"Alchimistul" lui Coelho, după 25 de ani

Paulo Coelho a scris romanul "Alchimistul" în anul 1988

Ediţia aniversară a romanului "Alchimistul" apare într-o formă grafică deosebită, la Humanitas Fiction, şi cuprinde o superbă mărturie a scriitorului la 25 de ani de la publicarea primei ediţii a acestei extraordinare cărţi. În 2009, Coelho a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi: romanul "Alchimistul".

"Alchimistul" a fost tradus în 80 de limbi, a stabilit recorduri absolute de vânzări şi a schimbat nenumărate vieţi.
 
Extraordinarul roman al lui Paulo Coelho a inspirat milioane de cititori din întreaga lume. Cartea, uluitoare prin simplitatea şi înţelepciunea ei, este povestea unui păstor andaluz pe nume Santiago care îşi părăseşte casa din Spania, aventurându-se în deşertul egiptean pentru a găsi o comoară îngropată în Piramide. Nimeni nu ştie care este comoara sau dacă Santiago va avea puterea să depăşească obstacolele întâlnite în drumul prin deşert. Dar ceea ce începe ca o călătorie în căutarea unor bunuri lumeşti se transformă treptat în descoperirea comorii ascunse înlăuntrul său.
 
Plină de culoare, evocatoare şi profund umană, povestea lui Santiago este o mărturie etern valabilă despre cum ne putem schimba urmându-ne visele şi despre cât este de important să ne ascultăm inima.
 
Paulo Coelho stăpâneşte secretul Alchimiei literare, spune Kenzaburō Ōe, laureat cu Premiul Nobel pentru literatură.
 
Alchimistul, scrisă în 1988, este cea mai cunoscută carte a lui Paulo Coelho fiind cea de-a doua carte publicată. În mai 1993, HarperCollins a publicat circa 50.000 de exemplare ale cărţii, acesta fiind un record de vânzare a unei cărţi braziliene în Statele Unite, fiind prima carte cu un număr de vânzări aşa de mare. 
 
Este ca o muzică, modul în care el scrie, e aşa de frumos, spune Julia Roberts. E un dar pe care eu îl invidiez. (din documentarul Paulo Coelho: Alchimistul cuvintelor, Discovery).
 
Alchimistul este o carte frumoasă despre magie, vise şi comori pe care le căutăm tot timpul altundeva şi constatăm că se aflau deja sub nasul nostru, a declarat şi Madona.
În Portugalia s-au vândut un milion de exemplare
 
Succesul acestei cărţi din Statele Unite a marcat începutul carierei sale internaţionale. O mulţime de producători de la Hollywood s-au arătat interesaţi de drepturile de adaptare a cărţii pe peliculă, acestea fiind cumpărate în 1993 de către Warner Brothers.
 
Înaintea publicării din Statele Unite, cartea a fost publicată de edituri mici din Spania şi Portugalia. 
 
Cartea nu s-a bucurat de succes decât după 1995. Şapte ani mai târziu în presă (editorialul Planeta) s-a afirmat că această carte este cea mai bine vândută carte din Spania în 2001. Pe de altă parte, tipografiile din Spania au pregătit în 2002 o relansare a tuturor publicaţilor precedente.
Cartea lui Paulo Coelho s-a bucurat de succes şi în Portugalia, fiind vândute peste un milion de cărţi (Editura Pergaminho).
 
În 1993, Monica Antunes, care a colaborat cu Paulo Coelho încă din 1989, după ce a citit primele lui două cărţi, au format în Barcelona o agenţie literară împreună cu Carlos Eduardo Rangel, cu misiunea de a vinde drepturile lucrărilor lui Paulo Coelho.
 
În septembrie 1993, Alchimistul a înregistrat vânzări record şi în Australia. Editura Sydney Morning Herald afirmă: Este cartea anului. O carte încântătoare de infinite frumuseţi filozofice.
 
În aprilie 1994, Alchimistul a fost lansat în Franţa, unde publicul cititor s-a îndrăgostit de carte şi a devenit şi aici una din cele mai bine vândute cărţi. Două zile înainte de Crăciun, Anne Carriere îi scria lui Mônica: Ca şi dar de Crăciun, îţi trimit cea mai bine vândută carte din Franţa. Suntem primii!. Alchimistul a fost cap de listă în Franţa, unde a stat timp de cinci ani. După succesul fenomenal din Franţa, cărţile lui Paulo Coelho au făcut ca fenomenul european să se întindă în toată lumea.
 
În 1995, Alchimistul a fost publicat în Italia (la editura Bompiani), ajungând imediat în top. În următorul an Paulo Coelho a primit două premii în Italia de mare prestigiu, premiul Super Grinzane Cavour şi premiul Flaiano International.
 
În 1996, cartea ajunge şi pe meleagurile germane (Diogenes). Aici ediţia specială publicată în 2002 a bătut toate recordurile rămânând în fruntea topului "Der Spiegel" în jur de 306 de săptămâni. În septembrie 1999 Paulo Coelho vizitează Israelul. 
 
Institutul Paulo Coelho
 
Paulo Coelho este scriitorul cu cea mai mare comunitate online, având peste 23 de milioane de fani pe reţelele de socializare. În 2009, a intrat în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărţi (romanul Alchimistul). Este consilier special UNESCO în cadrul programului „Convergenţe spirituale şi dialoguri interculturale", membru al comitetului director al Fundaţiei Shimon Peres, al Schwab Foundation for Social Entrepreneurship, al Lord Menuhin Foundation. 
I s-au decernat numeroase premii (printre care premiul german Bambi 2001, acordat personalităţii culturale a anului, premiul italian Fregene pentru literatură) şi importante distincţii (Cavaler al Legiunii de Onoare, Franţa, 1999; Comandor al Ordinului Rio Branco, Brazilia, 1998 etc.). Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 28 octombrie 2002.
A fondat Institutul Paulo Coelho, care acordă ajutoare îndeosebi copiilor şi bătrânilor din păturile defavorizate ale societăţii braziliene. 
Este colaborator permanent al unor reputate publicaţii, printre care Corriere della Sera (Italia) şi El Semanal (Spania).
 
Opere principale: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La râul Piedra am şezut şi am plâns (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul războinicului luminii (1997); Veronika se hotărăşte să moară (1998); Diavolul şi domnişoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrăjitoarea din Portobello (2006); Ca un râu care curge (2006); Învingătorul este întotdeauna singur (2008); Aleph (2010), Manuscrisul găsit la Accra (2012).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările