...în cunoscutul Teatru Regina Maria, bijuterie a unei arhitecturi eclectice europene a sfârşitului de secol XIX, în Muzeul Ţării Crişurilor, în marea, în somptuoasa Catedrală Romano-Catolică din localitate... veche de peste două secole. Nu s-a dorit a construi pur şi simplu o succesiune de evenimente distincte.

Fiecare dintre cele cinci momente festivaliere şi toate împreună au respirat spiritul locului şi determinarea autentic europeană a acestuia. Mă refer la dimensiunea spiritulă în parte est-europeana de tentă vieneză, dimensiune particulară, realmente seducătoare. Momentul vocal-simfonic iniţial a fost susţinut în marea catedrală romano-catolică cu participarea Corului Academic, a orchestrei Filarmonicii orădene, ansambluri conduse de dirijorii Marius Burkert şi Laszloffy Szolt, cu participarea soliştilor Operelor de Stat din Viena şi din Budapesta; ...soprana Caroline Wenborne, mezzosoprana Monika Bohinec, tenorul Szabolecs Brickner, basul Andreas Palerdi. E drept, sonoritatea favorizantă a reverberaţiilor sonore în parte derutante, a avut influenţă inclusiv asupra tempourilor celebrului Requiem verdian. Dar bucuria numerosului public a fost mare; ...s-a trecut peste inconvenienţele de ordin sonor ale preţiosului edificiu. Este de reţinut, marea catedrală a fost construită la sfârşit de secol XVIII; aparţinea, în epocă, celei mai importante dioceze romano-catolice din Est-ul european. Inainte de a fi terminată, viaţa muzicală a locului a fost animată de fratele mai mic al lui Joseph Haydn, de Michael; ...şi acesta compozitor şi maestru de capelă. Insăşi împărăteasa Maria Theresia a făcut donaţii importante pentru terminarea grandioasei construcţii.

Seara dedicată dansului a fost găzduită de cunoscutul teatru Regina Maria. A raspuns tuturor gusturilor în materie de artă coregrafică; cu participarea soliştilor teatrelor din Bucureşti, Viena, Budapesta, Atena. Momente celebre ale baletului academic au fost atent caligrafiate de Cristina Dijmaru şi Ovidiu Matei Iancu; ...iar dansul neoclasic dar şi cel de orientare expresionistă i-a avut drept inspiraţi protagonişti pe Ludmila Konovalova, Bogdan Cănilă, Valentin Stoica; Ada Gonzales şi Cristian Preda formează un cuplu aparte probând disponibilităţi stilistice entuziasmante. In alt sens, este de constatat, muzica celebrului Bolero de Maurice Ravel crează în continuare tentaţii dintre cele mai importante atât maeştrilor coregrafi, cât şi balerinilor; ...în cazul de faţă coregrafului Renato Zanella, balerinilor Maria Kousouni, Marco Corcella şi Ros McCow. Totuşi, nu poţi să nu observi, performanţa atinsă cu decednii în urmă de Maya Plisetzkaia şi Maurice Bejart, acesta din urmă în calitate de coregraf, rămâne inegalabilă; la nivel ideatic, la cel al imaginaţiei coregrafice înseşi, al realizării scenice.

Spre bucuria unui public atent, participativ, spre bucuria organizatorilor înşişi, momentul sugestiv intitulat Un cvartet de idei a stârnit un interes cu totul aparte.

Dezbaterea pasionantă a aparţinut unor cunoscuţi lideri de opinie ce acţionează în zone dintre cele mai diferite ale mişcării intelectuale, artistice, literare actuale, unor personalităţi de pregnată poziţionare cum sunt scriitoarea şi profesoara Ioana Părvulescu, scriitorul cercetător şi fizicianul Horia Roman Patapievici, pianistul şi eseistul Andrei Vieru, scriitorul şi profesorul Călin Andrei Mihailescu. Captivant intitulată “…şi despre privilegii“ dezbaterea s-a dovedit a fi pasionantă la nivelul unor idei de autentică îndrăzneală intelectuală; …susţinută de momente pianistice - o sensibilă mişcare în plan spritual, aspect sugerat de opusuri semnate de Johan Sebastian Bach sau Alexandr Scriabin. Se poate considera, talk-show-ul, strălucirea ideilor etalate, a împlinit dimensiunea ideatică a serialului evenimentelor întregului Festival.

Arii şi momente din repertoriul nemuritoarei operete vieneze şi-au găsit locul pe scena minunatului teatru Regina Maria; a fost construit în anii – doi la număr! – ai sfârşitului de secol XIX, de celebrii în epocă arhitecţi Fellner şi Helmer; au construit în zona Est-europeană aproximativ cincizeci de edificii similare, printere acestea Teatrele de Operă din Odessa, Iaşi, Cluj… ; relativ recent, reparaţiile şi consolidarea vechiului edificiu orădean, mândia oraşului, au durat treisprezece ani! Sic! Este drept, mai bine mai tarziu… decât deloc! Dar bucuria momentului actual a fost imensă!

Finish-ul festivalier, săvârşit – voi spune – „en beauté et en grande eclat”... a aparţinut lumii atât de multicolore, de seducătoare a operetei vieneze. In adevăr şi de această dată se poate spune: Finis coronat opus! ...un vechi dicton cu totul potrivit momentului final al Festivalului; ...din punctul de vedere al entuziasmului general al publicului, al artiştilor, al bucuriei de a oferi daruri muzicale alese. Spectacolul a fost condus de dirijorul Marius Burkert, artist al Operei din Graz, un intim cunoscător al specificului vienez privind tempoul, agogica subtil fluctuantă dar animată, dinamica muzical-dramatică a genului. Un obişnuit al marilor scene importante de operă, de operetă, baritonul Marian Pop este, indiscutabil, un as al genului de bariton “de caracter”; dispune de un dinamism fermecător ce animă pagini celebre semnate de Johann Strauss, de Franz Lehar, de Emeric Kalman; i-au fost alături sopranele Alexandra Reiprecht, Anita Goetz, Manuela Leonhartsberger, de asemenea un spiritual actor al genului, domnul Robert Meyer, directorul celebrei Volksoper din Viena. A fost, de fapt, prima apariţie in corpore, pe una dintre scenele din România, a colectivului de la Volksoper – celebra operetă vieneză.

Pe întreaga durată a Festivalului, Muzeul Ţării Crişurilor a găzduit expoziţia de Artă Concretă semnată de sculptorul Ingo Glass, originar din Timişoara, un artist de largă circulaţie în spaţiul artistic european.

Trebuie remarcat, iniţiativa, concepţia, realizarea propriu-zisă - întreţinute de energia susţinerii moment de moment a diferitelor resorturi festivaliere - au constituit acţiuni continue datorate abnegaţiei probate de cei doi directori, Alexandru Badea şi Mihai Jurca.

P.S.

Un regret personal, deloc neînsemnat, mă face să amintesc că numai cu câteva luni în urmă s-au împlinit nouăzeci de ani de la prima audiţie absolută, la Oradea, a celebrei lucrări enesciene, cea de a treia Sonată pentru vioară şi pian scrisă “în caracter popular românesc”, lucrare prezentată în epocă de însuşi George Enescu; ...în compania pianistului Nicolae Caravia. Sunt convins că programul Festivalului European Music Open - 2017, ar fi putut găzdui acest genial opus; un recital care, eventual, ar fi putut cuprinde lucrări din marele repertoriu al violonistului George Enescu. Dar, cu siguranţă, acest regret nu poate umbri bucuria cu care a fost întâmpinat fiecare moment al Festivalului; nu poate veşteji aşteptarea viitoarei ediţii.

Materialul a apărut iniţial în revista România Literară.