shakespeare - ultimele știri
Vineri, 10 mai, se va inaugura la Promenada Mall București primul spațiu imersiv dedicat operelor lui William Shakespeare, Shakespeare Dimensions, un loc unde spectacolul de teatru și inteligența artificială (AI) se îmbină, creând o experiență unică de realitate virtuală.
Vizitatorii care se alătură tradiției de a atinge sânul operelor de artă pentru a le aduce noroc au reușit să creeze pagube.
Constantin Codrescu, care mărturisea că a încercat să rămână om într-o lume străină, a murit la 13 noiembrie 2022. Dintre rolurile memorabile pot fi amintite cel din filmul „La moara cu noroc“ și cel al lui Hamlet, din capodopera lui Shakespeare.
Spunea Antonio în „Furtuna” lui Shakespeare că „orice s-a petrecut în trecut nu-i decât un prolog”. Este extrem de posibil ca 2023, anul unor foarte mari și complicate construcții adversative, să fie demonstrația că așa și este.
Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare va avea loc la Craiova în perioada 19-29 mai 2022 şi este organizată, ca în fiecare an, de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi Fundaţia Shakespeare.
Ediţia de toamnă a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” a continuat la Teatrelli cu o întâlnire de excepţie cu regizorii Andrei Şerban şi Tang Shu Wing. Pornind de la „Regele Lear”şi de la două montări neobişnuite, ambele cu dist...
Recent, desfăşurarea buletinului nocturn de ştiri al unui post de televiziune argentinian a inclus o ştire de ultimă oră pe care prezentatoarea a citit-o pe un ton dramatic: „O ştire care ne lasă pe toţi realmente cu gura căscată, având în vedere ext...
După o lungă perioadă în care spectatorii au putut urmări spectacolele Teatrului Bulandra doar online, în această săptămână au ocazia de a-şi revedea actorii favoriţi în aer liber, în curtea TVR. „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de William Shakesp...
Multă vreme Richard al III-lea a fost considerat unul dintre cei mai sângeroşi tirani ai istoriei. Regele englez era acuzat de multe atrocităţi, printre altele şi de uciderea nepoţilor şi a soţiei sale. Cercetările istorice mai recente arată că de fa...
Cu ceva vreme în urmă, în plină expansiune a egoului, mai toţi ne ocupam cu admiratul. Cu autoadmiratul. Cât de tari suntem, ce departe am ajuns. Internet 5 G, maşini euro 8, robotică, drone, libertăţi nenumărate. La fel ca toate domeniile, şi teatru...
Anul acesta întreaga omenire s-a văzut pusă în faţa unei teribile încercări, pentru care nu a putut avea un răspuns imediat eficient, în absenţa reperelor unei experienţe similare. Un virus necunoscut, greu de tratat şi cu o mare putere de diseminare...
Azi, în ziua în care internaţional e sărbătorit Shakespeare, se deschide online Festivalul Internaţional Shakespeare, home edition, desfăşurat online în perioada 23 aprilie - 3 mai.
Ziua de 23 aprilie este una marcantă pentru lumea teatrului de pretutindeni pentru că reprezintă data naşterii lui William Shakespeare. Pentru a sărbători acest moment atât de special, Teatrul Bulandra intenţionează să dedice săptămâna, până pe 26 ap...
A XII- a ediţie a Festivalul Internaţional "Shakespeare", de la Craiova, era programată să aiba loc în perioada 23 aprilie - 4 mai. Festivalul, care trebuia sa reuneasca artisti din Franta, Marea Britanie, Rusia, China, Coreea de Sud, Japonia, Africa...
L a Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, regizorul Tompa Gábor l-a distribuit pe Marcel Iureş în rolul Prospero, personaj central din „Furtuna“, piesa testamentară a lui Shakespeare. Marcel Iureş jonglează între nevoia de iertare şi resemnare a magician...
Măcar în această privinţă istoricii de teatru sunt unanimi. Nu e loc de controverse. William Shakespeare a scris „Richard III” în 1593, servindu-se ca mai întotdeauna de felurite documente, de o mulţime de letopiseţi. O parte dintre ele enumerate de ...
În cadrul Festivalului Naţional de Teatru sunt prezentate două variante de spectacol, cu două trupe diferite, din Budapesta şi Bucreşti, care prezintă acelaşi concept al regizorului Andrei Şerban despre piesa „Richard al III-lea” de William Shakespea...
Să fie oare vorba despre fidelitatea faţă de rigoarea carteziană ori despre o reminiscenţă a durelor şi imposibil de încălcat reguli ale clasicismului?...
"După Iulius Cesar, văzut în urmă cu nişte decenii, drumul vieţii mă convoacă acum la întâlnirea cu Richard, maestrul politic, propus azi tot de Andrei Şerban. Repertoriul unui regizor nu e arbitrar, ci trasează un parcurs, solicită o interpretare. ...
Richard al III-lea este unul dintre cele mai populare personaje ale istoriei Angliei. Deşi a avut o domnie scurtă şi zbuciumată, a devenit de notorietate mai ales datorită piesei de teatru cu acelaşi nume a renumitului dramaturg William Shakespeare. ...
În „Richard al III-lea“, după Shakeaspeare, care a avut premiera la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, regizorul Andrei Şerban caricaturizează personajele politice actuale, discursurile sforăitoare ale acestora, dintre care le recunoaştem pe cele ale l...
Un teribil avertisment asupra esenţei fasciste a luptei pentru putere lansează regizorul Andrei Şerban în noua sa producţie, „Richard al III-lea“ de la Teatrul Bulandra, cu atât mai necesar în condiţiile degradării accentuate a climatului politic, la...
După ce a realizat primul roman grafic românesc, reinventând poveştile lui Petre Ispirescu, Maria Surducan a ilustrat operele complete ale lui Shakespeare şi ale lui Charles Dickens pentru o editură britanică premiată.
Shakespeare a scris „Furtuna“ în anul 1610. Avea pe atunci 50 de ani, iar după aceea nu a mai scris nimic. Chiar dacă „Henric al VIII lea“ îi aparţine, lucru asupra căruia mulţi shakespearologi au îndoieli serioase, situaţia pe fond nu se prea schimb...
„Richard al III-lea", de William Shakespeare, un nou spectacol în regia lui Andrei Şerban, va fi din luna martie în repertoriul Teatrului Bulandra. Marius Manole va fi în rol titular, iar din distribuţie mai fac parte actorii George Ivaşcu, Rodica La...
Nu avem indicii că i-ar fi mers chiar foarte bine literaturii dramatice a bătrânului Will în actuala stagiune bucureşteană. Dimpotrivă....
Allan Percy, expert în coaching şi în tehnici de îndrumare personală, încearcă să explice gândurile lui William Shakespeare în limbajul psihologiei cotidiene, folosindu-se de referinţe culturale şi studii recente....
Contestat puternic în stradă şi pe scena internaţională, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro prezintă în termeni shakesperieni situaţia ţării pe care o conduce de aproape şase ani: „A fi sau a nu fi“....
Iubitorii de teatru din Focşani se vor delecta, la sfârşitul acestei săptămâni, cu una dintre piesele clasice din dramaturgia universală.
Prin „Coriolanus“, spectacolul său de la Teatrul Bulandra, regizorul Alexandru Darie reînnoadă cu tradiţia marilor sale spectacole din anii ’90: vizuale, de o intensitate aproape epidermică, la scară mare şi pe teme mari. Textul lui Shakespeare indic...
O locuinţă modestă. Autorul vorbeşte la mobil, mişcându-se dintr-o cameră în alta. Închide şi deschide uşile, nu e în stare să-şi găsească un loc în casă....
Nu s-a prea jucat pe scenele româneşti de teatru „Neguţătorul din Veneţia“, piesa pe care Shakespeare a scris-o în jurul anului 1597. Motivele ţin atât de complexitatea şi dificultatea piesei cât şi de problema delicată pe care aceasta o conţine. Ace...
Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti pregăteşte premiera cu „Romeo şi Julieta”, după William Shakespeare, în viziunea dramaturgică şi în regia lui Yuri Kordonski, un spectacol care se anunţă deja evenimentul cultural obligatoriu de urmărit...
Băimăreaul Walter Übelhart, autorul romanului „În umbra lui Shakespeare”, a studiat viaţa unui personaj istoric local, un argintar şi alchimist care a trăit în secolul al XVII-lea.
Se spune că o reprezentare completă a textului piesei Hamlet, aşa cum ne-a fost lăsat el de Shakespeare, sau, mă rog, cât înseamnă versiunea lui în limba română, ar dura ceva mai mult de 6 ore....
În cortexul oricărui mascul stă neactivat neuronul de mareşal. Nu de mult, un articol arăta cum funcţionează la nivel neuronal întreaga poveste. Ca de obicei, rezultate au fost obţinute cu ajutorul animalului alfa al laboratoarelor: şoarecele....
1. În dramaturgia spectacolului „Nopţi ateniene” de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se regăsesc două piese a căror acţiune se petrece în Atena antică. „Timon din Atena” şi „Visul unei nopţi de vară”....
Comentez astăzi două spectacole văzute cu ocazia celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Shakespeare“ care se desfăşoară în aceste zile la Craiova. Două spectacole cu aceeaşi piesă - „Macbeth“ - montate în chei stilistice absolut diferit...
De Dragobete, Ziua îndrăgostiţilor, s-a jucat în premieră pe scena Teatrului „Aureliu Manea“ din Turda, spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în regia lui Muriel Manea-Jakab. Spectacolul s-a jucat şi pe 3 martie la Turda.
Sincer să fiu, nu voi înţelege probabil niciodată cum de atât de orgoliosul Jean-Paul Sartre, la judecata de apoi a istoriei una dintre cele mai controversate personalităţi ale secolului al XX-lea, s-a decis să rescrie, în cheie modernă, mă rog, în s...
Un program folosit de profesori pentru a descoperi plagiatele a dezvăluit sursa a 11 piese scrise de William Shakespeare, potrivit The New York Times.
Gelu Ionescu face parte dintr-o generaţie care, în momentul în care şi-a început cariera - deopotrivă în critica literară cât şi cea în viaţa universitară -, părea a fi una privilegiată....
Există şi la ora actuală o serie de dezbateri cu privire la opere care ar fi fost scrise de William Shakespeare, dar care nu sunt recunoscute oficial. În privinţa a două dintre acestea, există argumente solide pentru a fi atribuite marelui dramaturg.
De unde oare teama resimţită de creatorii de spectacole dar şi de critici de fiecare dată când vine vorba despre montarea/comentarea unui nou spectacol cu celebra piesă shakespeariană Macbeth?...
Teatrul pentru copii şi tineret Colibri din Craiova şi regizorul Cristian Pepino au avut ideea inspirată de a-l invita pe Marcel Iureş în spectacolul Furtuna după Shakespeare realizat pentru cei mici pe această scenă. Mizând pe farmecul recunoscut al...
Teatrul de Comedie prezintă miercurim 4 octombrie, ora 19.00, la sala Radu Beligan premiera oficială a spectacolului Shylock, după Gareth Armstrong, în regia lui Horaţiu Mălăele, scenografia Iuliana Vîlsan, muzica Radu Captari.
Teatrul Tony Bulandra ne invită să descoperim un spectacolul în premieră: "Shakespeare. Furtuna. Joc Secund", ce va avea loc pe 1 octombrie, de la orele 19:00, la Sala Mare. Este o producţie a Teatrului Tony Bulandra care s-a jucat în Festivalul Babe...
Audioteca Şeherezadei. Deţinuţii vor asculta la radio fragmente din operele lui Shakespeare şi Cehov
Câteva mii de persoane private de libertate din 10 penitenciare din România vor putea asculta din 17 iulie, la o staţie de radio cu circuit închis, fragmente din opere literare româneşti şi universale semnate William Shakespeare, Constantin Noica, Lu...
Dintr-un anonim, Craig Shakespeare, omul care l-a înlocuit pe Claudio Ranieri pe banca „vulpilor“, a ajuns un „zeu“. Pentru prima dată, Leicester e în sferturile Ligii Campionilor. După trei sezoane la rând în care a câştigat Liga Europa, Sevilla răm...
Shakespeare nu avea nici 30 de ani atunci când a scris Comedia erorilor, o piesă despre care mai toţi exegeţii spun că îşi află modelul evident în Menaechmi a lui Plaut. Scriere ce i-a oferit dramaturgului aflat încă în formare patternul unei teme cl...
Comentez, în cele ce urmează, spectacole produse de două dintre cele mai valoroase instituţii de spectacole de limbă maghiară din România - Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe şi Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara....
Născută la Piteşti în 1885 într-o familie de origine grecească, Agepsina Macri a fost una dintre marile actriţe românce din prima jumătate a secolului al XX-lea. A studiat la Sorbona, a jucat alături de mari nume, precum Iancu Brezeanu sau Constantin...
Teatrul Bulandra anunţă prima premieră a noului an, cu una dintre cele mai celebre, dar şi puţin jucate tragedii shakespeariene: „Macbeth“, în regia praghezului Michal Docekal, spectacol a cărui premieră va avea loc pe 14 şi 15 ianuarie, la Sala Toma...
Interpretul contelui Gloucester din recenta premieră de la TNB, „Regele Lear“, actorul Ioan Andrei Ionescu, l-a jucat şi pe Brâncuşi, şi pe bolnavul din „Anonimul veneţian“, dar spune că nu ar refuza nimic din ce a fost scris de Marele Will. Pentru I...
Studenţii americani de la Universitatea din Pennsylvania au dat jos un portret al lui Shakespeare din Sala Fisher-Bennett şi l-au înlocuit cu o imagine a unei poete negre lesbiene şi feministe, Audre Lorde, în numele „diversităţii“....
Actorul britanic Michael Pennington va susţine la Teatrul Nottara un recital extraordinar intitulat Nobile William, un one-man show de excepţie, pentru care a primit numeroase cronici pozitive în presa de specialitate din Marea Britanie şi din lume.
Miercuri, 7 decembrie, de la ora 19.00, va avea loc lansarea romanului "Shylock este numele meu" al celebrului scriitor britanic Howard Jacobson, publicat in traducerea Danei la Libraria Humanitas de la Cismigiu. Evenimentul va avea loc la Libraria ...
Dintre toate operele dramaturgilor care au existat vreodată, piesele lui Shakespeare sunt cele mai jucate pe teatrele lumii sau în filme, fiind considerat cel mai important scriitor din literatura occidentală. O parte dintre piesele marelui dramaturg...
Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului „O paranteză în timp“ al scriitoarei britanice Jeanette Winterson, publicat în colecţia „Raftul Denisei“, în cadrul Proiectului Hoga...