
Sala Polivalentă şi Poligonul din Focşani vor purta numele a doi campioni olimpici de tir
Decizia pentru redenumirea unor săli de sport şi baze sportive a fost luată de ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.
Decizia pentru redenumirea unor săli de sport şi baze sportive a fost luată de ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.
Liberalul Ionuţ Rusu, care a cumpărat haine de lux de circa 2.000 de euro, dar şi crose de golf, băuturi şi gadgeturi din bugetul firmei care administrează Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, şi-a dat demisia din funcţia de consilier judeţean. O plângere în legătură cu aceste achiziţii a ajuns la DNA Cluj, însă se va întoarce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având în vedere demisia lui din funcţia de consilier judeţean.
Majoritatea proiectelor importante ale municipiului Iaşi se vor baza pe bani europeni sau din alte surse, iar unul dintre cele mai mari proiecte care s-ar putea demara este construcţia Sălii Polivalente „Regina Maria”.
În aproximativ patru luni, la Piteşti va fi finalizată cea mai modernă sală polivalentă din ţara noastră. Sala va avea dotări la cele mai înalte standarde şi va putea găzdui competiţii naţionale şi internaţionale, precum şi concerte.
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a fost huiduit de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în timp ce le vorbea constănţenilor despre proiectele administraţiei sale.
În luna noiembrie a acestui an, la Piteşti va fi finalizată cea mai modernă sală polivalentă din România. Surpriza plăcută este că sala, una cu dotări de ultimă generaţie, va fi gata cu opt luni înainte de termenul prevăzut în contract, adică iunie 2022.
Cămaşă Polo Ralph de 629 lei, hanorac Boss de 729 lei sau jachetă Wellensteyn de 1399 lei sunt câteva dintre hainele în valoare totală de circa 2.000 de euro care au fost cumpărate pentru angajaţi de firma care administrează Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Pe de altă parte, directorul liberal Ionuţ Rusu a explicat consilierilor locali că anul trecut a avut pierderi de 50.000 de lei.
Maratonul vaccinării în judeţul teleorman s-a desfăşurat în perioada 14 - 16 mai la Sala Polivalentă din municipiul Alexandria.
În cel mult două luni, la Mioveni va fi dată în folosinţă o sală a sporturilor ultramodernă, cu 2.500 locuri. Iar în toamnă, la Piteşti va fi gata cea mai modernă sală polivalentă din România, cu 5.000 locuri. Sala va fi gata cu şase luni înainte de termenul-limită.
SuLucrările la Sala Polivalentă de la Blaj vor reîncepe după ce Primăria a reuşit să semneze contractul cu noul antreprenor.
Noua Sală Polivalentă din Timişoara trebuie să aibă 16.000 de locuri. La licitaţia pentru proiectare a fost un interes mare, concurând 12 asocieri pentru a câştiga contractul.
În plină criză, când încasările la bugetul de stat s-au diminuat serios, iar autorităţile se împrumută la costuri mari de pe pieţele internaţionale, Guvernul României a aprobat construcţia Sălii Polivalente din Braşov pentru un preţ de 4 ori mai mare decât cel prevăzut în proiectul iniţial.
Deşi Constanţa este principalul oraş-port la Marea Neagră şi un punct important pe harta strategică a Europei, oraşul a rămas subdezvoltat. Oamenii vor în primul rând lucruri simple, elementare, de bun-simţ, pentru Constanţa, pe lângă crearea unei perspective. Noul primar Vergil Chiţac a transmis deja un mesaj tinerilor urându-le succes în studii, la începutul anului universitar şi spunându-le că oraşul îi aşteaptă înapoi acasă.
La Piteşti a început în această vară construcţia celei mai moderne săli polivalente din ţară. Numai că din cauza erorilor angajaţilor de la Apă Canal, firmă aflată în subordinea municipalităţii, Primăria Piteşti trebuie să plătească în plus 11 milioane lei.
Municipiul Slobozia va avea Sala Polivalentă cu 2.400 de locuri. Autorităţile locale au anunţat că, după ce au obţinut avizele necesare în comisiile tehnico-economice atât la CNI cât şi la Ministerul Dezvoltării, proiectul pentru a trecut şi de comisiile interministeriale.
Săptămâna viitoare, la Piteşti vor începe lucrările la cea mai modernă sală polivalentă din România. Sala va fi construită de o firmă din Sibiu, aceeaşi firmă ce a realizat stadionul Ion Oblemenco din Craiova şi Cluj Arena. Lucrările vor fi finalizate în vara lui 2022.
Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va fi redată sportului, după ce în ultima perioadă a fost transformată într-un centru de spitalizare Covid-19.
Autorităţile au aprobat transformarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca într-un centru de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19, cu 350 de paturi, în cadrul unui proiect comun cu Auchan Retail România. Oamenii de business sunt invitaţi să se implice în dotarea acestuia.
Un proiect care ar fi trebuit finalizat în 24 luni de la adjudecare (licitaţia a avut loc în 2011) este astăzi abandonat. A fost iniţiat de Darius Vâlcov şi plasat în curtea Companiei Naţionale de Investiţii trei ani mai târziu, fără speranţe de a fi finalizat. Primăria Slatina a plătit în avans 16 milioane lei.
Jandarmii călărăşeni vor asigura joi, 13 februarie, măsurile de ordine publică la meciul de handbal masculin dintre echipele AHC Dunărea Călăraşi şi CS Dinamo Bucureşti (în cadrul Ligii Naţionale de Handbal Masculin), eveniment care va avea loc la Sala Polivalentă ,,Ion C. Neagu”, începând cu ora 18.00.
În vara acestui an, la Piteşti vor începe lucrările la cea mai modernă sală polivalentă din România. Sala va fi construită de o firmă din Sibiu, aceeaşi ce a realizat şi Cluj Arena şi stadionul Ion Oblemenco din Craiova. Lucrările vor fi finalizate în vara lui 2022.
Echipe de robotică înscrise în competiţia naţională First Tech Challenge vin la Călăraşi pentru demonstraţii şi schimb de experienţă. Evenimetnul are loc pe 1 februarie la sala Polivalentă din oraş
Luni, 28 octombrie, pe raza localităţii Târgovişte s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu pagube materiale. Şoferul, un bărbat de 28 de ani, a părăsit locul producerii evenimentului rutier, ulterior fiind identificat de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier.
Sala Polivalaentă din Bucureşti a vibrat miercuri şi joi seară pe ritmuri de K-pop. Pe scenă au urcat patru trupe venite din Coreea de Sud: MustB, D.I.P. MX, RANIA şi IMFACT. Concertele au făcut parte din cadrul evenimentului Korean – Romania Industry Expo.
Prima ediţie a „Korea – Romania Industry Expo” se desfăşoară în perioada 3 - 5 septembrie la Sala Polivalentă din Bucureşti, programul de vizitare fiind între orele 10:00 – 18:00. Evenimentul vizează naşterea unei relaţii mai bune între Coreea de Sud şi România printr-un schimb de experienţă, tradiţii şi cultură.
Celebrul rocker canadian va susţine un concert în Sala Polivalentă din Cluj, pe data de 11 noiembrie. Bryan Adams a început încă de pe 25 februarie un turneu pentru promovarea noului său abum şi a susţinut deja câteva zeci de concerte în SUA, America de Sud şi Europa.
Sala Polivalentă Călăraşi găzduieşte, între 22 şi 24 august, Cupa Dunării la handbal. Intrarea generală este 5 lei pe zi (două meciuri). La acest turneu participă AHC Dunărea Călăraşi, CSM Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CSM Vaslui.
Vineri, 28 iunie, are loc la Călăraşi, pentru prima dată, Gala K1 Colosseum Tournament. Evenimentul va fi găsduit la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, de la ora 18.00, unde vor avea loc cele 10 meciuri. Biletele pot fi cumpărate de la Sala Polivalentă sau de pe www.entertix.ro. Preţul unui bilet este de 25 de lei la tribună şi 150 de lei zona VIP.
Simona Halep a făcut din nou spectacol la Cluj, în faţa a aproape 10.000 de oameni care au umplut până la refuz Sala Polivalentă. Totul cu ocazia Sports Festival, eveniment care are loc la Cluj între 13 şi 16 iunie.
Jandarmii călărăşeni vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de handbal masculin dintre echipele AHC Dunărea Călăraşi şi AHC Dobrogea Sud Constanta (în cadrul Ligii Naţionale de Handbal Masculin – play-off), la Sala Polivalentă ,,Ion C. Neagu”, miwrcueri, 24 aprilie, începînd cu ora 19.00.