Doar trei reprezentaţii sunt anunţate deocamdată, în frumoasa lună aprilie, pe scena Sălii Palatului. Pentru ele au început repetiţiile la jumătatea lunii ianuarie 2019, când se lucra deja la proiect de alte trei luni, căci montarea unor spectacole de asemenea anvergură presupune negocieri (adeseori îndelungate) cu deţinătorii de drepturi intelectuale, strategia de marketing pentru lansarea pe piaţă, asigurarea spaţiului de joc, dar, mai presus de toate, selectarea echipei tehnice şi artistice potrivite pentru a realiza un produs cultural, cu un mare potenţial de vandabilitate. Fiindcă investiţia în musicalul adevărat nu este niciodată mică, iar când o face un privat, acesta trebuie să ia în calcul nu doar acoperirea costurilor de producţie, ci şi asigurarea unui (oarece) profit.

Am fost la o repetiţie a musicalului scris de Ben Elton, pe baza muzicii celebrei formaţii britanice Queen. A avut loc într-un studio amenajat într-unul din fostele spaţii industriale din proximitatea râului Dâmboviţa, cândva înfloritor, azi parţial lăsat în paragină, pe care, dacă suntem inteligenţi, noi, bucureştenii, şi nu cheltuim toţi banii pe sârbe şi mititei, îl putem transforma din zonă industrială în hub cultural aducător de profit. Aşa cum au făcut newyorkezii cu cartierul Soho (toute proportion gardée).

Trupa se pregăteşte să înceapă... cu începutul, adică actul I, dar întotdeauna se mai găseşte câte ceva de făcut pe margine, aşa că Răzvan, adorat de actori, devine vigilent: „gata, nu mai vorbiţi, hai să repetăm, că se duce energia!“. Aşa e, acesta e cuvântul cheie, atunci când lucrezi cu el: nu te poţi preface că faci ceva, fiindcă întregul construct regizoral se ridică tocmai pe aceste schimburi de energie dintre actori. Totul este ritm, dialogurile şi gesturile sunt rapide, dansul umple întregul spaţiu de joc, iar hiturile formaţiei Queen se ridică din pieptul actorilor, care cântă şi dansează în această poveste din viitorul electronic al planetei Pământ.

Pe iPlanet nimic nu mai este real, totul este virtual, iar regatul acesta care a ucis sufletul şi personalitatea oamenilor, uniformizându-i, este pus în pericol de prezenţa unui grup restrâns de boemi, ultimii tineri care luptă pentru libertatea gândirii, a modei şi a muzicii live, şi care caută „piatra filosofală“,ce se dovedeşte a fi chitara electrică rămasă moştenire din marea epocă a rockului, în care instrumentele mai existau şi imaginaţia era slobodă.

Iar scenele acestei distopii, în care regina companiei globale ce îi dirijează pe pământeni, Killer Queen (Loredana), comandă dispariţia rebelilor, fac intrarea pentru interpretarea marilor hituri scrise de formaţia Queen, în cei (un pic peste) 20 de ani cât Freddy Mercury a fost solistul iconic al trupei, înainte ca SIDA să îl răpună în 1991. Personajele poartă şi ele nume care apar în songurile formaţiei sau care aparţin unor vedete necontestate ale epocii rock: pe rebelul şef (Lucian Ionescu) îl chemă Galileo, pe iubita lui (Mara Captaru) , Scaramouche, bibliotecarul care păstrează o casetă-totem din epoca rockului (Ionuţ Burlan/Răzvan Vasilescu) răspunde la numele părintelui rockului din anii ’50, Buddy Holly, iar rebelii boemi sunt Ozzy Osbourne (Ana Bianca Popescu), Britney Spears (Ciprian Teodorescu), Marilyn Manson (Maria Alexievici), Bruce Sprinsteen (Luiza Cobori), Mick Jagger (Cristina Danu), Madonna (Radu Mitrea), Paul McCartney (Alex Ştefănescu) etc.

La vremea premierei sale din West End, în 2002, cronicarii au criticat aspru producţia, reproşându-i lipsa de fluenţă dramatică a libretului, pe care nu l-au considerat a fi decât un vehicul pentru muzică. Spectacolul avea să fie însă un imens succes de public la Londra, vreme de 12 ani. Şi de atunci încoace, pe alte şase continente, unde a cunoscut producţii proprii.

„Mie îmi place tocmai artificialul acestui musical“, mi-a spus Răzvan Mazilu. Şi nu se înşală, fiindcă genul, pe această temă a luptei dintre binele vieţii reale şi răul existenţei virtuale, trăieşte tocmai din asumarea unui anumit cod de interpretare şi nu aspiră la culorile naturalismului, ci le sugerează, mai curând, pe cele ale fauvismului. Fiindcă musicalul este înainte de orice entertainment, menit a distra publicul şi a-l face, într-o manieră atractivă, să gândească. Căci mai curând convingi un om cu un zâmbet, decât cu o privire încruntată.

Mă gândeam la aceste lucruri, ascultând vocile cântăreţilor şi ale actorilor pregătiţi muzical pentru această aventură teatrală, pe care o supraveghează cu obişnuita-i rigoare Răzvan Mazilu. I-a selectat aşa cum face întotdeauna, chemându-i la castinguri deschise pentru oricine şi i-a ales în funcţie de calităţile dovedite pentru fiecare rol. De aceea, publicul va avea surpriza să vadă în scenă, evoluând împreună, o trupă de performeri ce merge de la o supervedetă precum Loredana, care dovedeşte calităţi actoriceşti temeinice, sau actori care posedă o gamă variată de capacităţi de interpretare, cu care Răzvan Mazilu a mai lucrat la alte musicaluri (Ana Bianca Popescu, Lucian Ionescu, sau Ionuţ Burlan), la tineri actori pe care i-a ales pentru această producţie şi chiar o debutantă de 16 ani pentru un rol feminin principal (Mara Captaru), elevă cu talent, cunoştinţe muzicale şi o reală poftă de joc (scenic).

Mă bucur să văd atâta talent, concentrare şi disciplină, puse în slujba unei producţii de anvergură, de a cărei calitate nu mă îndoiesc. Dar mă cuprinde şi nostalgia, când mă gândesc la faptul că şi We Will Rock You ar putea avea destinul altor musicaluri din România, care, deşi sunt mari montări de valoare, cu bugete impresionante şi cu succes de public, nu rezistă în repertoriul teatrelor de stat atât cât ar trebui, în principal din cauză că nu există la noi formula teatrului de tip Broadway, care rulează în continuu aceeaşi producţie, până la epuizarea ei. În acest sens, un exemplu dureros pentru mine este West Side Story, semnat tot de Răzvan Mazilu: pornit ca un atelier susţinut financiar de Festivalul Naţional de Teatru şi de directoarea lui, Marina Constantinescu, producţia a ajuns la dimensiunea unui veritabil spectacol plin de vervă, demn de orice scenă de teatru, care nu cred că s-a bucurat de mai mult de zece reprezentaţii, din diverse motive.

Cu We Will Rock You sper ca lucrurile să ia altă cale, fiind vorba de o iniţiativă privată, prezumată a avea mai multă flexibilitate pe piaţa culturală. Şi poate că (de ce nu?) acesta ar putea fi punctul de pornire pentru un sistem potrivit fructificării optime a musicalurilor.

WE WILL ROCK YOU

Script si story - BEN ELTON
Muzica si versurile - QUEEN

Distribuţia:

KILLER QUEEN - LOREDANA
GALILEO FIGARO - LUCIAN IONESCU
SCARAMOUCHE - MARA CAPTARU
KHASHOGGI - ADRIAN NOUR
BUDDY HOLLY - RAZVAN VASILESCU/ IONUT BURLAN
OZZY OSBOURNE - ANA BIANCA POPESCU
BRITNEY SPEARS - CIPRIAN TEODORESCU
PROFESORUL - MIHAI MUNTENITA
BOEMII: MARILYN MANSON - MARIA ALEXIEVICI
BRUCE SPRINGSTEEN - LUIZA COBORI
MICK JAGGER - CRISTINA DANU
ARETHA FRANKLIN - ANA MARIA IVAN
KATY PERRY - ALEXA NICULAE
PUFF DADDY - SILVIU MIRCESCU
MADONNA - RADU MITREA
JACKSON FIVE - VLAD NICOLICI
KYLIE MINOGUE - HOREA SUCIU
PAUL MCCARTNEY - ALEX STEFANESCU

DANSATORII KILLER QUEEN:

EMIL RENGLE
ANAIS TOMESCU
TIFFANY YONASHIRO

POLITISTII GLOBALSOFT:

TRAIAN MAICANESCU
GEORGE VASILE

WE WILL ROCK YOU BAND:

LISARIUS TATARU, TUDOR SCRIPCARIU, ANDREI POPA, MARIO NICOLAU, DANIEL IUDEAN, MIHAI VASILE

REGIA, COREGRAFIA, COSTUMELE - RAZVAN MAZILU
MUSICAL DIRECTOR - BOB BROAD
DECORUL - ADRIAN DAMIAN
VISUALS - CINEMATIQUE (ALEXANDRU BONCEA, MANUELA MARCOVICI, LES ATELIERS NOMAD)
LIGHT DESIGN - DANI KLINGER
SOUND DESIGN - ANDREW JOHNSON, DAN BARBU, MARIUS CATALIN GRIGORE
VOCAL COACH - MARY HAMMOND
MUSICAL CONSULTANT - STUART MORLEY
ASISTENT REGIE - EVELINA SIMINICA
ASISTENT COREGRAFIE - MONICA PETRICA
ASISTENT COSTUME - IOLANDA MUTU
ASISTENT DECOR - ANDREI SOVA
COREPETITOR - TUDOR SCRIPCARIU
MAKEUP - OCTAVIAN MARDALE, MAC COSMETICS
HAIR - GETA VOINEA