VIDEO La mulţi ani, Cristian Mungiu! Cineastul împlineşte astăzi 46 de ani

VIDEO La mulţi ani, Cristian Mungiu! Cineastul împlineşte astăzi 46 de ani

La Festivalul de la Cannes 2013, Mungiu a fost distins de către Ministrul Culturii în Franţa, Aurelie Filippetti, cu titlul de Ofiţer al Artelor şi Literelor

Regizorul Cristian Mungiu aniversează astăzi vârsta de 46 de ani. Câştigătorul distincţiei Palme d'Or la Cannes, în 2007, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 luni“ şi a premiului pentru cel mai bun scenarist, în 2012, cu „După dealuri“, s-a născut la Iaşi, pe 27 aprilie 1968.


Cristian Mungiu a lucrat o perioadă ca profesor, ziarist şi moderator la radio şi la televiziune, după care, în 1998, a absolvit cursurile Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, contribuind apoi în calitate de regizor secund la filme cunoscute precum „Le Capitaine Conan“ (1996, regia Bertrand Tavernier) şi „Train de Vie“ (1998, regia Radu Mihăileanu).
 
Printre primele producţii regizate s-au numărat câteva scurtmetraje, pentru care a primit mai multe premii. Unul este premiul pentru cel pentru cel mai bun regizor, la Festivalul Dakino, în anul 2000, pentru „Zapping“. Lungmetrajul „Occident“ (2002) a fost prezentat în cadrul secţiunii Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes, obţinând Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Trailerul peliculei „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“:
 
   
Filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ (2007) l-a făcut celebru pe regizorul Cristian Mungiu, prin selectarea sa de către juriul Festivalului de Film de la Cannes. După ce a primit Premiul acordat de către Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice şi premiul acordat de Administraţia Educaţiei Naţionale din Franţa, regizorul Cristian Mungiu a câştigat, pe 27 mai 2007, Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes – Palme d'Or. Filmul a fost nominalizat şi la premiile „Globul de Aur”.
 
Tot în luna mai a anului 2007, preşedintele României, Traian Băsescu, i-a conferit regizorului Cristian Mungiu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler, „pentru contribuţia sa, prin care s-a evidenţiat ca exponent al tinerei generaţii de regizori români, la promovarea la nivel mondial a cinematografiei naţionale“.
 
Trailerul filmului „După dealuri“:
 
 
Producţia „După dealuri“ l-a adus pe Mungiu şi pe echipa sa din nou la Cannes, de data aceasta obţinând premiul pentru cel mai bun scenariu, iar cele două actriţe în rol principal, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, împărţind premiul pentru cea mai bună interpretare feminină. Acelaşi rol din „După dealuri“ i-a adus aplauze Cosminei Flutur şi anul acesta, când i-a fost acordat premiul „Shooting Star“ la Festivalul de Film de la Berlin (6-16 februarie). 
 
În 2013, Cristian Mungiu a făcut parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, prezidat în acel an de regizorul şi producătorul Steven Spielberg.
 
Citeşte mai mult: 
 
După ce a fost aplaudată în 2012 la Cannes pentru rolul din „După dealuri“, Cosmina Stratan îi recunoaşte regizorului Cristian Mungiu uşurinţa cu care se adaptează felului de a fi al fiecărui actor.
 
Cineastul Cristian Mungiu a obţinut cea mai mare finanţare, de 4.455.000 de lei, la cea mai recentă ediţie a concursului de proiecte organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), pentru titlul “RMN”.
 
De două ori dinstins la Cannes şi dublu decorat de Statul Francez, cu o splendidă medalie azurie, de onoare artistică, regizorul român cel mai premiat, până acum, pe teritoriul Hexagonului, Cristian Mungiu, a fost făcut Ofiţer al Artelor şi Literelor.
 
Laureat cu Palme d'Or în 2007 şi premiat din nou în acest an pentru scenariu, Cristian Mungiu mărturiseşte că, în realitate, marele eveniment l-a prins „amorţit" şi că primul gând care i-a venit a fost să-i mulţumească lui Dumnezeu.
 
Regizorul român Cristian Mungiu a ajuns pe lista scurtă a premiilor Oscar, pentru filmul ,,După dealuri”, însă, din câte se pare, personalitea sa artistică a avut un impact asupra premiilor Academiei Americane de Film, cu ceva timp înainte ca filmul să fie selectat.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: