CTP, scriitorul

Cristian Tudor Popescu se dovedeşte a fi un autor de texte căznite

Prin acest volum de „texte alese“, jurnalistul Cristian Tudor Popescu demonstrează că nu poate fi nici critic de film, nici scriitor. „Cuvinte rare” esteo carte cu texte lipsite de nuanţe, fără sclipiri de inteligenţă sau reuşite stilistice.

Iată un fragment dintr-un text intitulat „Eye contact", antologat pentru calităţile lui literare, fireşte:

„Am pus zăvorul, am tras fermoarul şliţului şi am rămas aşa. De dincolo se auzea liniştea făcută din respiraţia ei şi freamătul mărunt al hainelor pe corp. Încercam să-mi aduc chipul ei în faţa ochilor; deşi rupsesem contactul vizual de câteva zeci de secunde, era destul de greu. Nu eram în stare să dau drumul lichidului, pur şi simplu nu puteam să rup liniştea vie. Şi ea părea să stea ca mine, în picioare, fără să facă nimic. Apoi, într-un târziu, am auzit foşnetul fustei ridicate, fâşâitul colanţilor rulaţi, uşorul pocnet al chiloţilor aduşi spre genunchi. Zgomotele se aşezau într-o uvertură superbă, nu mai simţisem aşa ceva de când ascultasem ultima dată «Requiem»-ul lui Mozart. Jetul ţâşnit dinăuntrul ei a izbit apa cu un sunet plin.

Brusc, mi-au apărut în minte cu claritate faţa încercănată, părul negru, buzele subţiri şi ferme, fără ruj. M-a năpădit convingerea că susurul cristalin era numai pentru mine. Ascultam şi cu părul de pe ceafă. Era ca şi cum. Era ca şi cum aş fi stat cu ea sub o pătură care ne acoperea cu totul, pe o plută în mijlocul mării, de ore întregi, apăsându-i fruntea cu fruntea mea, privindu-i ochii de la un centimentru distanţă, sorbindu-i răsuflarea pe care o auzeam de dincolo de perete. Un gând mi-a trecut prin plexul solar: ar mai putea intra cineva în toaletă, un el sau o ea, sfâşiind totul. N-a intrat nimeni, am rămas doar noi doi până la capăt. Hârtie igienică ruptă, năvala apei, chiloţii, colanţii, fusta. Mă gândeam să ies odată cu ea. Dar ea a rămas pe loc. Totul era terminat, dar a rămas pe loc, îi auzeam răsuflarea. Nu ştiu nici acum cât am stat aşa, nemişcaţi, ascultându-ne, zece secunde, un minut, trei. Apoi, cu un geamăt strâns între dinţi am dat drumul lichidului din vezica chinuită, jetul culca iarba dacă aş fi fost pe câmp. Se scurgea şi sufletul din mine...".

Fără umor, vulgar, căznit

Conţinutul cărţii e eterogen şi inegal: dialoguri, schiţe şi portrete satirice alternează cu povestiri/recenzii de film sau de spectacole de teatru, iar comentariile pe marginea unor partide de tenis sunt urmate de ceva ce seamănă cu nişte crochiuri eseistice. Nu e clar care a fost criteriul selecţiei acestor texte (probabil publicate în „Gândul"), în afară de un anume factor al excesivului care se regăseşte - într-o formă sau alta, de la inadecvare la prost gust - în fiecare text.

De pildă, sunt greu de înţeles constanţa şi vehemenţa cu care CTP, inginer de formaţie şi scriitor de literatură SF, respinge computerul şi cultura virtuală. Ca autor al câtorva cărţi de proză, iarăşi, mă aşteptam ca textele să nu fie pline de atâtea clişee, numele personajelor din schiţe să nu fie străvezii (precum Piguloi, Băloi sau Găunoiu), nici tonul moralizator, iar şarjele, atât de vulgare precum textul numit „Buch Călin şi dansul politic" dedicat „dosului enorm de vier domestic sau rinocer fără corn" al lui Călin Popescu Tăriceanu.

De altfel, cel mai dezamăgit, citind această selecţie de texte, am fost de lipsa de umor şi, mai ales, de talent literar ale lui CTP. Un jurnalist-scriitor inteligent ar trebui să fie plin de înţelegere faţă de natura umană, cu toate defectele, cu viciile, cu ignoranţa şi cu prostia ei. Se presupune că un scriitor nu trebuie să judece, ci să ilustreze şi să problematizeze conflicte, destine, caractere, oricât de demne de dispreţ şi de sărace cu duhul ar fi acestea.

Intransigenţa binecunoscută a jurnalistului îi joacă însă feste celui care vrea să scrie cuvinte, nu neapărat potrivite, dar oricum „rare". În cele câteva crochiuri cu pretenţii de satiră/parabolă, CTP nu se poate dedubla şi e acelaşi mizantrop agresiv, dezgustat de realitate ca şi în comentariile sale social-politice.

„Cuvinte rare" este o carte cu texte lipsite de nuanţe, fără sclipiri de inteligenţă sau reuşite stilistice, texte căznite, vag moralizatoare, dar cu aspiraţii literare scrise de un jurnalist inflexibil şi blazat, fără umor şi al cărui talent literar, dacă îl are, este constant cenzurat.