
Trei astronauţi chinezi au revenit pe Pământ după o perioadă record petrecută în spaţiu
Cei trei astronauţi ai misiunii Shenzhou-13 au revenit pe Pământ, sâmbătă, după şase luni petrecute pe Staţia Spaţială Chineză, informează AFP.
Cei trei astronauţi ai misiunii Shenzhou-13 au revenit pe Pământ, sâmbătă, după şase luni petrecute pe Staţia Spaţială Chineză, informează AFP.
Persoanele private de libertate au fost selectate de o comisie a Penitenciarului Vaslui şi au fost instruite pentru a muta arhiva Judecătoriei Vaslui în noul sediu.
Lunea viitoare începe oficial înscrierea copiilor la şcoală, la clasa pregătitoare. La şcolile „bune“, directorii îşi fac deja probleme că nu mai pot organiza clasele din lipsă de spaţiu, însă nici nu-i pot refuza pe părinţii care au ajuns în circumscripţie cu ajutorul vizei de flotant.
O firmă deţinută de fostul deputat Cornel Sămărtinean (PD-L şi PMP) a câştigat sume importante de bani subînchiriind un spaţiu ultracentral pe care l-a închiriat de la Primăria Timişoara la un preţ de aproape patru ori mai mic decât cel cu care a subînchiriat.
O parte a unei rachete s-ar fi prăbuşit pe partea îndepărtată a Lunii, spun oamenii de ştiinţă, care se aşteaptă ca impactul să fi avut loc vineri la ora 12:25 GMT. Racheta cântăreşte circa trei tone şi a fost urmărită timp de câţiva ani în spaţiu, dar originea ei nu se cunoaşte cu exactitate.
Penitenciarul Aiud va amenaja o nouă clădire existentă care va fi transformată în spaţiu destinat cazării deţinuţilor cu o capacitate de 101 persoane.
Inspectorii de integritate îl acuză pe un fost ales local din Consiliul Local al oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, de conflict de interese administrativ.
Roverul selenar Yutu-2 al misiunii chineze Chang'e-4 a descoperit „două globule macroscopice” de sticlă translucidă în timpul misiunii sale de explorare a părţii nevăzute a Lunii, care ar putea aduce informaţii noi despre formarea satelitului natural al Pământului, informează agenţia Xinhua.
O navă spaţială lansată de China a fost observată în timp ce prindea şi arunca de pe orbită un satelit dezafectat, potrivit unei companii private care urmăreşte activitatea sateliţilor de pe orbita terestră şi citată de Deutsche Welle.
O echipă de studenţi pasionaţi de industria spaţială au obţinut o investiţie de 150.000 de euro de la un grup de investitori privaţi şi vor construi o rachetă ce va transporta nanosateliţi în spaţiu.
O imagine rară, care dezvăluie un fenomen ce pare a fi o furtună pe Soare, a fost surprins de astronomii de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.
O imagine cu România, aşa cum este văzută din spaţiu, a fost distribuită, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Comisiei Europene în România.
"b Cen (AB)b", o exoplanetă uriaşă din categoria „Super-Jupiter” orbitează un sistem binar de stele uriaşe (super-masive) în constelaţia Centaur. Până în prezent, nicio planetă nu a fost detectată în jurul unui sistem stelar ce are o astfel de masă, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP şi Reuters.
NASA a anunţat marţi dimineaţă amânarea unei ieşiri în spaţiu a doi dintre astronauţii săi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) din cauza unor deşeuri spaţiale care puteau reprezenta un anumit risc pentru echipaj, informează AFP.
Un asteroid care este numit „ 2008AH” şi are dimensiunile Monumentului lui George Washington se îndreaptă spre Pământ pe 27 decembrie. Dacă ar exista un impact, efectul ar fi mai devastator decât în cazul unei arme nucleare.
Cea mai lungă eclipsă parţială de Lună din ultimele şase secole va avea loc în noaptea de joi spre vineri. Aceasta va putea fi vizibilă în SUA timp de 3 ore şi jumătate. Eclipsa va putea fi văzută şi din Europa de Vest, America de Nord, estul Australiei, Japonia şi Noua Zeelandă. Cu toate acestea, va fi vizibilă din România, unde următoarea eclipsă totală va fi în mai 2022.
Glen de Vries, pilotul care a zburat luna trecută în spaţiu alături de actorul William Shatner, capitanul Kirk din „Star Trek” şi de alţi doi turişti spaţiali la bordul capsulei New Shepard a companiei Blue Origin, a murit joi într-un accident de avion, în New Jersey, potrivit ABC News.
Actorul american Tom Hanks a spus că i s-a propus să zboare în spaţiu în locul lui William Shatner, în cadrul unei misiuni operate de compania Blue Origin a lui Jeff Bezos, dar a refuzat după ce a aflat că trebuie să plătească 28 de milioane de dolari, informează The Independent.
O primă planetă din afara galaxiei noastre a fost descoperită de un grup internaţional de cercetători. Aflată în galaxia Messier 51, la 28 de milioane de ani lumină distanţă de Pământ, aceasta are dimensiunea planetei Saturn, anunţă NASA.
O actriţă şi un regizor ruşi, care au stat timp de 12 zile la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI) pentru a turna aici primul film în spaţiu, au aterizat pe Pâmânt duminică, potrivit AFP.
Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a ieşit din nou de pe traiectoria sa orbitală, după pornirea motoarelor unui vehicul rusesc, au anunţat autorităţile de la Moscova, precizând că situaţia a fost remediată şi nu a existat „niciun pericol”, potrivit Agerpres. Segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale a fost subiectul mai multor incidente pe orbită în ultimele luni.
Lucy, prima misiune a NASA către asteroizi troieni situaţi pe orbita lui Jupiter, trebuie să decoleze sâmbătă dimineaţa din Florida, pentru o călătorie de 12 ani care va permite înţelegerea mai bine a formării sistemului nostru solar, potrivit AFP.
Nava New Shepard a companiei Blue Origin, fondată de Jeff Bezos, întreprinde miercuri al doilea zbor cu echipaj uman, iar actorul canadian William Shatner, care a jucat rolul căpitanului Kirk în serialul „Star Trek”, va deveni, la vârsta de 90 de ani, cea mai vârstnică persoană care ajunge în spaţiu.
Virgin Galactic, companie deţinută de miliardarul britanic Richard Branson, poate relua zborurile spaţiale cu avionul Unity, a decis Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite în urma unei anchete privind devierea de la traiectorie, la coborârea zborului din 11 iulie, pentru a stabili că nu există probleme care să afecteze siguranţa publică.
Elon Musk a devenit, luni, 27 septembrie, cel mai bogat om din lume, dar şi a treia persoană care a acumulat vreodată o avere în valoare de 200 miliarde de dolari, transmite Forbes, depăşindu-l, în acest proces, pe fondatorul Amazon şi miliardarul rival al spaţiului, Jeff Bezos.
Un echipaj cu patru persoane va pleca miercuri seară în spaţiu, la bordul unei capsule Space X. Cei doi bărbaţi şi cele două femei nu sunt astronauţi profesionişti şi vor face parte din Misiunea Inspiration 4, menită să fie primul zbor doar cu civili lansat pe orbita Pământului timp de 3 zile.
Alarmele de incendiu au fost activate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, după ce echipajul a raportat fum şi miros de plastic ars, relatează BBC.
Un imens panou publicitar se va instala în spaţiu, iar reclamele vor fi cumpărate cu criptomonede. Aceasta este intenţia lui Elon Musk şi Samuel Reid.
Cel mai bogat om de pe planetă, americanul Jeff Bezos, şi-a realizat marţi visul când a zburat pentru prima dată în spaţiu la bordul rachetei construite de compania sa Blue Origin, spunând că a fost "uimit" şi "înmărmurit" de frumuseţea Pământului după această călătorie care marchează o nouă etapă pentru industria de turism spaţial, informează AFP.
Miliardarul britanic Richard Branson a vândut bilete de 80 de milioane de dolari pentru naveta pe care a inaugurat-o prin zborul de duminică. Potrivit publicaţiei Wall Street Journal, unul dintre clienţi este Elon Musk, un alt miliardar pasionat de cosmos.