Primii dansatori care au călcat pe lună

Pasul Moonwalk a devenit cunoscut în toată lumea mai ales datorită lui Michael Jackson

Un singur pas de dans, făcut celebru de megastarul Michael Jackson, spune o întreagă istorie despre frământările comunităţii afro-americane din SUA anilor ’60 şi ’70. Moonwalk-ul, cu toată epoca lui, chiar i-a adus pe americanii de culoare pe lună.

  Jeffrey Daniel nu era prin nimic un copil special. Locuia, la fel ca toţi prietenii lui, într-un oarecare cartier din Los Angeles, construit de guvernul american special pentru cetăţenii săraci, de categoria a II-a (The Projects). Jeffrey Daniel era un tânăr afro-american sărac. Era crescut de o mamă singură, iar banii casei n-ajungeau pentru mai nimic: familia primea cartele pentru mâncare. Ca într-o poveste scrisă la indigo pentru toţi locuitorii din The Projects.

Jeffrey Daniel (foto) era îndrăgostit de muzică şi de dans. Trăia pentru zilele în care cânta la slujba de duminică, în corul de gospel al bisericii, în timp ce mama sa îl acompania atingând clapele pianului: alb, negru, alb, alb, negru. Jeffrey avea un vis: într-o zi, se va ridica din cartierul acela nenorocit şi va fi un artist celebru. Va fi unul dintre artiştii de la televizor, care pot să danseze şi altundeva decât acasă, cu mama şi cele două surori. Totul părea însă imposibil în Los Angelesul anilor ’60, în care poate că şi lui Martin Luther King Jr. i-ar fi fost un pic greu să viseze.

  Singurele momente în care bărbaţii de culoare apăreau la televizor erau în reportajele despre traficul de droguri – mass-media se folosea de comunitatea afro-americană ca să atribuie un chip răului. Pe ecranele televizoarelor, oamenii de culoare nu păreau doar săraci şi limitaţi, ci şi violenţi şi needucaţi. Jeffrey nu era aşa.

Începe Soul Train!
În 1971, Jeffrey vedea pentru prima dată la televizor tineri afro-americani, care arătau şi care se simţeau bine, într-o emisiune despre dans: Soul Train. O dată pe săptămână, platoul emisiunii se transforma într-o petrecere autentică, la care tinerii îmbrăcaţi strălucitor se întreceau în cele mai noi şi frumoase mişcări de dans. Jeffrey Daniel şi-a văzut destinul la televizor. Trebuia să ajungă dansator la Soul Train!

Încă de la episodul pilot al emisiunii, audienţa a explodat în sectorul tinerilor. Show-ul de televiziune avea să fie cel mai longeviv program din istoria televiziunii şi un etalon de divertisment internaţional. Explicaţia e simplă: încă de la început, comercianţii de produse destinate comunităţii afro-americane au văzut în Soul Train o potenţială platformă de promovare şi au început să sponsorizeze proiectul. Dar nu e doar atât.

A început cu 400 de dolari
Inspirat şi dornic să depăşească bugetul iniţial de 400 de dolari pe episod, creatorul şi gazda emisiunii, Donald Cortez „Don“ Cornelius (foto) l-a rugat pe deja celebrul artist Curtis Mayfield să cânte câteva piese în cea de-a cincea emisiune. Ideea a avut succes răsunător: audienţa a urcat considerabil şi a început să depăşească barierele comunităţii. După ce, la început, doar opt oraşe semnaseră pentru difuzare, alte 25 s-au alăturat şi au semnat cu Don Cornelius în şase luni.

„Sunt negru şi sunt mândru“
Începută ca o simplă emisiune de popularizare a culturii şi talentelor unei comunităţi marginalizate, Soul Train a devenit în scurt timp un fenomen naţional. Din ce în ce mai mulţi artişti funk, disco, R&B şi gospel îşi doreau măcar o apariţie în platoul emisiunii. Iar dansatorii erau vedete de aceeaşi anvergură ca muzicienii. Sute de mii de tineri din toată America încercau să înveţe paşii lor de dans şi să le copieze stilul vestimentar. Coafura afro, pantalonii evazaţi, pantofii cu platfornă şi costumele strălucitoare întregeau spectacolul oferit de dansatori, aducând pe ringul de dans, cu mândrie, mostre din cultura afro-americană. „Say it loud: I’m black and I’m proud! (n.r. – Spune tare: „Sunt negru şi sunt mândru!“) era unul dintre refrenele celebre, cântate de artistul James Brown.  Iar coregrafiile dansatorilor erau atât de populare încât adolescenţi din toată ţara le învăţau şi le repetau împreună cu prietenii, indiferent ce culoare avea pielea lor.

30 de ani de emisie şi peste 1.100 de episoade a adunat emisiunea Soul Train în perioada 1971-2006.

În timp ce artişti precum Cher, Jackson 5 sau Aretha Franklin călcau pragul platoului în fiecare săptămână, dansatorii, într-o permanentă competiţie pentru popularitate, deveneau din ce în ce mai buni, inventând noi stiluri şi paşi de dans. Mişcări care, în exact aceeaşi formă, sunt la modă şi astăzi.

Întâlnirea cu Michael Jackson
Jeffrey a învăţat de la cei mai buni dansatori, Tyrone Proctor sau trupa Electric Boogaloos, iar faima lui a crescut văzând cu ochii. În 1977, încurajat de gustul succesului, a început o carieră muzicală alături de partenera lui de dans, Jody Watley, în trupa de R&B Shalamar (foto 1). Cei doi dansatori au dat lovitura şi au vândut peste 25 de milioane de albume în toată lumea, fanii poreclindu-i „noii Jackson 5“. Deşi în anul 1980 Jeffrey era deja un star muzical de succes internaţional, bărbatul n-a renunţat la postul de dansator Soul Train. Admiratorii îl voiau pe ringul de dans şi, dintre miile de fani, unul îl urmărea în mod special: Michael Jackson.

În timp ce Daniel susţinea o serie de concerte la Disneyland, Michael îl abordează şi-l roagă să-i fie profesor de dans. Megastarul fusese vrăjit de un pas anume, văzut la Jeffrey încă din 1979: moonwalk (n.r. – mersul pe lună, foto 2). Michael Jackson învaţă pasul şi, în 1982, îl execută într-un concert. Mişcarea dărâmă toate graniţele şi devine populară în întreaga lume. Toată planeta încearcă să-i copieze pasul. Între timp, cei doi se împrietenesc, iar Jeffrey devine coregraful permanent al lui Michael Jackson.

Vizionarul Don Cornelius
După colaborările cu regele pop-ului, ofertele pentru tânărul coregraf n-au mai încetat să apară: bărbatul de origine nigeriană a colaborat cu artişti precum Will Smith, La Toya Jackson sau chiar Arnold Schwarzenegger. În toate interviurile acordate de-a lungul anilor, Jeffrey Daniel vorbeşte despre importanţa pe care a avut-o Don Cornelius, creatorul Soul Train, în viaţa lui şi a întregii comunităţi. Don fusese un vizionar. În 1959, văzuse piesa de teatru „A Raisin In the Sun“, scrisă de Lorraine Hansberry. Protagonistul era un tânăr de culoare care face numeroase greşeli în tinereţe, dar care, învăţând, îşi construieşte un alt viitor, demolând prejudecăţile rasiale. Din acea clipă, Don Cornelius şi-a dorit să fie primul realizator al unui show de televiziune care să pună într-o lumină pozitivă istoria şi cultura minorităţii afro-americane.

Emisiune de cultură
De exemplu, un element nelipsit în emisiunea lui Don era The Soul Train Line (n.r. – Linia Soul Train): la un moment dat, toţi dansatorii se aşezau în două linii paralele, formând un culoar prin care treaceau apoi, cu toţii, doi câte doi. Acesta era momentul de maximă strălucire pentru dansatori, în care dovedeau cele mai bune mişcări şi cele mai creative ţinute. Prima Linie Soul Train a fost formată pe melodia „Respect Yourself“ (n.r. – Respectă-te!) a formaţiei Staples Singers. Piesa, imn al publicului majoritar de culoare, celebra pasiunea şi ritmul nativ adânc înrădăcinate în cultura afro-americană. Linia Soul Train a fost preluată repede şi a fost folosită la petreceri, manifestări artistice sau chiar în acţiunile de promovare ale unor companii, din anii ’70 până în prezent.

Un alt exemplu al dedicării lui Don Cornelius era The Soul Train Scramble Board (n.r. – Puzzle-ul Soul Train), alt moment nelipsit din emisiuni. Se întâmpla aşa: doi dansatori aveau 60 de secunde la dispoziţie să rezolve un puzzle, iar soluţia avea întotdeauna o încărcătură educativă: de pildă, numele unei personalităţi din istoria afro-americană, a cărei importanţă era explicată de Don pe scurt.

Soul Train n-a schimbat doar divertismentul televizat. A fost mai mult de-atât: Soul Train a rămas până la sfârşit la fel cum a început: o emisiune despre dans, care a inspirat şi a încurajat tinerii dintr-o comunitate marginalizată să-şi urmeze visurile şi să lupte pentru libertatea de a se exprima liber. Tinerii talentaţi de culoare au primit astfel şanse reale de a-şi construi cariere de succes, aşa cum visau când erau mici şi mâncau pe cartelă în cartierele sărace din Los Angeles sau de aiurea. În fiecare episod din cei 30 de ani de emisie, Don Cornelius a încheiat înregistrările cu aceeaşi urare, devenită simbol al comunităţii: „Love, peace and soul!“ (n.r. – dragoste, pace, suflet).

Această rubrică apare săptămânal cu sprijinul şcolii de dans Artizthick Studios (www.artizthick.com).