New York Times scrie despre Festivalul de film românesc de la NY, realizat fără sprijinul guvernului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul “Making Waves: New Romanian Cinema”, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie-5 decembrie, la Film Society of Lincoln Center din New York, a fost organizat anul acesta fără sprijinul Institutului Cultural Român (ICR). Ziarul New York Times a analizat relaţia dintre ICR România şi evenimentele cinematografice româneşti din New York.

Corina Şuteu şi Oana Radu, adică fosta directoare, respectiv directoare-adjunctă a Institutului Cultural Român din New York, au pus bazele Festivalului de Film "Making Waves" în urmă cu şase ani. Odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte a ICR România, în vară, cele două şi-au dat demisia, pe 14 septembrie 2012, iar acum duc mai departe pe cont propriu tradiţia Festivalului de Film  

Noua conducere a ICR din România a determinat demisia Corinei Şuteu şi a Oanei Radu din funcţiile directive la ICR New York. „Preşedintele ICR doreşte să promoveze o cultură demodată şi nu consideră că noul val cinematografic este «reprezentativ» pentru România”, a declarat Corina Şuteu pentru NY Times. 

„Actuala guvernare a României este asemănătoare teatrului ionescian”, a spus Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului, referindu-se la piesele dramaturgului român Eugen Ionesco, cunoscut drept „tăticul” teatrului absurd. 

Campanie de strângere de fonduri şi petiţii de protest

afis festival de film

Corina Şuteu şi Oana Radu au lansat o campanie care să facă posibilă organizarea Festivalului de Film de la New York şi anul acesta. Astfel, au strâns 22.000 de dolari americani de la aproximativ 300 de oameni. Ele au primit sprijin şi din partea a numeroase personalităţi din cinematografie, regizori şi actori din România şi din străinătate, care au semnat petiţii de protest şi au contribuit cu bani. 

Evenimentul este sprijinit de Romanian Film Initiative (RFI) şi de Festivalul Internaţional de Film Transilvania, în colaborare cu Film Society of Lincoln Center, alături de care conlucrează regizori cunoscuţi precum Cristian Mungiu, Radu Munteanu, Lucian Pintilie, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Andrei Ujică şi artistul vizual Dan Perjovschi. 

Ziarul New York Times a mai consemnat că, încă de la înfiinţarea ICR în România, adică imediat după căderea comunismului, proiectele organizate au sprijinit cinematografia naţională. Institutul a mai promovat, de asemenea, scriitorii români, prin înlesnirea participării lor la festivalul literar anual „Pen World Voices”, precum şi susţinerea a numeroşi artişti din sfera vizuală şi muzicală. 

Noua conducere ICR doreşte "promovarea tradiţiilor"

Dincolo de toate acţiunile ICR care făceau cunoscută cultura românească în rândul publicului occidental, noua ordonanţă de urgenţă a guvernului Ponta a hotărât ca, de acum încolo, principala sarcină a Institutului să fie „promovarea vechilor tradiţii”, care constituie identitatea românilor, chiar şi a acelora de peste hotare. Vechea premisă a ICR a fost catalogată de actualul preşedinte al Institutului ca fiind „extrem de negativă”, deoarece „dăunează sentimentului de apartenenţă la poporul român”. 

Timp de o săptămână, „Making Waves” va derula cele mai valoroase producţii recente, din care nu lipsesc „Despre oameni şi melci”, în regia lui Tudor Giurgiu, „După dealuri” a lui Cristian Mungiu, „Toată lumea din familia noastră”, regizat de Radu Jude, „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, în regia lui Andrei Sitaru, precum şi filmul „Trei zile până la Crăciun” (Ultimele zile din viaţa Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu), semnat de Radu Gabrea şi altele. 

Programul evenimentului include şi două mese rotunde sub titulatura „Libertate creativă prin cinema: România şi Ungaria”, realizate în colaborare cu Jakab Orsos, director al festivalului PEN World Voices NY, fost director al Centrului Cultural Maghiar. Dezbaterile sunt precedate de proiecţiile filmelor "Secvenţe", de Alexandru Tatos, şi "Time Stands Still" (1985), al regizorului maghiar Peter Gothar. Ele au drept scop oferirea accesului la o mai largă înţelegere a contextului sociopolitic din cele două ţări, precum şi investigarea relaţiei dintre domeniul artelor şi fragilitatea acestuia faţă de politizare.

Iniţiativele vechii conduceri a ICR New York au fost apreciate

“Sub conducerea Corinei Şuteu, ICR a realizat proiecte remarcabile, care au făcut vizibile noile producţii cinematografice româneşti în Statele Unite”, a spus Scott Foundas, regizor colaborator la Festivalul de Film de la New York. „Corina şi Oana au repus rapid în funcţiune Festivalul de Film, lucru pe care nu l-ar fi putut face oricine. Fără să irosească nicio clipă, au creat o entitate care să protejeze independenţa acestui festival şi să continue tradiţia în aceeaşi manieră în care ne-au obişnuit”, a conchis Scott Foundas. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite