Emoţia care mă stăpâneşte în aceste momente nu se poate descrie în cuvinte. Sunt onorat la extrem că marele maestru Dan Iordăchescu, la aniversarea sa care este chiar astăzi, m-a ales să spun câteva cuvinte în această seară care denotă preţuirea cu care conducerea Operei Naţionale Bucureşti, directorul general Răzvan Ioan Dincă, înconjoară marii artişti care au adus glorie instituţiei şi României.

Sunt cca 55 de ani de când îl admir pe maestrul Iordăchescu. Vă amintiţi, o parte dintre dumneavoastră, că pe atunci, această casă în care ne aflăm purta numele de Teatrul de Operă şi Balet iar acronimul T.O.B. căpătase şi explicaţia Teatrul de Operă şi Baritoni.

Ei bine, în linia marilor baritoni romani, renumele şi locul lui Dan Iordăchescu au caracter de unicitate absolută: este cel mai complex artist al vocii sale, care a adăugat prestaţiilor pe scena de operă, cele de pe podiumul de concert. Da, repertoriul lui Dan Iordăchescu nu a neglijat niciodată opusurile vocal-simfonice şi mai ales literatura de lied. A cântat peste 1500 de lieduri în aproape 1600 de concerte şi recitaluri, în care compoziţiile româneşti au ocupat un loc important. În plus, tot ca element singular, în abordările sale de teatru liric nu s-a rezumat la marile roluri din repertoriul obişnuit italian sau francez, ci a fost un rafinat tălmăcitor al muzicii lui Mozart. Iată de ce locul unic al lui Dan Iordăchescu în galeria baritonilor romani, în istoria liricii şi în cultura românească, trebuie fixat pornind de la aceste coordonate şi consemnat ca atare.

Cele 13 premii (din care 10 Mari Premii) la concursurile internaţionale şi naţionale de canto – lied şi operă – i-au statuat imediat o reputaţie deosebită. După câştigarea competiţiilor „Schumann” şi „Mozart”, la sfârşitul anilor ’50, la recitalurile de lied ale lui Dan Iordăchescu de la Ateneul Roman - îmi amintesc bine - cererile de bilete în plus incepeau de la biserica Kretzulescu. A primit în Germania titlul de Maestru al Liedului, distincţie pe care o obţinuse numai Dietrich Fischer-Dieskau.

Figaro din „Nunta lui Figaro” (rol pe care baritonul l-a cântat încă din 1956 pe scena Operei bucureştene) şi personajul titular din „Don Giovanni” au căpătat întruchipări care au rămas referenţiale. Li s-au adăugat memorabile creaţii în multe alte roluri, Germont din „Traviata”, Renato din „Bal mascat”, Contele de Luna din „Trubadurul”, Iago din „Otello”, Posa din „Don Carlos”, Enrico din „Lucia di Lammermoor”, Riccardo din „Puritanii” (la Scala din Milano), Silvio din „Paiaţe”, Valentin din „Faust”, Escamillo din „Carmen”, Bălcescu din opera omonimă etc., pană la cifra de 45, de la preclasicul Monteverdi la contemporanii Vito Frazzi, Nino Rota şi Cornel Trăilescu, în aproximativ 1100 de spectacole.

Am să citez o dedicaţie dragă maestrului. A fost înscrisă pe o fotografie de doamna Elena Raggi, directorul artistic al festivalului de la Lisabona, după ce Dan Iordăchescu a interpretat în 13 martie 1972 rolul Iago din “Otello”, alături de renumitul tenor James McCracken: „Lui Dan Iordăchescu, mare cântăreţ şi interpret, care prin vocea sa sublimă face daruri generoase de frumuseţe şi adevăr, arătându-se fidel interpret al geniului creator. Cu infinită gratitudine şi stimă, Elena Raggi.”

Fişa artistică a lui Dan Iordăchescu însumează 262 de turnee în 61 de ţări, 331 de oraşe, cu prezenţe în teatre de legendă precum amintita Scala, Opera de Stat din Viena, Bolşoi Teatr, Operele din Paris, München, Hamburg, Berlin, San Francisco etc. şi la 31 de festivaluri de pe mapamond. Vreau să subliniez că, în tot acest periplu ameţitor, Dan Iordăchescu a fost prezent cu regularitate pe scenele de operă şi podiumurile de concert din Bucureşti şi din ţară. A fost membru în jurii la concursuri internaţionale de canto, a susţinut o importantă activitate didactică în ţară şi străinătate. A primit titluri de Cetăţean de Onoare, a fost distins cu ordine şi decoraţii, a primit înaltul titlu academic de Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj- Napoca.

Dan Iordăchescu se mândreşte cu o carieră împlinită, începută în 1949 şi care s-a derulat pe parcursul a peste 60 de ani. Parteneri? Cei fireşti pe marile scene, de la Mario del Monaco, Franco Corelli, Giuseppe di Stefano şi Luciano Pavarotti la Renata Scotto, Mirella Freni, Shirley Verrett sau Virginia Zeani, sub baghetele unor Tullio Serafin, Riccardo Muti, Zubin Mehta sau Lorin Maazel. În România, nu-i uit pe tenorii Cornel Stavru şi Ludovic Spiess, pe mezzosopranele Zenaida Pally şi Elena Cernei, pe sopranele Arta Florescu, Maria Slătinaru-Nistor şi Eugenia Moldoveanu, pe basul Nicolae Florei. Şi pe atâţia alţii.

Generozitatea şi culoarea timbrală preţioasă a glasului maestrului Iordăchescu, frazarea încărcată de sensuri, impetuozitatea şi somptuozitatea intenţiilor vocale dramatice sunt repere care i-au adus glorie. Dar nu numai acestea. Aşa cum a deprins de la neuitatul său profesor Constantin Stroescu, Dan Iordăchescu a fost un fin analist al portativului, al relaţionării lui cu textul. Niciodată, în cântul său, nimic nu a rămas necomentat sau netrecut printr-o conexare filosofică, desenului melodic i-a redat coloristica perfect pliată dramaturgiei. Pe scenă, Dan Iordăchescu era un tumult de trăire, de implicare, cucerind totodată prin sensibilitate. Juca impresionant, fără să lase nimic neexprimat. Detesta să proiecteze spre sală, imobil, strălucitoarele şi clocotitoarele sale acute, întotdeauna Sol-urile şi La bemol-urile erau emise în mişcare, o performanţă nu la îndemâna oricui. Emblema de cântăreţ - actor rămâne definitorie pentru Dan Iordăchescu.

Pictor al sunetului şi cuvântului, maestrul a tălmăcit liedurile enesciene cu profundă dedicare. A înregistrat pe disc, în premieră, ciclurile pe versuri de Clément Marot, Fernand Gregh, Jules Lemaître, Sully Prudhomme, Carmen Sylva. 

Da, onorat public, ca şi dvs. l-am admirat întotdeauna pe marele bariton Dan Iordăchescu. I-am admirat vocea, dramatismul, rafinamentele, subtilităţile, cultura de stil în cânt, cultura generală interdisciplinară evidentă în construirea personajelor, implicarea în spectacol, în jocul scenic. I-am admirat diversitatea repertorială, împlinită cu dăruire, cu inteligenţă plămăditoare de expresie, cu ştiinţa nuanţării în minuţiozitate, de la filonul umoristic la împletirea cu tragicul. Dan Iordăchescu nu lăsa să treacă nimic necomentat, neredat cu măiestrie, nici o notă, nici o măsură, nici o frază.

          În această seară, omagiul artistic îi este adus de două dintre fiicele sale, soprana Irina Iordăchescu şi mezzosoprana Cristina Iordăchescu-Iordache, de doi baritoni, experimentatul Iordache Basalic şi tânărul Odin Ciociea.

Şi Irina, şi Cristina poartă genele tatălui lor, care le-au făcut tălmăcitoare de excepţie ale muzicii de operă, ale liedului. Şi dacă Irina Iordăchescu, vedetă a Operei Naţionale bucureştene, elevă a sopranei Maria Slătinaru-Nistor şi a lui Dan Iordăchescu, este deja consacrată şi apreciată pe plan naţional şi internaţional (a cântat deja la Scala din Milano şi sub bagheta marelui Riccardo Muti sau la festivalul de la Glyndebourne, ca şi la Gand, Antwerpen, Bergen, Almaty etc.), minunata voce a Cristinei Iordăchescu-Iordache este o valoare prea puţin prezentă pe podiumurile de concert sau pe scena Operei Naţionale. Ultima sa apariţie aici a fost tot în foyerul Operei, când a însoţit recitalul surorii sale şi când tatăl lor a cântat ca invitat de onoare. Era în 4 martie 2008. Despre Cristina Iordăchescu, reputata ei profesoară Arta Florescu spunea : Muzicalitate de excepţie, inteligenţă, talent, voce cu multă afinitate pentru muzica de concert…” Irina Iordăchescu şi-a ales drept motto sintagma „Singurul izvor al muzicii este sufletul”, zicere pe care o ilustrează permanent prin cântul său. După debutul la Scala, reputatul cronicar Pietro Gelli sublinia „puterea expresivă a artistei”.

De aproape 20 de ani solist al primei scene lirice naţionale, Iordache Basalic este unul din pilonii de bază ai teatrului, cu multiple prezenţe în ţară şi cu turnee în străinătate, în Europa şi Asia.

Pe Odin Ciociea îl vom asculta acum cu toţii pentru prima oară. Piteştean, absolvent de vioară dar şi de fizică şi management economic, de trei ani studiază canto cu profesoarele Sorina Munteanu şi Cecilia Mizrahi.

Programul ales de cei patru solişti în acompaniamentul Lianei Mareş este o reflectare a complexităţii carierei maestrului Dan Iordăchescu: arii preclasice, clasice, romantice, arii de oratoriu, lieduri, duete clasice şi romantice, canţonete.

La final, înainte de a vă lăsa în compania îmbătătoare a muzicii, aş dori să vă spun că am notat aceste gânduri folosind şi cele publicate în recenta mea carte „Opera în portrete”, pe care - cu bucurie, respect şi emoţie - i-o ofer marelui maestru Dan Iordăchescu, în dar şi omagiu, la ceas aniversar. Ca şi pe scenă, în paginile cărţii se află în compania selectă a unor mari cântăreţi ai lumii.

Dan Iordăchescu, un nume de legendă al culturii române dintotdeauna!

LA MULŢI ANI, iubite maestre! Bucuraţi-vă de tot ceea ce aţi realizat, de viaţă şi de familia care vă continuă atât de frumos idealurile în artă!