Prima ediţie a Bucharest Art Film Festival, de vineri până duminică, îi va fi dedicată lui Constantin Brâncuşi

Prima ediţie a Bucharest Art Film Festival, de vineri până duminică, îi va fi dedicată lui Constantin Brâncuşi

Prima ediţie a festivalului îi este dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi

Prima ediţie a Bucharest Art Film Festival, care va avea loc în perioada 9-11 septembrie la Cinema Muzeul Naţional al Ţăranului Român, va fi dedicată lui Constantin Brâncuşi, au anunţat organizatorii, Asociaţia culturală Docuart şi Institutul Cultural Român (ICR).

Bucureştenii vor vedea unele dintre cele mai bune filme din întreaga lume despre artă, fotografie, colecţionari şi artişti din toate mediile. Programul va cuprinde proiecţii de film, dar şi o serie de alte activităţi conexe, precum sesiuni de masterclass şi dezbateri, expoziţii, evenimente speciale.

Această primă ediţie a festivalului îi este dedicată lui Constantin Brâncuşi, aducând în atenţie informaţii despre viaţa şi opera sa, în anul în care se împlinesc 140 de ani de la naşterea marelui sculptor.

”Pentru cunoaşterea, apropierea şi pătrunderea sensurilor operei brâncuşiene, filmul, cu precădere eseul documentar, ni-l aduce prin această primă ediţie pe Constantin Brâncuşi în Bucureşti şi poate, în viitor, prin noi realizări cinematografice, în mănunchiul de evenimente ce ar merita să preocupe mai consistent autorităţile din Târgu Jiu", a spus Radu Boroianu, preşedintele Institutului Cultural Român.

Evenimentul este organizat de asociaţia culturală Docuart şi Institutul Cultural Român (ICR), având ca parteneri Uniunea Cineaştilor din România (UCIN) şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MŢR).

Printre obiectivele festivalului se numără promovarea formelor şi produselor de artă naţionale, promovarea creaţiilor de film despre artă şi aducerea la suprafaţă a moştenirii lăsate de Constantin Brâncuşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările