Adriana Babeţi este invitata lui Patapievici la finalul sezonului „Înapoi la argument“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitoarea Adriana Babeţi, al cărei volum „Amazoanele. O poveste“ a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, este cea din urmă invitată a lui Horia-Roman Patapievici la întâlnirile „Înapoi la argument“ din acest sezon. Cei doi vor discuta joi, 26 iunie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, despre imaginaţie, pornind de la poveştile despre amazoane scrise de autoare.

La ultima ediţie din acest sezon a dialogurilor „Înapoi la argument“, invitata lui H.R. Patapievici este Adriana Babeţi, critic literar şi unul dintre cei mai importanţi eseişti români contemporani. Discuţia de joi seară are titlul: „Imaginaţia, ţinutul de peste curând. Despre Amazoane cu Adriana Babeţi“.

Volumul Adrianei Babeţi, „Amazoanele. O poveste“, a fost răsplătit cu Premiul Uniunii Sciitorilor din România, la secţiunea „Cartea de eseu, critică şi istorie literară“. De asemenea, volumul Adrianei Babeţi a fost distins la începutul acestui an cu premiul „Cartea anului 2013”, acordat de revista România literară. A mai obţinut premiul revistei Observator cultural, ediţia 2014, secţiunea „Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară” şi premiul „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordat în cadrul Galei Industriei de Carte din România, ediţia 2014.

Cu o bibliografie impresionantă, „Amazoanele. O poveste“ reprezintă o incursiune exhaustivă în lumea femeilor războinice, o călătorie virtuală ce porneşte din Antichitate şi ajunge până în secolul XXI. Printre „protagonistele” acestei poveşti fascinante se află Clorinda, Pentesileea, Brunhilda, Jeanne d’Arc, dar şi Diane Vernon, Hauteclaire, Ada Razu, domnişoara de Maupin sau Nikita, Beatrix Kiddo şi Lisbeth Salander.

Adriana Babeţi este profesor la Universitatea de Vest din Timişoara, unde predă literatură comparată, şi redactor la revista Orizont. Împreună cu Delia Şepeţean-Vasiliu a îngrijit (selecţie de texte, traducere, aparat critic, prefaţă) volumele Pentru o teorie a textului. Antologie „Tel Quel” (1980) şi Roland Barthes – Romanul scriiturii (1987). A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (Polirom, 1997) şi Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă (Polirom, 1998). S-a ocupat de asemenea de traducerea şi selecţia antologiei Barbey d’Aurevilly, Dandysmul (Polirom, ed. I, 1995; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2013). A publicat volumele: Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară), Dilemele Europei Centrale (1998), Arahne şi pânza (2002), Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru critică şi istorie literară, Premiul Asociaţiei de Literatură Comparată şi Generală din România), Ultimul sufleu la Paris. 69 de reţete culinare (Polirom, 2006), Le Banat: Un Eldorado aux confins (coord., Cultures d’Europe Centrale, CIRCE, Université de Paris IV – Sorbonne, 2007), Prozac. 101 pastile pentru bucurie (Polirom, 2009) şi Femeia în roşu (împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, 1990, 1997, 1998; Polirom, 2003, 2008, 2011; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru roman).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite