Oltea Şerban-Pârâu: Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa avea primăvara şi toamna perioadele cele mai active. Intr-un mod cu totul neaşteptat, de la mijlocul lunii martie, viaţa artistică din România, dar şi din Europa, Statele Unite şi nu numai, a îngheţat în plină primăvară. Ce proiecte avea atunci Daniela Vlădescu cu opera din Constanţa şi ce ar fi trebuit să se întâmple acum, în luna mai?

Daniela Vlădescu : Teatrul pe care îl reprezint are o activitate foarte susţinută, pot spune chiar că este neîntreruptă pe parcursul întregului an. Suntem nevoiţi să avem multe spectacole, să strângem mulţi spectatori şi să vindem multe bilete. Dar ăsta este un alt subiect, persistent şi dureros… Asigurăm viaţa culturală muzicală a Constanţei, facem deplasări în judeţ şi în ţară şi turnee international de operă şi balet. Aşa că această mare dramă pământească ne-a marcat total şi ne-a perturbat echilibrul şi atitudinea de „hei rup“, lăsându-ne descoperiţi şi în imposibilitatea de a ne respecta agenda foarte bogată a lunilor martie, aprilie, mai, iunie, iulie şi august. De la începutul lunii martie am început montarea spectacolului de balet în premieră naţională „Prinţ şi Cerşetor“, pe muzică de Beethoven şi am început pregătirea muzicală pentru premiera spectacolului de operă „Povestirile lui Hoffmann“ de Offenbach. Din 18 martie, am înfruntat o situaţie nemaiîntâlnită, telemunca salariaţilor şi şomajul tehnic al colaboratorilor permanenţi, fără de care noi, cei 140 de salariaţi, nu putem să ne desfăşurăm activitatea. În luna martie am suspendat 9 spectacole de operă, balet, divertisment muzical coregrafic, concert simfonic, operetă, musical şi spectacol pentru copii. În luna aprilie am fi avut 10 evenimente, în luna mai 14 evenimente. În luna iunie am suspendat 7 evenimente, premiera naţională de balet „Prinţ şi Cerşetor“ şi primul turneu cu spectacole de operă al anului în Germania. În toată această perioadă am trăit sub motto-ul „DIN APROAPE ÎN APROAPE“.

Artiştii sunt cei cărora li s-a luat un dar de preţ, acela de a apărea în faţa publicului

O.Ş.P. Inchiderea sălilor de concert şi de spectacol şi avalanşa anulărilor de stagiuni, festivaluri sau mari evenimente naţionale şi internaţionale, în unele cazuri chiar până în luna august sunt efecte indirecte ale pandemiei care a blocat evenimentele publice din aproape întreaga lume. Viaţa culturală şi artistică a fost prima închisă şi, foarte probabil, va fi ultima deschisă. Cum parcurg muzicienii şi balerinii din Constanţa această perioadă şi cum o parcurge Daniela Vlădescu?

D.V. E mai uşor să răspund mai întâi la întrebarea care mi se adresează direct.

Munca mea, a celor cu muncă de decizie în instituţie, s-a desfăşurat în teatru, venind la birou, făcând planuri (sau nu), răspunzând tuturor celor îngrijoraţi de soarta lor, a Instituţiei, a Culturii, a României şi a Omenirii. Compartimentele artistice au desfăşurat munca specifică prin studiu individual, parcurgerea materialelor muzicale ale repertoriului curent, însuşirea partiturilor sau coregrafiilor pentru noile premiere. Telemunca s-a desfăşurat diferit pentru fiecare compartiment în parte. În timp ce balerinii s-au mobilizat să se păstreze în formă fizică în condiţii precare (sufragerie, hol, curtea casei, terasa blocului) artiştii lirici din cor au avut parte de studiu „la distanţă“ zilnic cu maestrul Adrian Stanache. Instrumentiştii s-au ocupat pe la casele lor  de tehnica instrumentală şi de partiturile spectacolelor din repertoriu, iar soliştii vocali au învăţat, au ascultat, au vizionat, au studiat. Cu toţii, însă, vor fi verificaţi când ne vom reîntâlni. Asta sună a ameninţare şi mă poartă gandul la ce îmi spunea mama după şedinţele cu părinţii: „Vorbim noi acasă!“ Este sigur că toţi suntem îngrijoraţi. Este sigur că, deşi aveam cu toţii momente de epuizare de la un regim de muncă deosebit de solicitant şi ne doream LIBEEEEEER, acum dorim SĂ MUNCIM! De unde şi vorba „Fii atent ce îţi doresti…“. Am încercat să destind atmosfera şi nicidecum să iau în râs o situaţie dramatică pentru toţi artiştii care îşi iubesc meseria, care îşi respectă harul primit, care îşi respectă spectatorii. Artiştii sunt cei cărora li s-a luat un dar de preţ, acela de a apărea în faţa publicului, de a-şi pune sufletul în mâna iubitorilor de frumos şi de a primi cu modestie aplauzele binemeritate.

O.Ş.P. Aveţi indicii despre modul în care se poziţionează publicul din Constanţa faţă de artişti, o categorie restrânsă, dar foarte sensibilă, a celor a căror activitate este puternic afectată de pandemie?

D.V. Permiteţi-mi să fiu circumspectă. În această perioadă cred că fiecare se gândeşte mai mult la sine,se preocupă de grijile proprii şi   de problemele personale cu care se confruntă.Asta la modul general.Există totuşi şi multe semnale de la spectatorii noştri –prieteni,care ne simt lipsa,ne îmbărbătează,ne asigură ca suntem parte importantă a vieţii lor şi asteaptă cu nerăbdare întâlnirea în sala de spectacol.Şi aceştia nu sunt puţini.Asta se intamplă pentru că la Constanţa nu am fost pasageri prin viaţa lor,ci am fost parte integrantă a unui mod de viaţă elegant şi constructiv,aducător de frumos şi sincerotate.

Am început comunicarea on line printr-un album denumit „Chiar dacă #stămacasă, mergem mai departe!“

O.Ş.P. În aceste două luni se întâmplă multe în online din punct de vedere al muzicii şi teatrului. Cât de important va fi, în opinia lui Daniela Vlădescu, impactul acestei perioade exclusiv on line. Ce a făcut şi ce planuri are opera din Constanţa în acest sens?

D.V. Prin prezenţa noastră în faţa SPECTATORULUI, măcar on.line, am arătat respect pentru public şi pentru menirea noastră, am ţinut strâns legătura cu cei ce se bucură că existăm şi am creat acel cadru de intimitate complice pe care doar PRIETENII îl pot genera. Nu am putut înlocui viaţa culturală anterioară. Nu am putut ajunge nici macar la performanţele altor instituţii de a prezenta spectacole integrale, filmate cu camere profesioniste de către operatori experimentaţi. Noi, cu o cameră video de „turist în prima excursie“, aşezată în fundul sălii şi lăsată acolo pe un trepied să filmeze singură, am reuşit totuşi să extragem pentru iubitorii de spectacol muzical coregrafic momente minunate şi adevărate. Am început comunicarea on line printr-un album denumit „Chiar dacă #stămacasă, mergem mai departe!“. Artiştii constănţeni, balerini, solişti vocali, instrumentişti, artişti lirici, au postat momente muzical coregrafice pe care le-au interpretat de acasa, şi le-au trimis ca pe o scrisoare de dor, temătoare şi timidă , tuturor celor ce le simţeau lipsa. Acum continuăm cu un alt album cu postări zilnice cu momente din specolele noastre din repertoriul curent. Vom trece în revistă fiecare titlu de operă, balet, operetă, divertisment muzical coregrafic, câte un titlu pentru fiecare zi. Albumul se numeşte: „#stămacasă, ne gândim la voi şi merităm să nu ne uitaţi!“.

Gânduri îmi fac, în loc de griji îmi spun că totul va fi bine, dar aceste momente sunt nesigure pentru orice om de pe planetă

O.Ş.P. Ce ar putea propune Opera din Constanţa ca proiecte în aer liber pentru această vară neobişnuită care ne aşteaptă?

D.V. Am învăţat din experienţă să nu fac planuri. Da, gânduri îmi fac, în loc de griji îmi spun că totul va fi bine, dar aceste momente sunt nesigure pentru orice om de pe planetă. Apoi mai este şi adevărata relaţie pe care teatrul nostru o are cu Municipalitatea. Aici, contrar obişnuintei ca primăriile să susţină instituţiile de cultură, la noi la Constanţa teatrul nostru trece neobservat prin agenda de lucru a Primăriei. Şi uite, tot  pe neobservate, dintr-un oraş cu o puternică activitate reprezentativă culturală estivală, în care instituţiile de spectacol muzical-coregrafice locale delectau publicul până în anul 2004, s-a trecut la o ignorare totală a potenţialului nostru şi am fost înlocuiti de NEVER SEA, de spectacole susţinute de orice alta instituţie de pe planetă în afară de noi,  artiştii constănţeni. Am avut însă invitaţii pe care le-am onorat la marile reprezentaţii de la Venus, de la Ovidiu, de la Eforie. Până acum, însă, nimeni nu a lansat invitaţii pentru perioada imediat următoare.Şi mi se pare firesc. Dar vom continua să ţinem legătura cu „tele“ spectatorii noştri. Şi chiar dacă am spus că nu îmi fac planuri, plănuiesc o activitate on line până la accesul spectatorilor în sală. Cu spectacole săptămânale, transmise live pe site.ul nostru. Dar nu uitaţi deviza noastră DIN APROAPE ÎN APROAPE! Nu îmi place sa fiu declarativă şi prefer să aştept cu speranţă o imbunatăţire treptată a situaţiei.

Cei ce iubesc spectacolul abia aşteaptă să se reîntoarcă la locurile lor din sală, să işi pună pantofii eleganţi sau jeanşii de ocazie, să se parfumeze şi să aplaude la scenă deschisă

O.Ş.P. Credeţi că există vreun risc ca artele spectacolului să migreze către o activitate online majoritară?

D.V. Sunt sigură că această formă este una de scurtă durată. Întotdeauna publicul meloman a avut acces la modalităţile on.line (de când există ele). Au accesat cele mai faimoase reprezentaţii din lume care se puteau vedea, au ascultat cei mai mari maeştri şi interpreţi. Dar nu au ocolit din această cauză sălile de spectacol. Cei ce iubesc spectacolul abia aşteaptă să se reîntoarcă la locurile lor din sală, să işi pună pantofii eleganţi sau jeanşii de ocazie, să se parfumeze şi să aplaude la scenă deschisă. Dacă te-ai obişnuit cu acest mod de viaţă elevat nu ai cum să te lepezi de el.

O.Ş.P. Pe ce repere se sprijină muzicianul Daniela Vlădescu în aceste vremuri? Dar managerul de teatru?

D.V. Omul Daniela Vlădescu se sprijina pe credinţa în DUMNEZEU. Muzicianul Daniela Vlădescu se sprijină pe minunea care se numeşte MUZICA. Şi aici am în vedere toate genurile de muzică. Suntem mulţi, suntem unici, fiecare preferă ce simte că i se potriveste sau ce îl emotioneaza mai mult, sau ce îi influenţează viata sau momente din viaţa atât de trepidantă şi prea repede trecătoare. Managerul de teatru Daniela Vlădescu se sprijină pe oameni. Dacă oamenii s-au născut cu talent, atunci trebuie să performeze, au ei rostul ăsta pe pământ. Dacă OAMENII s-au născut să conducă, apoi ar trebui să aibe grijă şi să conducă cu dreptate spre evoluţie Dacă oamenii (cu litere mici) au ajuns să conducă spre involuţie, mă sprijin pe teoria mea că fiecare trebuie pus la locul lui. Nu ştiu daca m-aţi înţeles. Dar eu am întâlnit pe drumul meu OAMENI şi oameni, aşa că ştiu ce spun.

O.Ş.P. Această perioadă ne tentează să facem retrospective. Ce îşi aminteşte Daniela Vlădescu cu cea mai mare placer din ceea ce a făcut până acum din punct de vedere artistic? Etape, momente în maturizarea artistică?

D.V. Cu cea mai mare plăcere îmi amintesc de contractele mele modeste, dar îndelungate în străinătate (Italia, Japonia, Israel). Cu deosebită plăcere îmi amintesc de artiştii mari alături de care am interpretat roluri minunate (atenţie, am scris „roluri minunate“, nu că am interpretat minunat. Sunt un om modest şi sincer) şi acum să enumăr câţiva dintre marii artişti alături de care am evoluat în arta interpretativa: marele maestru regizorul Jean Rânzescu, marele bariton Nicolae Herlea, marele bariton Dan Iordăchescu, marii tenori Dorin Teodorescu, Florin Diaconescu, Octavian Naghiu, Florin Georgescu, marile soprane Eugenia Moldoveanu şi Cleopatra Melidoneanu. Marii maeştri dirijori Petre Sbârcea, Ilarion Ionescu+Galaţi, Cornel Trăilescu, Victor Dumănescu. Şi marea noastră soprană Lella Cincu, cea care mi-a redat încrederea, mi-a reparat vocea redându-i strălucirea şi mi-a salvat traiectoria de solist liric prin darul său excepţional de dascăl. Maturizarea artistică a fost o aventură neobişnuită, la fel cum a fost întreaga mea viaţă şi activitate artistică. Etapele au fost foarte bine conturate: şefă de promoţie a Conservatorului Ciprian Porumbescu 1980, vedetă de televiziune între anii 1980-1985 şi când spun Vedetă, înseamnă chiar Vedetă. Solistă meritorie, dar ades persecutată, a Teatrului Muzical Braşov 1979-1985. Solistă incomodă şi nedorită a Operei Naţionale din Bucureşti 1985-1993 (şi zău că aş fi putut fi „solistă meritorie“ şi aici). Ultima treaptă a evoluţiei mele, 23 de ani pe scena Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian“ Bucureşti, între ani 1993-2016, iubind opereta şi plângând veşnic după operă. Toate aceste etape au fost condimentate cu prezenţa mea inedită în programele de divertisment serios ale unor localuri cu ştaif din Bucureşti. Asta o spun pentru că nu îmi este ruşine şi nu regret nimic din ceea ce am făcut în viaţa mea. Iar acum trăiesc ultima etapă a vieţii mele culturale şi anume aceea de manager al unei instituţii cu destin mult prea asemanator cu al meu, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa. Amândouă trădate, lovite, negate, persecutate, dar mândre, cinstite şi puternice.

O.Ş.P. Cum ar putea suna un mesaj optimist către comunitatea actorilor şi muzicienilor români la acest moment?

D.V. Artiştii sunt născuţi sub o stea generoasă şi unică şi poartă un har pe care puţini îl primesc. Artiştii sunt meniţi să traiască dincolo de timp şi de propria lor viaţă, în amintirea celor pe care i-au ajutat să trăiască mai frumos. Artiştii, chiar dacă  nu primesc întotdeauna ceea ce merită, pot vindeca suflete bolnave prin cuvânt şi gest, prin sunet şi imagini şi pot hrăni oameni dornici de sensibilitate şi de iubire. Aşa stând lucrurile, de ce ar trebui ca noi, artiştii, să fim altfel decât optimişti? TOTUL VA FI BINE!

Dacă artiştii există, atunci sigur au rostul lor pe pământ!