INTERVIU Regizorul rus Karen Şahnazarov: „Cinematografia românescă are profesionişti. Sergiu Nicolaescu a fost un regizor foarte talentat”

INTERVIU Regizorul rus Karen Şahnazarov: „Cinematografia românescă are profesionişti. Sergiu Nicolaescu a fost un regizor foarte talentat”

Regizorul Karen Şahnazarov a vizitat România cu ocazia Zilelor Filmului Rus

Între 26 şi 29 octombrie, au avut loc Zilele Filmului Rus. Ediţia din acest an i-a fost dedicată regizorului Karen Şahnazarov, cel mai recent film al său, „Anna Karenina- Povestea lui Vronski” fiind proiectat, în premieră, în prima zi de festival, la Cinemateca Eforie. Într-un scurt interviu acordat ziarului „Adevărul”, Şahnazarov a povestit despre film, despre cum vede acesta cinematografia rusă, dar şi despre sursele sale de inspiraţie.

Ştiri pe aceeaşi temă


Invitat special al Zilelor Filmului Rus, regizorul rus Karen Şahnazarov (65 de ani) a povestit pentru „Adevărul” despre viziunea sa cu privire la ecranizarea romanului „Anna Karenina”, o viziune redată din perspectiva unui Alexei Kirilovici Vronski mai în vârstă. Regizorul a explicat că a ales această perspectivă pentru că a fost întotdeauna preocupat de destinul acestui personaj, de felul în care acesta s-ar putea împăca cu sine însuşi. În viziunea lui Şahnazarov, „Anna Karenina” îşi va păstra mereu actualitatea. 

„Adevărul”: Versiunea dumneavoastră la Anna Karenina este construită din perspectiva lui Vronski. Cum aţi ajuns la această perspectivă, de ce aţi ales-o?

Karen ŞahnazarovÎn primul rând, această perspectivă mi-a permis să rezolv dramaturgia filmului. Romanul este foarte voluminos şi trebuia să precizez ce anume este important pentru mine. În al doilea rând – m-a interesat întotdeauna destinul lui Vronski, - bărbatul care poartă povara sinuciderii femeii iubite - ,  cum se poate împăca el cu acest gând, cum se poate împăca cu sine însuşi

De ce aţi simţit nevoia să faceţi un film "Anna Karenina"? Ce anume rămâne atât de actual în povestea scrisă de Tolstoi?

Necesitatea de a relua tema „Annei Karenina” există întotdeauna. 

Propunerea de a ecraniza romanul lui Tolstoi a venit la început din partea televiziunii „Rossia1”; am acceptat abia atunci când televiziunea a decis să mai facă şi un film de lungmetraj, ceea ce era mult mai important pentru mine. Relaţiile dintre un bărbat şi o femeie sunt actuale oricând, această parte a vieţii nu îmbătrâneşte  niciodată. Nimeni nu le-a descris mai bine decât Lev Tolstoi şi mi se pare că nici nu va mai fi altcineva care să le descrie întreaga  complexitate. Sunt sigur că vor mai fi şi alte ecranizări.

Fiecare epocă îşi descoperă propria viziune asupra „Annei Karenina”; cred că acest roman îşi va păstra întotdeauna actualitatea.

Cum vi s-a părut versiunea americană a ecranizării, regizată de Joe Wright? Aţi vizionat-o ?

Din păcate nu am văzut-o. Pot să vă spun că nu am văzut prea multe ecranizări. Pentru munca mea nu este neapărat necesar.

Cum aţi descrie cinematografia rusă de azi? În ce relaţie se află ea cu mediul politic?

Cinematografia rusă nu are nici o relaţie specială cu mediul politic. 

Cinematografia rusă de astăzi încearcă să-şi găsească o identitate. Ceea ce arta cinematografică sovietică a avut, iar cinematografia rusă contemporană încă nu  are. 

De aceea, din punctul meu de vedere, cinematografia rusă este destul de eclectică. Nu aş spune că există vreo legătură. Şi nici nu văd o politizare a cinematografiei noastre. Mai degrabă  putem afirma asta despre televiziune.                                       Karen Şahnazarov (Foto: imdb.com)

Cinematografia rusă este adesea lăudată la festivalurile internaţionale. Care sunt elementele sale distinctive?

Nu cred că cinematografia rusă se deosebeşte de celelalte. Deşi are destule filme bune, este totuşi destul de slabă. Circa 70 de filme pe an – este foarte puţin pentru o ţară că Rusia. 

Este bine că există o oarecare participare la festivaluri. Dar, din păcate, publicul larg nu prea cunoaşte cinematografia rusă. Iar publicul este ceva esenţial. În acest sens cinematografia rusă încă mai are la ce să aspire.

Karen Şahnazarov (Foto: Wikipedia)

Aţi declarat în interviuri anterioare cât de mult vă atrage suprarealismul, declarându-vă un fan al lui Luis Bunuel. Aveţi realizări excelente în acest domeniu, precum „Zero City”. Aţi părăsit această zonă sau aveţi în plan şi alte filme de acest gen?

Pentru mine suprarealismul, ca şi celelalte direcţii de altfel, nu reprezintă un scop în sine. Mi-au plăcut filmele lui Bunuel, ale lui Fellini – ele m-au influenţat. Am făcut filme care pot fi încadrate în curentul suprarealist, însă nu din cauză că am vrut neapărat să produc ceva suprarealist, ci povestea în sine, subiectul însuşi mi-a dictat această formă a filmului. 

Eu pornesc întotdeauna de la materialul pe care îl filmez şi de la forma pe care acest material o impune. El dictează, iar eu mă supun.

Cum vi se pare cinematografia românească? Aveţi vreun regizor român ale cărui lucrări vă atrag?

Din câte cunosc, cinematografia românească dispune de foarte buni profesionişti, care au realizat multe filme interesante. De exemplu, Sergiu Nicolaescu (foto: dreapta) a fost un regizor foarte talentat.

Multe dintre filmele bune din ziua de azi  nu ajung să fie neapărat premiate. Pentru dumneavoastră, cât de importante sunt premiile?

Premiile şi trofeele sunt întotdeauna lucruri plăcute, însă nu trebuie să reprezinte scopul în sine, mai ales astăzi. Din punctul meu de vedere, festivalurile au devenit destul de subiective, şi au devenit multe ca număr. Mai demult erau puţine şi valoarea premiilor era mult mai mare.

 În prezent participarea la festivaluri reprezintă o parte a jocului profesional. Problema este că filmele trebuie să fie vizionate şi, dacă trec de proba timpului, este foarte bine, pentru că filmele, în general, sunt uitate destul de curând. Filmul nu este literatură. În circa 10-15 ani filmul se învecheşte. Cinematografia este legată şi de tehnică, care se află mereu într-un proces de modernizare. 

                                                                                           Karen Şahnazarov alături de ministrul Culturii                                                                                                                 Lucian Romaşcanu

De aceea, eu cred că cel mai important criteriu în aprecierea filmelor este timpul. Sunt filme care au primit premii importante însă nimeni nu le mai ţine minte, şi sunt alte filme, care rămân în memorie şi pe care publicul le vizionează.

În România, spectatorii tind să se orienteze spre filme relaxante, de tip Hollywood. Dumneavoastră cum l-aţi caracteriza pe spectatorul rus?

Trebuie să recunosc faptul că toţi spectatorii înclină spre filmele hollywoodiene. Acolo se produc foarte multe filme de mare calitate.

 Însă trebuie să reţinem faptul că Hollywood este un fenomen unic, este o întreagă „ţară” înzestrată cu resurse financiare uriaşe. Americanii au construit la Hollywood o întreagă industrie. Aşa cum englezii au inventat fotbalul, la fel şi americanii au inventat cinematografia ca industrie. Este odrasla lor, ştiu să facă foarte bine o mulţime de lucruri, deşi, din punctul meu de vedere, filmele produse la Hollywood în anii '70, '80 sînt, din punct de vedere calitativ, mai bune decât cele din prezent.

Ce regizori şi ce cărţi v-au inspirat în parcursul dumneavoastră cinematografic?

Am apreciat întotdeauna regizorii sovietici, care m-au şi influenţat. Dacă vorbim despre regizorii străini – atunci i-aş aminti pe Federico Felini, Luis Bunuel şi Stanley Kubrik – filmele lor m-au emoţionat, şi pe aceştia trei îi consider cei mai apropiaţi sufletului meu.

Karen Şahnazarov, în vizită la Bucureşti 

Filmul este cea mai tânără artă, are doar 100 de ani, şi este foarte posibil să nici nu fi început încă. Dacă facem o comparaţie cu literatura, care s-a născut acum 2000 de ani în Roma antică, literatura este mult mai bogată, are mult mai mulţi reprezentanţi. Sunt crescut în spiritul literaturii clasice şi ea m-a influenţat mai mult decât filmul. Mă refer la literatura rusă, franceză, şi bineînţeles cea engleză, americană dar şi cea antică. Pot să vă spun că i-am citit aproape pe toţi autorii clasici, Tolstoi, Gogol, Puşkin, Lermontov, Balzac, Maupassant, Merimeé, Stendhal, Zola – aceştia sunt scriitorii care m-au ajutat să mă formez că regizor.

Karen Gheorghievici Şahnazarov este regizor, scenarist şi producător de filme rus, iar din 1976, şi director general al concernului de film Mosfilm. 

S-a născut pe 8 iulie 1952, la Krasnodar, într-o familie ruso-armeană. Încă de la o vârstă fragedă, a fost pasionat de pictură, însă a ajuns să studieze regia.

Recunoaşterea publicului a venit odată cu lansarea unor musicaluri precum ”Jazzmen” (Oamenii Jazzului- 1983) sau ”Winter Evening in Gagry" (O seară de iarnă în Gagrakh-1985), recompensate cu premiul Lenin Komsomol. Filmul ”Curier” (1988), realizat după o povestire scrisă de el, a câştigat Premiul de Stat „Fraţii Vasilyev”, ia ”The Star” (2003), premiul de stat a Federaţiei Ruse. Printre filmele pe care le-a mai realizat, se numără: „Zero City" (Oraşul Zero- 1988), „ The Assasin of the Tsar” (Asasinul ţarului- 1991), "American Daughter” (Fiica din America- 1995) sau ”The Rider Named Death” (Călăreţul pieirii-2004). 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările