De asemenea, am fost un spectator fidel al Pieţei Festivalului “Enescu”, cea de lângă Ateneul Român si am regretat mai mult ca oricine dispariţia acestei agora în care spectatorii şi interpreţii festivalului se întâlneau şi dezbăteau cum şi ce s-a cântat, iar spectatorii care nu aveau cum să patrundă la spectacolele festivalului se delectau cu programul propus outdoor.

Într-o perioadă în care spectacolele în aer liber au partea leului – din raţiuni de conjunctură pandemică – Opera Naţională Bucureşti a venit să umple un gol – lipsa concertelor clasice outdoor în capitală, dar într-o altă maniera. Propunând concerte diverse timp de 17 zile, de la operă la operetă, de la muzică de cameră şi dans la teatru şi film, dar altfel. Cu bilet de intrare.

Dezbaterea între "să dăm cultură gratis" ca să atragem cât mai multă lume şi "să percepem măcar un preţ modic pentru biletul de intrare" pentru a valoriza cultura şi actul interpretativ pot continua la nesfârşit.

Cred că important este că managementul Operei Naţionale din Bucureşti a avut această idee de a transforma concertul extraordinar în festival şi mai ales că a reuşit să finalizeze această idee, în nişte vremuri în care idei au mulţi, dar cei care le transformă în realitate şi le finalizează pot fi număraţi pe degete. 

Concret, din 27 august până în 12 septembrie, cu artiştii săi, dar şi cu invitaţi, transformând esplanada din faţa Operei într-un autentic hub cultural, Opera Natională Bucuresti a găzduit la Promenada Operei peste 600 de artişti, oferind publicului peste 2700 de minute de muzică şi spectacol. 

Diversitatea a fost cuvântul de ordine, iar pariul s-a dovedit unul câştigător.

Pentru cei care se vor grăbi să comenteze diferenţa între serile cu esplanada arhiplină şi cele cu public mai puţin, vreau să amintesc cum a început Piaâa Festivalului şi cum a crescut ea ediţie de ediţie, devenind un reper, care, iată, anul acesta ne-a lipsit.

Festivalul în aer liber Promenada Operei nu este un înlocuitor de Piaţă a Festivalului, este începutul unei tradiţii, pe care o dorim cât mai îndelungată, independent de condiţionările pandemice şi care poate însemna un prim reper al anului 101 din istoria Operei Naţionale din Bucureşti. 

Pentru că vor urma si altele, dintre care devoalăm deocamdată doar promisiunea revenirii în roluri titulare în productii ale casei a unui număr semnificativ de solişti români cu o carieră impresionantă în întreaga lume. Atât în noi prodcuţii, cât şi în spectacolele de stagiune.

Vom reveni.