Un erou american VIDEO

„MIRACOL“ La 86 de ani, regizorul american Clint Eastwood nu se oboseşte prea mult cu cel mai recent film al său, „Sully“, despre actul eroic al aterizării forţate pe râul Hudson, din care-şi doreşte să extragă câteva trăsături ale eroului american, rezultând un film corect, dar atâta tot.

Filmul „Sully“ – care marchează întâlnirea în premieră pentru un film a doi giganţi ai cinematografiei americane: regizorul Clint Eastwood şi actorul Tom Hanks – este exact ceea ce aştepţi de la un veteran al Hollywoodului, care-şi propune să facă un film despre unul dintre cele mai terifice momente ale Americii recente: amerizarea incredibilă, dar reuşită totuşi, într-o dimineaţă de ianuarie, a unui avion intrat în derivă, moment de geniu al pilotului acestuia, Chesley „Sully“ Sullenberger.

În plus, eroul titular este interpretat de nimeni altul decât de Tom Hanks (60 de ani), autor care-a debutat în comedii, a avut un moment de graţie cu „Forrest Gump“, iar apoi, mai ales după experienţa lucrului cu Steven Spielberg, s-a transformat într-o ipostază a încrederii pe ecran, a solidităţii tipic americăneşti (vezi şi cel mai recent film turnat cu Spielberg, „Podul spionilor“).

155 de suflete

Observaţia care s-ar putea face este că Eastwood – care, de fapt, a debutat în regie destul de devreme, la 41 de ani, cu „Play Misty for Me“ – a avut succes ca regizor tocmai când a încălcat şabloanele filmice, când a realizat filme de gen ignorând sau fentând, cu un termen fotbalistic, regulile genului. Astfel a procedat californianul la „biopicul“ „Bird“ (1988), la „westernul“ „Unforgiven“ (1992), la „romanticul“ „Podurile din Madison County“ sau la „filmul de război“ „Scrisori din Iwo Jima“ (2006). În „Sully“, se poate spune că Eastwood brevetează „filmul-audiere“, cea mai mare parte dintre cele (doar) 90 de minute prezentându-l pe pilot în faţa interogatorilor săi. Redarea este corectă şi produce un film agreabil, lipsind însă acel zvâc, acea marcă proprie care-l făcea câteodată pe Eastwood un mare regizor.

Incredibilul eveniment s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 15 ianuarie 2009, aşadar au trecut 7 ani de-atunci, încât era momentul să se producă un film despre această poveste uluitoare. Toate cele 155 de suflete de la bord („my number“, cum spune Sully după recuperare) au supravieţuit incidentului şi periodic se întâlnesc, de data aceasta într-un mod relaxat, cu salvatorul lor, după cum ni se prezintă pe genericul final al filmului. Deşi segmentul narativ principal este cel al audierilor în faţa comisiei de disciplină, dimineaţa respectivă este recreată treptat prin flashback-uri, care merg chiar până în adolescenţa eroului. Scenaristul filmului încearcă să creeze şi personaje secundare, să dea „carne“ sufletelor aflate în avion, dar nereuşita sa este una dintre cele mai mari hibe ale filmului.

Om versus maşină

Pare greu de crezut, dar la scurtă vreme după incident „eroul“ Sully (considerat de toată America astfel) a trebuit să treacă prin „furcile caudine“ ale „comitetelor şi comiţiilor“ de birocraţi, care i-au pus la îndoială decizia luată în acea situaţie-limită. Desigur, procedura-i procedură, dar – aşa cum ne arată filmul –, bazându-se pe simulări făcute „la căldură“, pe computer, funcţionarii erau pregătiţi să concluzioneze că, prin hotărârea sa, Sullenberger a pus în pericol vieţile pasagerilor. Şi aşa ar fi rămas dacă pilotul nu ar fi avut un discurs ferm, prin care-a demontat acuzaţiile „prigonitorilor“ săi (de bună credinţă, sau victime ale unui mecanism), rezultând astfel încă o victorie a „spiritului american“ (se ştie cât de mult le plac celor de peste Ocean procesele, audierile şi dezbaterile publice).

Tangenţial, filmul lui Eastwood atinge totuşi o temă importantă: diferenţa dintre uman („omenesc, prea omenesc“) – decizia de amerizare pe Hudson luată de Sully fără prea mult timp de gândire, evaluând „ochiometric“ situaţia – şi artificial – adică simulările făcute pe computer sau de piloţi care au aceiaşi parametri, dar trebuie să-ncerce de numeroase ori până să reuşească aterizările pe aeroporturi „sigure“ cerute de turnul de control. În aceasta constă genialitatea lui Sully, nu numai în manevra imposibilă pe care-a făcut-o, ci şi în felul în care contracarează această invazie a maşinismului în procesul de justiţie.

Info

Sully: Miracolul de pe râul Hudson / Sully (SUA, 2016)
Regia: Clint Eastwood
Cu: Tom Hanks, Laura Linney, Aaron Eckhart

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Clint Eastwood – poate mai important regizor decât actor

Clint Eastwood a fost şi este un actor foarte bun şi cunoscut, dar de la un moment dat el s-a transformat – mai ales pentru criticii de film „franţuziţi“ şi cu gusturi europene – într-un regizor foarte important. Momentul nu a venit chiar imediat, din moment ce Eastwood regizează filme încă de la 41 de ani, debutând în regie în 1971 cu „Play Misty for Me“, dar primul succes de critică îl înregistrează de-abia în 1988, cu „Bird“. Filme oscarizate ca „Unforgiven“ / „Necruţătorul“ (1992), „Mystic River“ (2003) sau „Million Dollar Baby“ (2004) îi consolidează statutul de regizor important, dar marile sale filme sunt de găsit în interstiţiile dintre acestea, în aerul „retro“ cu care-a regizat aproape orice poveste (deşi a avut şi multe eşecuri la activ).

O filmografie extrem de inegală

Viitorul actor-regizor s-a născut pe 31 mai 1930 (în plin crah economic) în California, dar nu în „cetatea filmului“, ci în cealaltă metropolă a statului american, „Frisco“ (San Francisco). Debutează ca actor, mai ales de televiziune, încă din 1955, dar trece complet neobservat până în 1964. În acel an lansează, prin filmul „Pentru un pumn de dolari“ şi alături de regizorul Sergio Leone, genul „westernurilor-spaghetti“ şi aşa-numita „trilogie a dolarilor“ (1964-66), de un succes uriaş pe plan internaţional. Se va specializa în westernuri, atât ca actor cât şi (iniţial) ca regizor.

Debutează repede şi ca regizor, în 1971, cu „Play Misty for Me“, un thriller destul de cinstit. Nu şomează în această calitate în anii care vin, realizând în general westernuri decente, dar nimeni n-ar fi vorbit de Eastwood ca de un mare regizor. Prezentarea, în 1988, în competiţia de la Cannes a filmului „Bird“, biografia legendarului jazzman Charlie Parker, îl pune în cu totul altă perspectivă. În 1992, cu „Unforgiven“, revoluţionează prăfuitul western, iar peste trei ani, cu „Podurile din Madison County“ (foto dreapta, cu Clint Eastwood şi Meryl Streep), reuşeşte unul dintre cele mai frumoase şi romantice filme din lume. Cu toate căderile din filmografia sa, regizorul Eastwood a reuşit mereu să surprindă cu câte un film uluitor, realizat impecabil.

Top 5 filme importante

1. Podurile din Madison County (SUA, 1995)
2. Scrisori din Iwo Jima (SUA, 2006)
3. Flags of Our Fathers (SUA, 2006)
4. Unforgiven / Necruţătorul (SUA, 1992)
5. Mystic River (SUA, 2003)