Era o experienţă destul de dură, ca să folosesc un eufemism.

Aţi comunicat vreodată telepatic?

Chiar în momentul accidentului, când amândoi eram la Oxford, am simţit că se petrece ceva, pentru că m-am trezit brusc cu acest gând. Am mai făcut şi un experiment cu nişte bileţele pe care erau desenate figuri geometrice şi unul dintre noi trebuia să transmită ce desen era pe bileţelul ales la întâmplare, iar primele cinci încercări au fost reuşite. Destul de puţin probabil să vorbim de coincidenţă.

Ce întâmplare ilustrează cel mai bine legătura dintre voi?

Mă gândesc că tot accidentul: când era în comă şi îi vorbeam, lui Gabriel îi creştea presiunea în creier, probabil percepea cumva că încerc să comunic cu el.

Drumul de la supravieţuire la trăire

Care a fost preţul plătit pentru viaţa recuperată?

Şi pe mine accidentul m-a schimbat enorm. Am văzut pentru săptămâni, chiar luni, cum e să te afli în preajma morţii, la modul cel mai real cu putinţă. Poate doar în război ai genul ăsta de trăiri, dacă ar fi să-l credem pe Wittgenstein (n.r. – filosof austriac care a contribuit la dezvoltarea logicii moderne şi a filosofiei limbajului).

Cred că ceea ce am învăţat din această experienţă este un adevăr banal, dar pe care nu îl crezi şi care nu îţi schimbă comportamentul decât după ce treci printr-o astfel de experienţă: că viaţa e al naibii de scurtă şi că trebuie să o trăieşti cu maximum de intensitate.

Credeţi în salvarea prin credinţă? Sau numai în colaborare cu medicina?

Când mori un pic sau, mă rog, când te afli cu adevărat, pregnant, în preajma morţii, se produc realmente mutaţii ontologice, chiar dacă am considera aceste mutaţii la nivel transcendental, al percepţiei vieţii, metafizic, al concepţiei despre viaţă, şi chiar fizic, la nivelul conexiunilor neuronale. Se schimbă multe după o astfel de experienţă – aş putea spune că se schimbă totul.

Care a fost miracolul acestei metamorfozări?

Spre exemplu, în viaţa reală, Dostoievski a fost condamnat la moarte şi aproape executat. Povesteşte experienţa asta în romanul „Idiotul“, unde personajul respectiv spune că dacă ar scăpa, şi-ar trăi viaţa din plin, autentic, şi nu ar mai pierde niciun minut din viaţă. Tot el conchide că este imposibil să trăieşti fără să pierzi minute din viaţă, însă o astfel de experienţă îţi pune problema unei abordări de acest gen şi, chiar dacă vei mai pierde multe minute, măcar într-o anumită măsură, ajungi să trăieşti „viaţa vie“. Aşa cum crezi tu că este viaţa aia. 

Dostoievski, începutul şi sfârşitul

Cum te simţi în ipostaza de povestaş al acestei cărţi, „Viaţa lui G.“?

Păi, povestaş sunt doar într-o anumită măsură. De fapt, sunt doi povestitori acolo: cel care vorbeşte la persoana întâi şi cel care povesteşte despre domnul G. la persoana a treia. Cartea e scrisă sub formă de dialog între două personaje, doi fraţi, dar unul dintre ei, cel care a avut accidentul, spune la un moment dat că nu poate vorbi despre el şi despre accident la persoana întâi, aşa că alege să vorbească despre domnul G. Practic există trei personaje – povestitorul, fratele care povesteşte despre domnul G. şi domnul G. – şi toate aceste descrieri se suprapun, domnul G. fiind în fond personajul „unificat“ al celor doi fraţi.

Cartea are multe trimiteri la personajele lui Dostoievski. Poate ficţiunea deveni realitate?

Am început să citim Dostoievski prin clasa a VIII-a şi de atunci l-am tot recitit. Într-o cronică la „Viaţa lui G.“, Virgil Borcan spune că lectura şi asimilarea cărţilor, personajelor şi întâmplărilor din romanele lui Dostoievski devin o „matrice existenţială care explică şi determină gesturi şi atitudini“. Subscriu la constatarea lui Virgil: într-adevăr, lectura cărţilor lui Dostoievski a reuşit în final să schimbe nu doar concepţia noastră despre lume, ci a influenţat şi modul nostru de viaţă.

În privinţa identificării cu un personaj, la fel ca în cazul filmelor lui Tarkovski, nu te poţi identifica doar cu un singur personaj, ci anumite părţi din tine se identifică cu anumite personaje sau cu anumite părţi din personaje.

Care e cel mai răvăşitor personaj din Dostoievski? Ce lecţie esenţială de viaţă v-a învăţat acesta?

Sunt multe personaje răvăşitoare în Dostoievski, începând de la Raskolnikov (n.r. – din „Crimă şi pedeapsă“) şi Nastenka (n.r. – din „Nopţi Albe“), apoi Idiotul, Stavroghin (n.r. – din „Demonii“) şi eroul din „Însemnări din subterană“, dar şi cei trei fraţi Karamazov. Însă, pe mine mă fascinează de-a dreptul Nastasia Filippovna (n.r. – din „Idiotul“) – un personaj care pare de pe altă lume, dar pe care, la o privire atentă şi antrenată, îl regăseşti în atâtea şi atâtea femei din lumea noastră, reală.

De ce scriitorul rus vă uneşte şi vă desparte? Cât e ficţiune, cât e realitate în romanul vostru?

Eu, vorba lui Noica, am „întârziat“ cam toată viaţa în lecturarea lui Dostoievski şi chiar am obţinut doctoratul cu o teză despre modul cum a fost interpretat şi cenzurat Dostoievski în literatura şi critica românească. Gabriel s-a ocupat mai mult de elaborarea sistemului său filosofic. În romanul nostru sunt multe elemente biografice, însă sunt şi elemente de ficţiune. Nu cred că am avut un model atunci când am lucrat la text, ne-am gândit că va fi ca un dialog între două personaje, dar până la urmă a ieşit mai complex. 

Gabriel Vacariu,  filosof: „Istoria nu îl va ierta pe Ion Iliescu“

Pentru început, să ne amintim de celebra reacţie de revoltă pe care aţi avut-o când l-aţi întâlnit pe Ion Iliescu. Care a fost răspunsul fostului preşedinte?

Gabriel Vacariu: Venise la susţinerea doctoratului unui fost consilier, la Facultatea de Filosofie. Tot ceea ce am scris în carte despre acest episod este real: când l-am văzut m-am luat de el şi Iliescu a rămas mască; nu se aştepta ca cineva de la Filosofie, şi încă un cadru didactic, să-i facă aşa ceva.

Istoria nu îl va ierta pe Ion Iliescu, aşa cum nu-i va ierta pe toţi cei care şi-au bătut joc de această ţară – mă refer la cei foarte puţini care au fost interesaţi cumva de a intra în istorie.

Norocul nostru e că americanii „au venit peste noi“, altfel şi acum eram sub controlul foştilor comunişti şi kagebişti.

Să discutăm şi despre momentul care presupun că v-a schimbat viaţa.

Bineînţeles că accidentul mi-a influenţat viaţa, poate că acum eram deja în altă ţară, nu ştiu. Însă, un avantaj mare al faptului că am rămas în România a fost că am putut să predau la Facultatea de Filosofie, să scriu cărţi şi să încerc să schimb cumva istoria ideilor la nivel mondial. Poate pare arogant, însă îmi place să cred că prin cele zece cărţi publicate am schimbat cadrul de gândire în filosofie, fizică şi ştiinţele cogniţiei. Nu cred în lecţii spirituale de niciun fel.

Cum te-a schimbat accidentul suferit?

Pot spune că a fost un fel de „înviere“: am fost marcat de accident, dar nu l-am privit ca pe ceva negativ. Cred că a fost, dimpotrivă, ceva pozitiv, care m-a împins la a scrie cărţile mele, tocmai pentru că supravieţuisem unui  accident atât de teribil. Abia după accident am obţinut bursele de la New York şi Sydney, unde am şi petrecut cei mai frumoşi ani. 

Profesori de Filosofie

Mihai & Gabriel Vacariu sunt absolvenţi ai Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti. Au fost bursieri la diverse universităţi din întreaga lume: Oxford, Sorbona, Sydney, New York, Viena, Adelaide, Budapesta, Saint Louis, Sofia. Gabriel Vacariu, conferenţiar la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, are un doctorat obţinut la UNSW (Sydney), a publicat numeroase articole şi cărţi în filosofia minţii şi a ştiinţelor cogniţiei, filosofia fizicii şi ontologie, printer care Epistemologically Different Worlds (2008), Illusions of Human Thinking (Springer, 2016), The Metaphysics of EDWs (2019). Mihai Vacariu a obţinut doctoratul cu o teză despre Dostoievski şi este autorul cărţii Îndrăgostit de Tarkovski (2013).

Mihai Vacariu: Doctor în opera lui Dostoievski, şcolit la Oxford

Numele: Mihai Vacariu

Data şi locul naşterii:  2 septembrie 1967, Iaşi

Studiile şi cariera:

A obţinut licenţa şi diploma de masterat la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.  A obţinut doctoratul cu o teză despre opera lui Dostoievski.  A studiat la Oxford şi Sorbona, iar în ultimii ani  a iniţiat numeroase dezbateri pe teme culturale.  A locuit timp de şapte ani în Australia, unde a fost strateg de comunicare al primarului din Adelaide. Este autor al volumului „Îndrăgostit de Tarkov-ski“, coautor al unor cărţi şi articole în domeniul filoso-fiei şi al ştiinţelor cogniţiei.  Are o experienţă vastă în realizarea şi implementarea de strategii de comunicare în managementul campaniilor electorale din ţară şi din străinătate.  Este cadru didactic asociat la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Locuieşte în: Braşov

Gabriel Vacariu a publicat 11 cărţi, inclusiv în Germania

Numele: Gabriel Vacariu 

Data şi locul naşterii: 2 septembrie 1967, Iaşi

Studiile şi cariera: n A obţinut licenţa şi diploma de masterat la Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatăţii din Bucureşti. A obţinut doctorate în filosofie la University of New South Wales, Sydney (Australia), şi la Universitatea din Bucureşti. A studiat la Universitatea Oxford (cu o bursă Soros), New York University (cu o bursă Fulbright), dar şi la alte universităţi din Europa. A fost coordonator al unui proiect în domeniul ştiinţei cogniţiei. Este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti.  Are 11 cărţi publicate, dintre care una la editura Springer din Germania. A semnat, de asemenea, numeroase articole şi este coautor al romanului ,,Viaţa lui G.“ (Editura Litera, 2020).

Locuieşte în: Bucureşti.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: