Academia Română va lansa a treia ediţie a DEX şi în variantă online, îmbogăţită după modelul Larousse

Academia Română va lansa a treia ediţie a DEX şi în variantă online, îmbogăţită după modelul Larousse

Monica Busuioc, şeful Departamentului de Lexicologie şi Lexicografie din Institutul de Lingvistică al Academiei Române, a declarat pentru News.ro că a treia ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) va fi lansată şi în variantă online, menţionând că informatizarea sa reprezintă o noutate în lexicografia românească, şi că aceasta va fi îmbogăţită după modelul dicţionarelor Larousse şi Le Robert.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Dicţionarul Explicativ al Limbii Române reprezintă cel mai cunoscut şi utilizat dicţionar al limbii române într-un volum, elaborat de Institutul de Lingvistică, sub egida Academiei Române”, spune Monica Busuioc.
 
Prima ediţie a DEX a apărut în 1975, iar a doua, în 1996, aceasta fiind urmată de trei tiraje, lansate în 2009, 2012 şi în martie 2016.
 
”Cel de-al treilea tiraj, care cuprinde cuvinte noi şi îndreptări, este dedicat Academiei Române, cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţare”, a declarat şeful Departamentului de Lexicologie şi Lexicografie.
 
În prezent, Institutul de Lingvistică pregăteşte a treia ediţie a DEX, care va apărea şi în forma printată şi online, în maximum doi ani, potrivit Monicăi Bucuioc.
 
”Informatizarea noii ediţii reprezintă o noutate în lexicografia românească şi va fi realizată în cadrul Departamentului de Lexicografie şi Lexicologie al Institutului, de o echipă de cercetători, mai ales tineri, şi va fi asistată de un informatician”, mai spune Monica Busuioc.
 
Potrivit cercetătorului, ediţia a treia va fi îmbogăţită şi revizuită şi va apărea periodic, după modelul cunoscutelor dicţionare străine, ca Larousse şi Le Robert.
 
În plus, pe site-ul noii ediţii va exista o rubrică pentru sugestiile şi observaţiile utilizatorilor, care vor fi analizate şi reţinute numai după revizia autorilor Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, mai precizează cercetătorul.
 
Astfel, noua ediţie va reprezenta punctul de vedere oficial al Academiei Române şi al Institutului de Lingvistică în materie de lexicologie şi lexicografie românească şi va avea un caracter normativ, deoarece va fi coroborată cu ultimele noutăţi din ediţia a treia a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române (DOOM), care va fi elaborat în acelaşi timp la Institutul de Lingvistică.
 
”Ea va ţine cont de evoluţia limbii române care este în plină şi rapidă transformare şi va încerca să introducă mai multe cuvinte noi, dintre cele mai frecvente şi din domeniile cele mai cunoscute. Cuvintele vor fi explicate corect, forma-titlu a acestora va fi cea recomandată şi va trebui să fie cea utilizată, se vor indica accentuarea, formele gramaticale, etimologia corecte. Toate aceste lucruri vor contribui la o însuşire şi folosire cât mai corecte a limbii române”.
 
Pentru că tot mai multi oameni caută, în prezent, forma corectă şi înţelesul cuvintelor online, Monica Busuioc explică faptul că site-ul dexonline.ro nu este autorizat de Academia Româna şi nici de Institutul de Lingvistică al Academiei, folosind conţinutul fără acordul acestora şi fără ca Institutul să fie menţionat iniţial ca autor al DEX-ului.
 
”Acest fapt constituie o infracţiune ce se perpetuează de ani de zile”, mai spune Monica Busuioc.
 
”Desigur că nevoia de a consulta un dicţionar de notorietatea şi valoarea DEX-ului se simţea pe piaţa online, dar acest lucru nu justifică în niciun fel maniera în care s-a procedat, mai ales că şi alte lucrări ale Institutului şi nu numai au fost copiate şi publicate pe acest site fără să se ceară permisiunea Institutului de Lingvistică al Academiei Române”, a conchis şeful Departamentului de Lexicologie şi Lexicografie din cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: