FRAGMENT „Vizuina de aur“, de Cătălin Partenie, un roman a cărui adevărată limbă e muzica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Partenie a studiat filosofia la universităţile din Bucureşti, Oxford şi Heidelberg şi este doctor în filosofie al Universităţii din Glasgow (cu o teză despre Platon)
Partenie a studiat filosofia la universităţile din Bucureşti, Oxford şi Heidelberg şi este doctor în filosofie al Universităţii din Glasgow (cu o teză despre Platon)

Paul, student la Filosofie, în Bucureştiul anului 1988, are un set de tobe şi un plan secret: vrea să fie exmatriculat şi să se angajeze ca baterist la un restaurant, într-o formaţie. Planul îi reuşeşte, dar lucrurile iau o întorsătură neaşteptată şi Paul îşi face un nou plan. Aceasta este, pe scurt, povestea romanului „Vizuina de aur“, de Cătălin Partenie, publicat la Editura Polirom.  „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment din carte.

„Acest roman vorbeşte doar aparent prin cuvinte, adevărata lui limbă este muzica. Cuvintele sunt ca o cortină. Odată ce le deschizi, pe scenă se cântă. Cu personaje celebre, precum libertatea, prietenia, dragostea.“ (Peter Kerek)

-FRAGMENT-

„Binecuvântează, Doamne, Iugoslavia! Auzi, să ai zbor direct cu Toronto! Iugoslavia, Fane, cea mai emancipată ţară din tot Estul. Şi în Toronto o organizaţie de caritate l‑a ajutat să‑şi găsească o garsonieră cu chirie şi guvernul canadian i‑a dat nişte bonuri cu care poate să cumpere de la un magazin special tot ce‑are omu’ nevoie: periuţă de dinţi, furculiţă, lingură, pat, pernă, pătură, cearşaf. Tot împrumut fără dobândă. Şi împrumutu’ ăsta nu trebuie să‑l plătească înapoi decât când o să aibă el serviciu. Şi i‑au mai dat şi bani de buzunar. Tot fără dobândă. Binecuvântează, Doamne, şi Canada! Acum stă într‑un bloc care are numărul 92.000, iar la parterul blocului e un restaurant în care plăteşti o sumă fixă şi mănânci cât vrei. Cum o fi asta?

— Să mănânci cât vrei?

— Nu, cum o fi să stai într‑un bloc care are numărul 92.000?

— Or avea formaţie în restaurantul ăla?

— Sunt sigură că au. Trebuie să aibă. Şi are şi vecini de treabă. Chiar lângă el stă un cuplu, Martha şi David. Pensionari. Ea a fost bibliotecară, el a lucrat în logistics, habar n‑am ce‑o fi asta. Paul a luat un tur de oraş cu ghid şi ghidul era un rus care le‑a zis că e posibil să uiţi locul în care te‑ai sărutat prima dată, dar locul în care ţi‑ai parcat pentru prima dată maşina în Toronto nu‑l vei uita câte zile vei avea. Asta n‑o să se întâmple niciodată în Bucureşti... După ce s‑a terminat turul, s‑a dus la un mare centru comercial şi acolo erau cuşti cu pui de găină, ca să vadă şi copiii cum arată animalele alea de le mănâncă ei. Îţi dai seama, acolo un copil mănâncă zece ani piept de pui şi el n‑a văzut niciodată un pui viu. Ai noştri văd pui doar în poze. După aia Paul a mâncat cea mai mare îngheţată care există. America de Nord, Fane... Poate că nu e chiar la dolce vita, da’ poţi să spui ce gândeşti fără să‑ţi fie teamă că te‑nregistrează cineva. Ah, să nu uit. Şi‑a cumpărat bilet la un concert cu Zappa, dar s‑a anulat, cică tot turneul s‑a anulat, şi Paul s‑a dus la un alt concert. Ted Nogent sau cam aşa ceva. Lui Paul i‑a trebuit o săptămână ca să‑i revină auzul. Un sălbatic, Nogent ăsta. Nu m‑aş mira să aflu că‑n concert cântă dezbrăcat, doar c‑o piele de animal pe el. Ai auzit de Nogent?

Cătălin Partenie_foto_Vizuina de aur

— N‑am auzit.

— Alt vecin e un indian. Ăsta prăjeşte ceapă la şapte dimineaţa cu uşa deschisă. Într‑o dimineaţă Paul i‑a bătut în uşa deschisă, s‑au certat, dar pe urmă au început să vorbească despre muzică şi amândoi au fost de acord că muzica e o chestiune de suflet, nu de degete. Paul îi zice Costel, pentru că indianu’ are un nume imposibil de pronunţat. Costel ăsta a trăit în multe ţări şi a zis că în fiecare i‑au pocit numele altfel. În tinereţe a şi cântat la ceva, dar la Toronto a venit ca să studieze economie. În fine, sunt bucuroasă că Martha şi David sunt drăguţi şi de treabă. Într‑o seară l‑au invitat pe Paul la film, la cinema; au mers cu maşina şi, când s‑au întors, David a călcat o veveriţă şi el şi Martha au plâns.“ (Copyright: Editura Polirom)

Cătălin Partenie predă filosofie la Facultatea de Ştiinţe Politice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A studiat filosofia la universităţile din Bucureşti, Oxford şi Heidelberg şi este doctor în filosofie al Universităţii din Glasgow (cu o teză despre Platon). A fost Postdoctoral Fellow la Université du Québec à Montréal, Onassis Research Fellow la British School of Classical Studies din Atena şi bursier al Colegiului Noua Europă din Bucureşti. A editat mai multe volume, printre care: Plato. Selected Myths (Oxford’s World Classics, 2004), Platos Myths (Cambridge University Press, 2009) şi In Fiction We Trust (Polirom, 2016). 

Cătălin Partenie

Povestirea sa „Gudrun” (pe care a scris-o în limba englesă) a obţinut Honorable Mention la ediţia din 2019 a Concursului Literar Frank McCourt şi a fost publicată în The Southampton Review (New York). A publicat de asemenea o serie de eseuri în The Philosophical Salon (a Los Angeles Review of Books Channel) şi Dublin Review of Books, două dintre ele fiind traduse în limbile germană şi mandarină. The Golden Burrow este primul său roman (scris în englesă); Visuina de Aur (Polirom, 2020) este versiunea acestuia în română. Peter Kerek a regisat la Unteatru o adaptare scenică scrisă de autor.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite