FRAGMENT Cartea „Revoluţie“, semnată de preşedintele Emmanuel Macron, apare în limba română

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron                                     FOTO: AFP

Pe 14 iulie, de ziua naţională a Franţei, se lansează volumul „Revoluţie”, de Emmanuel Macron, scris în perioada în care acesta era minstru al economiei. Acesta povesteşte în volum istoria sa personală, inspiraţiile sale, viziunea asupra Franţei şi a viitorului ei. Adevărul.ro prezintă, în avanpremieră, un fragment din volumul preşedintelui francez.

Emmanuel Macron, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din Franţa şi omul nou al politicii europene, îşi spune pentru prima dată povestea, vorbind despre ideile care îl inspiră, despre viziunea sa legată de stat, cetăţeni, Uniunea Europeană, într-o lume care se confruntă cu probleme comune – imigraţia, locurile de muncă, terorismul –, dar pe care trebuie să le rezolvăm împreună.

Revoluţia lui Macron, alternativa electorală a Franţei la naţionalismul lui Marine Le Pen, a cucerit imediat opinia publică de pe tot continentul european: o provocare deschisă la adresa populiştilor şi a acelora care nu mai cred în instituţii, o revoluţie fără promisiuni deşarte, care ar putea schimba pentru totdeauna modul de a face politică în Europa. Recent ales preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron a scris această carte pe când era ministru al Economiei şi candidat la alegerile prezidenţiale. Acum, publicul larg are ocazia să afle care este viziunea sa despre Franţa şi despre viitorul acesteia, într-o lume nouă ce trăieşte o „mare transformare", aşa cum n-a mai cunoscut încă de la inventarea tiparului şi din Renaştere.

FRAGMENT

„În fond, în acei ani am deprins efortul, dorinţa de a şti pentru a găsi libertatea. Dacă, după aceea, am descoperit plăcerea activităţii trepidante şi responsabilităţile, ştiu totuşi ce înseamnă fericirea acelei vieţi statice, departe de zarva omenească. Sunt rădăcini care te pro­tejează. Şi care, cred, te fac înţelept.

Nu mai aveam decât încă alte două orizon­turi: pianul şi teatrul. Pianul s‑a dovedit o pasi­une din copilărie care nu m‑a părăsit niciodată.

Am descoperit teatrul în adolescenţă. Şi a fost ca o revelaţie. Nu poate decât să te emoţio­neze să spui pe scenă ceea ce ai citit de atâtea ori împreună cu bunica, să‑i asculţi pe alţii jucând, creând împreună o clipă care capătă trup, să‑i faci pe alţii să râdă, să impresionezi.

Graţie teatrului am cunoscut‑o pe Brigitte, pe când eram la liceu. Lucrurile au evoluat pe neobservate şi m‑am trezit că eram îndrăgostit. Printr‑o complicitate intelectuală care, zi după zi, s‑a transformat într‑o proximitate sensibilă. Apoi, fără ca vreunul dintre noi să lupte pentru asta, într‑o pasiune care durează şi acum.

Mă duceam zilnic să scriu împreună cu ea o piesă de teatru. Şi asta a ţinut câteva luni. Odată scrisă, ne‑am hotărât să o punem în scenă tot împreună. Stăteam de vorbă despre absolut orice. Scrisul ajunsese un pretext. Descopeream că parcă ne cunoşteam dintotdeauna.

După câţiva ani am reuşit să trăiesc viaţa pe care mi‑o doream. Eram amândoi de nedespărţit, în ciuda vânturilor potrivnice.

La şaisprezece ani am plecat din provincie la Paris. Transhumanţă specifică multor tineri francezi. Pentru mine a fost cea mai frumoasă dintre aventuri. Mă mutam într‑un loc care nu exista decât în romane, urma s‑o iau pe dru­muri bătute de personajele lui Flaubert sau ale lui Hugo. Eram purtat de ambiţia devoratoare a tinerilor lupi ai lui Balzac.

M‑am bucurat de acei ani trăiţi pe coama dealului Sainte‑Geneviève.

N‑am contenit să‑nvăţ zi după zi. Dar, tre­buie s‑o recunosc, dacă la Amiens eram în frunte în fiecare an, la Paris nu mă afirmam cine ştie ce. Am descoperit în jurul meu talente inedite, adevărate genii într‑ale matematicii, pe când eu eram mai degrabă un student silitor. Mai trebuie să mărturisesc şi că în acei primi ani parizieni am ales să trăiesc şi să iubesc mai mult decât să mă dedic competiţiei dintre studenţi.

Aveam o obsesie, o idee fixă: să‑mi trăiesc viaţa pe care mi‑am ales‑o, împreună cu femeia pe care o iubeam. Şi să fac tot posibilul pentru a ajunge la asta.

Cum uşile Şcolii Normale Superioare îmi rămâneau închise, am intrat din convingere la filosofie, la Nanterre şi, cu un noroc fără margini, la Ştiinţe Politice.

*

Anii aceia au fost unii fericiţi, însufleţiţi con­stant de o ucenicie liberă, de descoperiri şi de întâlniri. Am iubit acele locuri şi pe cei care m‑au învăţat atât de multe. Şansa mea a fost, graţie bunăvoinţei celui pe care l‑am avut profesor de istorie şi biograf plin de răbdare al filosofului, de a‑l cunoaşte pe Paul Ricoeur. Întâlnire aproape întâmplătoare, întrucât pe atunci căuta pe cineva care să‑i arhiveze documentele.

Nu voi uita niciodată primele ore petrecute împreună la Murs Blancs, în Châtenay‑Malabry. Îl ascultam. Nu eram intimidat. Şi asta, trebuie s‑o mărturisesc, din cauza completei mele igno­ranţe: Ricoeur nu mă impresiona, fiindcă nu‑l citisem. Se lăsase noaptea, dar nu aprinsesem nicio lumină. Rămăsesem să stăm de vorbă într‑o complicitate care începea să se constituie.

Din seara aceea a început între noi o legătură unică, în care eu lucram, îi comentam textele, îl însoţeam în lecturile sale. Mai bine de doi ani am învăţat în preajma lui. Nu aveam nicio cali­ficare care să justifice rolul pe care îl jucam. Dar încrederea lui m‑a obligat să mă dezvolt. Graţie lui am citit şi am învăţat zilnic. Munca şi‑o con­sidera ca pe o continuă lectură a marilor texte, comparându‑se adesea cu un pitic cocoţat pe umerii uriaşilor. Olivier Mongin, François Dosse, Catherine Goldenstein şi Thérèse Duflot au fost prezenţele prietenoase şi vigilente ale acelor ani, care m‑au transformat profund.

Alături de Ricoeur am învăţat despre seco­lul anterior şi cum să mă raportez la Istorie. Mi‑a insuflat gravitatea necesară pentru a aprofunda anumite subiecte, anumite momente tragice. M‑a învăţat cum să mă poziţionez, prin intermediul textelor, la contactul cu viaţa. Într‑un constant du‑te‑vino între teorie şi realitate. Paul Ricoeur trăia înlăuntrul textelor, dar cu voinţa de a limpezi cursul lumii, de a‑i construi un sens cotidianului. Să nu cedezi niciun moment facilului emoţiilor sau celor ce se spun ici şi colo. Să nu te închizi niciodată într‑o teorie care nu este confruntată cu cele specifice vieţii. În acest dezechilibru perma­nent, dar fecund se poate modela gândirea şi se poate exercita transformarea politică.

Eşti ceea ce înveţi să fii alături de maeştrii tăi. Respectiva însoţire intelectuală m‑a transformat. Fiindcă asta reprezenta Ricoeur. O exigenţă cri­tică, o obsesie a realului şi încrederea în celălalt. Am avut această şansă, şi o ştiu.

*

Pe parcursul tuturor acestor ani mi‑am for­mat convingerea că nu mă însufleţeşte pur şi simplu doar să studiez, să citesc sau să înţeleg, ci şi să acţionez şi să încerc să schimb concret lucrurile. Aşadar, m‑am orientat către drept şi economie. Acela a fost momentul în care am ales care mi‑au rămas alături şi în ziua de azi, m‑am pregătit pentru a da examen la Şcoala Naţională de Administraţie.

Am reuşit şi am fost trimis imediat, pentru un an, să fac un stagiu în administraţia publică. Acolo se câştigă pentru prima oară experienţă şi încep să se formeze funcţionarii, prin practică.

Mi‑au plăcut acel an de stagiu şi ucenicia pe care a reprezentat‑o. Nu am pledat niciodată pentru desfiinţarea Şcolii Naţionale de Admi­nistraţie. Păcatul sistemului de la noi este, mai degrabă, cariera înalţilor funcţionari, mult prea protejaţi, pe când restul lumii trăieşte schimbă­rile din plin. (Copyright Editura Trei)

Emmanuel Macron (39 de ani) este preşedintele Franţei, ales pe 7 mai 2017.

A absolvit Lycée Henri IV, după care a studiat filozofia la Institut d'études politiques de Paris, unde din 1999 până în 2001 a fost asistent al lui Paul Ricœur. În 2004 a absolvit École Nationale d'Administration (ENA). După terminarea studiilor a fost înalt funcţionar public, iar apoi a lucrat la o bancă de investiţii.

Din 2006 până în 2009 a fost membru al Partidului Socialist, iar din august 2014 până în august 2016 a fost ministru al economiei în al doilea guvern Valls sub preşedintele François Hollande.