Ediţia 2020 a Concursului Internaţional George Enescu a început în septembrie 2020 – şi se încheie, iată, în mai 2021, când speram cu toţii că incertitudinile, temerile, pandemia se vor fi sfârşit. Nu s-au sfârşit – dar ce pas mare către viaţă, către normalitate, către muzică a fost această competiţie care s-a încăpăţânat să se întâmple, în ciuda a tot şi toate, prin oamenii generoşi din spatele ei.

Nu spunem vorbe mari: a fost un moment victorios acesta în care juraţii secţiunii Violoncel, Vioară (şi, foarte curând, Pian) s-au aflat pe scena Ateneului Român ca să anunţe câştigătorii.

Iar primul anunţat e chiar cel mai tânăr finalist al secţiunii Vioară, germanul Tassilo Probst, de 19 ani, care a interpretat în ultima fază a competiţiei minunăţia de Concert în re major pentru vioară şi orchestră op. 35 de Ceaikovski. Şi ce interpretare plină, nuanţată, şi ce violonist pregătit să strălucească! La propriu, desigur, prin sunetul viorii sale Giovanni Grancino, din 1690, dar şi prin modul în care s-a prezentat pe scena unui atât de prestigios concurs de muzică: costum, papion, pantofi de lac, prestanţă până în vârful degetelor. Un semn peste timp, dacă vreţi, către Enescu, pentru Enescu, cu-ale sale gulere tari şi scrobite, care făceau parte din etichetă în epoca sa.

La finalul serii, atât de seriosul Tassilo pare cumva dezamăgit că n-a urcat mai sus de locul 3 – o dovadă a nivelului înalt al finalei (ce violonişti, unul şi unul şi una!), dar şi un semn cert că vom mai auzi de acest tânăr artist care şi-a trecut deja în palmares un premiu atât de important.

Şi când se-anunţă locul 2 – violonista Jaewon Wee, din Coreea de Sud – în Sala Mare a Ateneului Român se aud deja chiote. E, desigur, bucuria pentru Jaewon – care a ridicat publicul în picioare la finalul unei interpretări sensibile, entuziasmante a Concertul în re major pentru vioară şi orchestră op. 77 de Brahms, cu ochii închişi, cu tremur imperceptibil de gene – dar e mai cu seamă tumultul de emoţii care-i copleşeşte pe aceia care înţeleg că trofeul trofeelor, premiul întâi, merge la românul Valentin Şerban.

Iar Valentin nu îndrăzneşte parcă să se bucure până când Dmitry Sitkovetsky nu face anunţul oficial – şi-atunci îl vezi, e emoţionat, îi sclipesc ochii, îi tremură bărbia. Respiră adânc aerul Sălii Mari, îşi ia diploma, trofeul, îmbrăţişează juraţii şi-şi reia locul, modest, între colegii de finală.

Şi emoţionaţi, cu inimi mari, cu inimi care tremură, suntem noi toţi, privilegiaţii ascultători: şi cei de sub frumoasa cupolă a Ateneului, care au trăit pe viu bucuria, şi cei care am urmărit concursul în faţa unor ecrane de computere/tablete/telefoane.

Emoţia unei interpretări taie însă toate graniţele, barierele – iar eu am fost un om tare, tare fericit aseară, ascultând Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47 de Sibelius, în interpretarea, de maestru!, a lui Valentin Şerban. Nu e nici urmă de îndoială aici: vioara nu are secrete pentru Valentin, care-a călătorit – şi noi cu el – prin toate culorile acestui minunat concert. „Atmosferic, pictural”, i-a spus atât de potrivit jurnalistul Marius Constantinescu. Un tablou de toamnă înspre iarnă, în mintea mea, cu frunze arămii, cu ploaie, cu furtună, dar şi vârtejuri, rotocoale de fulgi mari. Un concert dătător de prea-plin, pentru care-i vom fi veşnic recunoscători câştigătorului.

Valentin Şerban, în vârstă de 31 de ani, a obţinut diploma de licenţă la Universitatea Transilvania din Braşov şi a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franţa, Germania, Austria şi Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 şi concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

Fotografii: Andrei Gîndac/Concursul Internaţional George Enescu