scandal politic - ultimele știri
Problema deficitului de personal din sănătate a dus la inflamarea spiritelor și un adevărat scandal între reprezentanți din Parlament ai Puterii și cei ai Opoziției, fiind făcute reproșuri privind modul cum este condus acum Ministerul Sănătății, dar și în mandatul lui Vlad Voiculescu (USR).
USR a sesizat Comisia Europeană asupra „acțiunilor îngrijorătoare și nejustificate” ale unui procuror și ale șefului DNA, prin dosarul privind achizițiile de vaccinuri anto-COVID-19. În replică, PSD consideră că Uniunea arată că a abandonat lupta anticorupție.
Scandalul izbucnit între primărița Elena Lasconi și fiica ei Oana, din cauza diferențelor de opinii cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex, este o premieră în politica românească, iar asta arată cât de evidentă este ruptura dintre politicieni și societate, între imaginea politică
Chestiunea se pune în termeni clari, cel puțin din partea actualului guvern polonez care-și radicalizează discursul anti-european înaintea alegerilor care vor avea loc pe 15 octombrie.
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, se revoltă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, pentru că primăriile cu edili USR din judeţul Timiş nu au primit bani la ultima alocare din fondul de rezervă al Guvernului. Liberalii, cu care USR este, teoreti...
În urma sesizărilor unei femei din Vâlcea care susţine că familia sa este hărţuită şi intimidată permanent pe criterii politice, conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea a dispus o verificare pe linie internă.
Consiliul Local al municipiului Sebeş are pe ordinea de zi a şedinţei din 16 iunie 2021 un proiect de hotărâre ce vizează demiterea din funcţie a viceprimarului Adrian Bogdan.
Directorul Teatrului de Păpuşi Puck din Cluj, Emanuel Petran, care a deţinut această funcţie din 2012, şi-a pierdut postul la evaluarea din luna mai. Acesta susţine că evaluarea nu a avut legătură cu rezultatele sale manageriale şi acuză presiuni din...
Fostul premier Victor Ponta a avut un atac foarte dur la adresa lui Ludovic Orban, după ce premierul a declarat că legea privind carantina şi izolarea a fost votată de PSD, ALDE şi Pro România, cu toate că pe acest act normativ a existat, de fapt, co...
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, îl suspectează de organizarea scandalului în jurul fostului vicecancelar Heinz-Christian Strache pe consilierul Partidului Social-Democrat din Austria, Tal Silberstein, în perioada campaniei electorale din 2017.
Tensiunile din PNL Vaslui au escaladat din nou, după ce doi dintre liderii marcanţi ai partidului au fost excluşi din partid, fiind acuzaţi că au atacat formaţiunea politică din care fac parte. Liberalii excluşi sunt susţinuţi mai mai mulţi colegi de...
Edilul Iaşiului, care s-a poziţionat ferm împotriva deciziei de decapitare a guvernului Grindeanu, a făcut mai multe declaraţii pe teme politice, joi, într-o conferinţă de presă.
În contextul crizei politice declanşată de conducerea PSD prin excluderea lui Sorin Grindeanu din partid, Mihai Chirica a povestit într-o conferinţă de presă cum se desfăşoară o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD, acolo unde a fost şi el ...
Parchetul sud-coreean a efectuat marţi o descindere la sediul central al Samsung Electronics în cadrul anchetei sale asupra unui scandal politic răsunător a cărei protagonistă este confidenta preşedintei sud-coreene Park Geun-hye, relatează AFP.
Scuzele adresate de două ori până acum de preşedintele sud-coreean Park Geun-hye nu au potolit furia unor coreeni asupra scandalului de abuz de putere în care administraţia ei este implicată. Mii de oameni au ieşit în stradă în Seul, sâmbătă, cerând ...
Preşedinta sud-coreeană Park Geun-hye i-a destituit miercuri pe şeful Guvernului şi pe alţi doi miniştri, ca ripostă într-un scandal politic major, în care este implicată fosta sa confidentă, reţinută de poliţie şi interogată de trei zile, relatează ...
Laura Chiriac, candidatul ALDE pentru Primăria Sectorului 1, a fost surprinsă în public în ipostaze tandre cu fostul vicepreşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, personaj al cărui nume apare de mai multe ori în dosarele privind retrocedările ilegale.
Un deputat arab israelian, Ahmad Tibi, şi-a atras critici dure din partea Ministerului israelian de Externe şi a colegilor din Knesset pentru că a stabilit că efectueze o deplasare în România prin intermediul Ambasadei palestiniene de la Bucureşti, f...
Tratatul româno-austriac semnat în 22 iunie 1875 a deschis ceea ce avea să fie deceniul prăbuşirii economiei României. Deciziile scandaloase ale guvernului conservator condus de Lascăr Catargiu au trecut oarecum neobservate datorită negocierilor lega...
Se spune că Şostakovici ar fi primit de la Stalin o Volgă. Numai că nu era Volgă, ci bicicletă, şi nu i-a dat-o, ci i-a luat-o. La fel stau lucrurile şi cu noul Cod Silvic. Discuţiile în jurul său au degenerat într-un scandal politic, însă miezul pro...
Carnavalul de la Rio este în toi, până la 17 februarie, însă dincolo de costumele strălucitoare şi de veselia generală care antrenează localnici şi turişti nu lipsesc controversele
În lucrările sale, Manuel Castells acordă spaţii largi politicii, puterii şi relaţiei lor cu media. Mass-media au devenit, în timp, spaţiul social în care puterea este decisivă....
Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) atrage atenţia asupra faptului că acuzaţiile reciproce dintre principalii oameni de stat conduc către o slăbire a capacităţii de negociere şi relaţionare a statului român cu partenerii lui europeni şi ...
Cu puţin timp înainte de alegerile europarlamentare, pentru care este cotată cu poziţia a doua pe listele PSD, senatorul Ecaterina Andronescu a aplicat, în Parlament, o nouă lovitură finanţării activităţilor de cercetare, desfiinţând o ordonanţă de u...
Căutaţi rapid în minte o imagine cu „regele” Florin Cioabă. Mie unul îmi revine în minte momentul în care, acasă la Sibiu, le prezenta coroana şi sceptrul regal colegilor mei, Ionela Năstase şi Marius Niţu.
Biroul de presă al PNŢCD Galaţi susţine că massmedia a preluat o ştire falsă potrivit căreia preşedintele PNTCD, Aurelian Pavelescu, ar fi fost exclus din partid.
După ce, zilele trecute, au pierdut prin înlocuire un om important pe scena administrativă a judeţului, respectiv viceprimarul din oraşul Corabia, liberalii de la Olt şi-au adus aminte că ar fi bine să adopte o poziţie publică faţă de debarcarea omul...
În Cehia a izbucnit un scandal politic, după ce ministrul de Externe, Karel Schwarzenberg, a adormit în timpul primului discurs al preşedintelui Milos Zeman în Parlament....
Corlățean: Interesul SUA e ca democrația năvalnică din România să nu genereze iar un scandal politic
Ministrul de externe, Titus Corlățean, a declarat miercuri că interesul SUA este ca democrația "năvalnică" din România să nu genereze din nou un clivaj sau scandal politic, dar a precizat că se poate discuta dacă percepțiile americanilor sunt corecte...
Președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus, vineri seară, că guvernarea Ponta "reușește să fie performantă negativ" și a precizat că de când se află la putere se ocupă "de peticeală administrativă" și de "scandal politic cu precădere"...
Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale pentru a cumpăra o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte...
O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI) va demara începând de marţi, reprezentanţii instituţiei se vor afla la Bucureşti între 31 iulie şi13 august şi vor evalua problemele lăsate în urmă de scandalul politic din ultimele luni....
Creativitatea nu are limite, mai ales când vine vorba de politică. „Adevărul" vă prezintă cele mai tari caricaturi despre Băsescu, Ponta şi Antonescu, realizate în urma scandalului politic din prezent...